Super-eroina

Nu pare la prima vedere ca ar dispune de puteri speciale. Insa aparentele inseala. Caci, eroina povestii de azi ascunde multe secrete. Evident ca nu le voi dezvalui pe toate, nici macar nu le stiu pe toate, nici nu vreau sa le stiu. Imi place sa ma surprinda, asa cum o face zi de zi, ceas de ceas de cand a venit pe lume in urma cu aproape opt ani de zile. Are puteri speciale si nu ma indoiesc de asta nici o secunda. Apare si dispare, acum e langa tine si in secunda doi o cauti cu disperare. Reapare trei secunde mai tarziu cu un zambet nevinovat ce iti lumineaza intreaga existenta instantaneu, chiar daca stii ca in mod clar si cert si fara putinta de tagada tocmai a facut o prostioara. Cine mai poate sa faca asa ceva, zau acum!? Reuseste miraculos sa isi tina in frau fratii mai mici si dincolo de asta, face ea ce face (clar ma depaseste fenomenul) si le obtine toata atentia, chiar daca nu face altceva decat sa le citeasca dintr-o banala carte de povesti. Sunt ochi si urechi la ea, ii sorb fiecare cuvant, ii urmaresc fiecare miscare, raman stana de piatra ascultand-o si nu misca nici unul in front. E nevoie, clar de super puteri pentru a face asta cu doi baieti zvarlugi, ce nu stau o secunda locului. Spuneti voi de nu e asa! Asculta o melodie pentru prima data, si trei minute mai tarziu o auzi fredonand-o cap coada prin casa. Iar, si iar si iar, fara oprire, fara greseala. Ok, o sa imi spuneti ca are...

Adrenalina 24/24

Cel mai recent text scris de mine pe Avon Connects, a plecat de la o fotografie ce tot circula pe internet de o gramada de timp, dar care imi smulge zambete instantaneu de fiecare data cand o privesc. Pentru ca recunosc creierele copiilor mei acolo, intr-o reprezentare extrem de fidela. La textul cu pricina (aveti aici un mic sneak peak, pentru tot materialul, dati fuga pe platforma) as mai avea enorm de multe de adaugat.  „Vor sa picteze, insa termina prin a picta orice, mai putin coala alba de A4 din fata lor. In schimb, fata de masa, parchetul, mainile, tricourile si orice mai are ghinionul de a se afla in raza de actiune se imbogateste iremediabil cu o opera de arta. Sau, daca am norocul sa fie in pana de inspiratie, vor colora coala. Cu o singura culoare, pusa straturi peste straturi, mai ceva ca la geologie. Daca incerci sa ridici “opera de arta” ai toate sansele ca ea sa sucombe sub greutatea stratului de vopsea, si sa te trezesti cu rauri de culoare curgand direct pe pantalonii tai. Si pe parchet, si pe masa, peste tot. Inevitabil ajungi la acelasi rezultat.” Lista este endless, toate legile lui Murphy functioneaza la perfectie in cazul copiilor mei, insa noi ne-am obisnuit cu asta (e un fel de a spune :P ), chiar daca inca mai avem momente dese in care ne ies fire albe cu viteza luminii. Eu ma regasesc intr-o stare permanenta de „fascinatie”. Este pur si simplu fascinant ceea ce le trece prin cap, cat de plini de imaginatie pot fi, si cat de mult ii limitam...