Only human

Aseara, in decurs de numai zece minute, mezinul familiei m-a facut knock-out. Mai intai, m-a apucat de firele razlete de deasupra tamplelor, si-a infipt bine degetele in ele si a tras, pana a ramas cu vreo cinci din ele in mana iar mie mi s-au umezit ochii de durere. Imediat dupa, mi-a tras una peste fata, mi-au zburat ochelarii, el a reusit sa ii prinda, a fost la un pas sa ii rupa, dupa care, nervos i-a aruncat la doi metri de noi. Eu incercam sa il schimb de hainele de afara, in timpul asta, motiv mare de nefericire pentru el, si continuand pe aceeasi linie, mi-a tras si o pereche de picioare in burta (pentru care isi luase si elan, in prealabil). L-am schimbat si l-am „eliberat”, a dat fuga direct la masinuta cu care face curse prin casa impreuna cu David, s-a urcat pe ea, si a venit cu viteza direct spre mine, oprindu-se fix in picioarele mele. Am avut o fractiune de secunda la dispozitie sa ma feresc, evident ca nu am reusit sa imi salvez picioarele goale, asa ca in urmatoarele doua minute am vazut negru in fata ochilor.

Ce vreau de fapt sa transmit cu acest mic intro, este ca nu e totul roz si perfect pe la noi prin casa. Ca de multe ori si ei sunt ultra nervosi, sau obositi, reactioneaza in consecinta (ieri, de exemplu, fusesem plecata toata ziua, am ajuns acasa la fix ca sa o iau pe Rebecca la Atelierul de arhitectura de la Lumea lui Momo, iar toata succesiunea de violente s-a intamplat pe la opt seara, cand de abia ajunsesem acasa). De multe ori suntem si noi ultra nervosi sau obositi, de la toate neajunsurile, si lipsurile, si problemele cu care ne confruntam de-a lungul zilei, aspecte care pe ei nu numai ca nu ii intereseaza, dar nici macar nu le constientizeaza.

Insa, ne straduim. Ne straduim din greu sa nu transmitem grijile noastre catre ei, ne straduim din greu sa trecem peste momente ca cele de aseara, ne straduim sa vedem de fiecare data ce se afla cu adevarat in spatele unui comportament mai agresiv, mai iesit din tipar. Ne straduim, si nu ne iese mai mereu, caci pana la urma suntem si noi oameni.

Nu prea am povestit despre momentele de „down” aici dintr-un simplu motiv: exact asa cum pe blog incerc sa transmit numai lucruri bune si pozitive, la fel lucrez eu cu mine, cu mintea mea. Aceleasi mesaje mi le transmit mie, fiindca am convingerea ca este singura varianta prin care pot trece peste probleme, si ca pot schimba pe termen lung ceva, in bine. Privind partea buna a lucrurilor, acceptand ca fiind firesti, slabiciunile, momentele proaste, anumite reactii mai putin placute si incercand sa vad dincolo de ele.

Uneori s-a inteles aici ca totul e lapte si miere in casa noastra. Well, chiar nu este mereu in felul acesta, si consider ca este o utopie sa crezi asta, si ca pana la urma, firea umana din noi s-ar plictisi amarnic. Asa ca, dragii mei, dragele mele, cand cititi aici pe blog numai despre bine si frumusete si lucruri frumoase si roz, ganditi-va mereu ca in spate este o munca de educare si mai ales de continua auto-educare spre o gandire pozitiva, centrata spre a schimba lucrurile in bine. Este motivational, mai ales pentru mine. Iar blogul acesta este o reflectie a mintii mele, nu neaparat a vietii mele.

Remember, orice sut in fund este un pas inainte.

6 Comments

  1. Pai da, cam asa fac cei mici cand nu suntem acasa, e un fel de a ne spune ca s-au suparat pe noi.
    si asa e sanatos, sa vezi partea plina a paharului, ok, ne mai vaicarim un pic, da tocmai ca sa ne treaca mai repede:)
    Va pup!

    Reply
    • pai chiar ne trece mai repede daca ne vaicarim :) altfel, am mereu dilema asta, daca sa pun si povesti de genul acesta, pentru ca I hate complaining (mai ales in public), dar pe de alta parte, mai primesc feedback de tipul: „ce stii tu, la tine e usor, la tine totul e roz, tralala” si nu zic ca ma enerveaza, insa ma uimeste faptul ca unii oameni isi fac o imagine „completa” asupra ta si asupra vietii tale exclusiv pe baza unor texte scrise pe blog. Si cred ca stiu totul despre tine. Si te mai si invidiaza (iar asta chiar ma enerveaza :)) )

      Reply
    • Daca tot si-au facut o imagine „completa”, le poti da satisfactie si sa le spui; da, la mine e totul roz, asa e, mori de ciuda! :))

      Reply
  2. Si piticul meu este de cateva zile suparat pe mine ca il duc la gradi (gradi care ii place, asta e culmea). Asa ca dupa amiaza, fara nicio avertizare, vine si imi pocneste cate una. Dupa cel mult 5 minute ma intreaba: acum ma iubesti? :))

    Reply
    • Ia-l mereu in brate si spune-i ca il iubesti oricum, dar ca trebuie sa stie ca te doare cand te loveste :) si ca mai bine iti da un pupic :)

      Reply
    • Asta si fac. Cred ca deja a prins raspunsul si ideea, dar se mai alinta nitel :)

      Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*