True story cu happy end.

True story cu happy end.

E sambata dupa amiaza si cu chiu cu vai am reusit sa conving unu din trei sa mearga sa execute un pui de somn de pranz. I se inchid ochii, dar nu se da batut. Se foieste langa mine, se rasuceste, isi baga fata in adancitura gatului meu, o scoate, pufneste, se cocoata mai sus pe perna, da cu capul in tablia de la pat, se intoarce cu un nivel mai jos, isi incolaceste mana in jurul gatului meu, inchide ochii cand ii spun pentru a douazecea oara „Haide, Raducu, hai sa facem nani” si mustaceste ostentativ la mine, gen „s-o crezi tu ca ma culc”.

Se linisteste, isi muta calutul dintr-o mana in alta, inchide ochii din nou, simt cum i se relaxeaza respiratia, semn ca e pe cale sa adoarma. Eu nu mai indraznesc sa respir sau sa ma misc, fac pe „mortu-n papusoi”, cu ochii inchisi si eu. Doua-trei minute mai tarziu aud: „Mami, nu mai vau caiutul, vau magaiusul” si inghet instantaneu.

Nu stiu despre voi, nu stiu daca cei care nu au copii pot cuprinde cu mintea sentimentul asta de inghetare pe care il simti in momentul in care copilul iti spune ca vrea jucaria „x” si tu nu ai nici cea mai mica idee unde ai vazut-o ultima data. Si stii ca daca nu te executi in secunda aia sa aduci pretioasul obiect in urmatoarele cinci minute ai peste 99,9% sanse sa te alegi cu un siroi de lacrimi de crocodil si 0,0001% sanse ca odrasla sa iti mai adoarma.

Cu cateva saptamani in urma mai trecusem printr-o faza din asta. Cu recurenta, pentru ca atunci nu exista inca „magaiusul”, insa am facut cateva drumuri pentru a-i aduce ceea ce si-a dorit. Caci uneori ma inseala si pe mine subtilitatile limbajului lui, si alteori ceea ce vrea el este pur si simplu de negasit, si atunci improvizez. Evident ca sunt jalnica la improvizat, ca nici „boaca” nici Bucsa, nici macar „Stopi” nu au nici o valoare cand el il vrea de fapt pe „Skipper”, asa ca la momentul respectiv am pierdut vreo douazeci de minute ca sa gasesc ceea ce isi dorea el. Mi-au fost insa invatatura de minte, fiindca de atunci avioanele dorite au un loc aparte, iar noi avem grija mereu sa stim unde sunt localizate in timp si spatiu.

Intre timp, in urma vizitei de saptamana trecuta la Ferma Animalelor, unde Radu a hranit magarusul si nu s-a lasat luat de langa el cu una cu doua, atat de tare l-a indragit, ne-am ales cu o figurina de …. magarus.

Sambata ia magarusul de unde nu-i. Motiv de suplimentare a fiorilor reci pe sira spinarii pentru mine. Dau fuga in camera de joaca, bag in priza toata suflarea din casa, pe propria-mi mama, care facea de planton la ceilalti doi copii, pe Rebecca si David, cu rugaminti fierbinti sa ma ajute sa caut magaiusul. Rebecca ma trateaza cu „offff, de ce mereu trebuie sa te ajut”, David ma trateaza cu ignore, nu inainte de a-mi spune cu sictir: „uite-l acolo sus”. Ma uit in directia arata, acolo era intr-adevar un magarus, Aiurel cu senzor de lumina, care dadea impasibil din cap, pret de o fractiune de secunda imi trece prin cap sa improvizez ca acum doua saptamani, dupa care imi regrupez fortele spre cautarea magarusului adevarat.

Caut prin toate cotloanele posibile, pe toate etajerele posibile, prin toate sertarele posibile, trece un minut, trec doua, trec cinci. Si dintr-odata ma loveste. Inspiratia. Ma apuc si caut in cutia de Lego, fac un zgomot complet incompatibil cu ora de presupusa odihna si il gasesc. Magaiusul mult dorit era ascuns bine de tot in masina de pompieri.

Nu va puteti imagina ce sentiment victorios m-a cuprins. E ca in acele momente in care iti trece glontul pe langa ureche si stii ca ai scapat si de aceasta data. Am revenit in dormitorul intunecat, la fix  pentru a-l recupera pe Raducu, ce pornise de unul singur sa isi caute pretiosul magaius. Doua minute mai tarziu dormea lemn cu magaiusul tinut strans la piept.

Morala: fa ordine, Bogdana. Nu vei avea mereu acelasi noroc.

3 Comments

  1. Eu te inteleg perfect, eu am fost aia care a plecat cu masina in cautarea lui Ziggy, noaptea prin cartier, refacand drumul invers al ultimelor evenimente cand il vazusem. Ziggy fiind ursuletul lui fiu-meu. Tot eu am fost aia care se gandea cum sa escaladeze un zid de 6 metri cand fiica-mea si-a scapat ursuletul de pe un parapet… asa ca zau, te inteleg. Bine ca l-ai gasit, un bolovan ridicat de pe suflet :-)

    Reply
  2. Imagoneaza-ti povestea asta cu jucarii minuscule, cum ar fi
    figurine playmobil, sau surprize din oua kinder.
    cand obiectul dorintei e unul din plus e parfum.

    Reply
    • nu, nu, nici nu vreau sa imi imaginez! uite de ce copiii mei nu vad oua kinder la fata :))

      Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *