Eu gatesc. Si fac smotru de doua zile incoace. Urasc obiceiul asta cu „nu se spala in zilele cu rosu” si cine a venit cu ideea asta e clar ca nu a avut trei copii sau mai multi (sper sa se inteleaga ironia). Nu pot sa stau de pe 23 pana pe 28 fara sa spal macar o carpa, pentru ca pe 28 masina de spalat sa ajunga scoata flacari pe furtunul de evacuare si eu odata cu ea.
Si-s stoarsa ca o lamaie, ca inca nu mi-am revenit dupa laringito-sinuzita care mi-a facut praf mare parte din entuziasmul de Craciun.
David e bine, fericit pana peste poate ca a scapat de branula (lucru care s-a intamplat exact pe 25 decembrie, dimineata, deci am o banuiala ca a fost un cadou mai cadou pentru el decat restul cadourilor gasite sub brad). Eu nu prea am putut gusta mai nimic din ce s-a pregatit la noi in familie, am avut in permanenta senzatia ca imi smulge cineva oasele fetei cu tot cu piele iar durerea asta de sinusuri (de toate!) este crunta si omoara orice bune intentii in posesorul ei. Colac peste pupaza, de parca nu ar fi fost indeajuns m-am umflat ca un balon, in bunul meu obicei din ultima vreme. Atat de rau incat inelul de logodna si cu verigheta, care altfel imi joaca pe deget, au fost scoase cu chinuri mari si dureri, si au ramas pana ieri pe o etajera.
In rest, toate bune si frumoase. Nu ma plang, am avut zilele astea ocazia sa admit ca oricate branule, oricate boli ar fi, la noi e bine. Oricat de putine am avea si oricat am fi de stramtorati, la noi e bine. Asa ca aleg mereu sa ma concentrez pe partea plina a paharului. E o alegere constienta, care nu ma linisteste complet, insa imi da putere pe mai departe sa lucrez la partea goala.
Asa ca dragii mei, oricat vi s-ar parea de greu, tineti minte ca voi alegeti. Voi alegeti cum sa vedeti situatia, voi alegeti cum sa reactionati si cum sa va comportati.
Foto: © Annnmei | Dreamstime.com
