Uitandu-ma inapoi la toate postarile mele de final/inceput de an am simtit in ele nevoia de a spera intr-un an mai bun decat cel care tocmai statea sa se incheie. Cred ca e in natura noastra sa tot speram, asa ca nici in acest an nu voi face exceptie. Si sper sa fie mai bun, sa ne aduca niste concretizari in ceea ce ne dorim noi de la viitorul nostru.

Over all, acest 2013 nu a fost nici bun, dar nici rau. Nu sunt superstitioasa, cifra 13 m-a lasat rece de la bun inceput, after all, timp de vreo sapte ani am condus o masina cu B-13-ceva in numar, plus ca vecin de bloc de mai bine de zece ani imi este un motan negru ca taciunele, pe numele lui, evident, Negrut, care mi-a taiat calea pana acum de zeci de mii de ori… Deci, nu-s superstitioasa. Dar anul asta a avut ceva cu noi, ca ne-a pus la incercare mai mult decat precedentii sai.

Insa am invatat enorm de multe. Am invatat odata in plus, sa nu mai judec pe absolut nimeni, caci nu am cum sa stiu ce se intampla nici in casa persoanei cu pricina, nici in sufletul ei. Am invatat pe pielea noastra ca poti sa ramai fara job, uite asa, just like that, in a doua zi de Paste, fara nici un preaviz si totusi sa supravietuiesti, chiar daca te epuizeaza complet acest „test”.

Ajungi sa nu iti mai pese de partea materiala sau de valoarea sentimentala a unor obiecte (nu ma intrebati detalii, nu dau).

Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru fiecare moment de tihna si sanatatea copiilor nostri. Nu ca nu as fi fost pana atunci, dar totul capata noi valente intr-o situatie mai de criza. Si au fost pansament pentru suflet, ne-au incarcat cu energie si in continuare sunt sursa fericirii noastre.

A fost anul in care am intrevazut speranta pentru noi, ca popor, in general. Intr-un nucleu marsaluitor de duminica de oameni frumosi. Si sper ca in anul ce va urma nucleul acesta sa creasca si sa devina o forta reala de schimbare. Sfatul meu, pentru voi toti este sa nu mai stati sa criticati, un individ, o masa si sa puneti si voi osul la treaba, la schimbare. Asta daca vreti sa o faceti. Daca nu, cel mai bine ar fi sa va abtineti de la comentarii si critici. Sunt indeajuns de multi datatori cu parerea. Avem nevoie de idei si opinii constructive. De critici eu m-am saturat.

A fost anul in care am mai ajutat niste copii. Nu atat cat mi-as fi dorit, stiu ca as fi putut face mai mult, nu stiu cat de mai mult, constrangerile pentru mine au fost mari si nu-s o scuza. Le multumesc Nicoletei Tintea si Nadinei Campean fiindca datorita lor am fost si eu o particica din schimbarea unor destine.

A fost anul in care am cunoscut o multime de oameni noi datorita acestui blog si nu imi doresc decat sa continui in acest fel, e incredibil cat de frumos poate fi online-ul si ce legaturi se leaga.

A fost anul lui Michael Thompson si al lui Alfie Kohn si vreau sa cred ca lucrurile se vor schimba datorita lor in mentalul romanesc. Urmeaza pe 22 februarie Jody Pawell si Urania Cremene, revin cu detalii, voi doar notati-va data in calendar si nu va faceti alte planuri.

A fost anul multor destainuiri, unele mai publice, altele mai putin si nu le regret, chiar daca unele mi-au fost criticate. A fost anul in care am incheiat povestea a aproape cinci ani de alaptat si inca ma uit cu nostalgie in urma si nu cred ca asta se va schimba vreodata.

A fost anul in care copiii mei au mai crescut cu un an, anul in care noi am mai imbatranit cu un an.

Ce imi doresc pentru la anul? Multe mi-as dori. De la o bicicleta pentru mine pana la un alt sistem de invatamant pentru copiii mei. Unele sunt mai realizabile, altele mai putin. Altele par de-a dreptul utopice, insa cred ca numai eu pot face diferenta intre realizabil si imposibil. Si da, mi-as dori mai multa insufletire sa schimb lucrurile si starea de fapt. Deci, pana la urma, tot din mine pleaca totul.

Asa ca, hai Bogdana, urneste-te!