Zilele trecute am dat peste un status publicat pe Facebook care remarca faptul ca in ultima vreme au aparut foarte multe cursuri de parenting. Ceea ce este adevarat. Si mai adevarat este ca acele cursuri care iti zdruncina din temelii ceea ce ai crezut ca stii pana acum despre cresterea copiilor, care iti rascolesc mai intai si mai intai propriile tale amintiri despre felul in care ai fost crescut, si abia apoi iti dezvaluie modul in care ar trebui sa comunici cu copiii tai, apai acele cursuri sunt cu adevarat utile pe termen lung. In relatia cu tine, in relatia cu copiii.


Nu este un exercitiu usor. Si nu e deloc confortabil sa participi la un asemenea curs, pentru ca te provoaca la un exercitiu de introspectie uneori dureros. Constientizezi lucruri care ti-au lipsit in propria copilarie (nu sunt singura care a trecut prin etapa asta), ulterior treci printr-o etapa in care trebuie sa te educi sa accepti faptul ca nu mai poti schimba acele lucruri, sa treci peste ele, sa nu mai cauti vinovati, dupa care, sau poate concomitent, realizezi ca multe greseli le-ai facut sau le faci si tu in relatia cu propriul copil (si aici este si mai dureros si te loveste pana in adancul fiintei, caci ultimul lucru pe care l-ai putea accepta ca parinte ar fi faptul ca nu esti un parinte perfect pentru copilul tau) si, pe final, daca ai reusit sa treci prin toate aceste etape, esti pregatit pentru adevarata schimbare. Care va fi cu suisuri si coborasuri insa, pe termen lung iti va schimba din temelii relatia ta de parinte cu copiii.

Noi am fost crescuti intr-o lume in care parintii nostri au avut un basic de ingrijire a noastra, dar mai ales din punct de vedere fizic. Din punct de vedere emotional, putin sunt cei care, ajunsi acum la 30+, pot spune cu mana pe inima ca au avut o relatie empatica, puternica cu proprii parinti. Restul, am crescut cu „Fii cuminte”, „Nu face/te duce/pune mana…”, „Nu e voie”, „Mananca tot din farfurie”, „Eu stiu mai bine”, „Cat esti in casa mea, faci cum zic eu”, „Eu te-am facut, eu te omor” si asa mai departe. Puteti adauga voi ce mai vreti, sunt sigura ca cei mai multi dintre voi le-ati auzit macar o data in viata.

Suntem o generatie putin vitregita emotional, insa suntem o generatie care are posibilitatea de a schimba ceva. Iar pentru asta, trebuie mai intai sa ne schimbam perspectiva de a vedea lumea si copiii, sa acceptam faptul ca (,) copiii nu ne apartin, sa acceptam faptul ca sunt niste fiinte complet separate de noi, care au la randul lor drepturi, ca trebuie inainte de toate sa le respectam si sa ii respectam si mai ales sa ii ascultam. Sa ii ascultam cu adevarat. Numai asa putem vedea ceea ce se afla in spatele unui „Nu vreau” urlat din toata fiinta lui minuscula si sa reactionam in functie de nevoia aflata in spate, nu de comportamentul de moment.

M-au ajutat toate cursurile la care am fost? Cu siguranta. Din fiecare am avut ceva de invatat si chiar daca nu a fost deloc usor (caci partea cu acceptarea faptului ca am facut lucruri in mod gresit a fost cea mai demoralizatoare dintre toate si a fost cumplit de greu de trecut peste ea) si consider ca in continuare am enorm de multe lucruri noi de invatat, caci toata experienta asta de parinte m-a facut sa realizez cu umilinta un aspect esential: ca nu le stiu pe toate si ca nu le voi sti niciodata pe toate.

Anul trecut a fost unul plin de evenimente pe tema parentingului si anul acesta are semne bune si el. Asta pentru ca pe 22 februarie avem parte de un nou invitat in Romania. Este vorba de Jody Johnston Pawel, care vine sa vorbeasca impreuna cu Urania Cremene despre niste subiecte extrem de delicate: libertate versus responsabilitate si cresterea fetelor. Toate astea privite exclusiv din perspectiva copiilor. Poate cel mai dificil exercitiu, fiindca odata trecuti prin procesul de maturizare noi am uitat adeseori cat de complicat este sa fii copil.

Pe mine ma ating in mod direct ambele teme, mai ales ca am o fata la randul meu, si dupa cum am simtit pe pielea mea, extrem de subiectiv vorbind, imi este extrem de greu sa o cresc, spre deosebire de David si Radu cu care conectarea a venit in mod firesc. Ca vine din propriile mele lacune in relatia cu mama mea, ca vine dintr-o multitudine de temeri pe care le am in legatura cu ce inseamna sa fii fata/femeie in ziua de azi, ca vine din mentalul colectiv si din educatia patriarhala care ne guverneaza ca si popor, habar nu am inca, insa vreau sa aflu.

Va recomand (stiu, suna ca naiba, insa chiar va recomand!) sa veniti si voi la conferinta lui Jody si a Uraniei din 22 februarie si sa le ascultati. Nu aveti nimic de pierdut, doar de castigat.

Detalii complete despre conferinta aveti pe site-ul evenimentului, este si pagina de Facebook pe care puteti sa o urmariti pentru informatii cat mai actuale.

Si daca puteti ajuta cu un share, sa ajunga informatia la cat mai multi parinti, chiar va rog sa o faceti :). Eu va voi mai povesti in saptamanile ce urmeaza despre eveniment si va voi mai da cateva motive pentru care ar trebui sa mergeti la el, in caz ca cele de azi nu v-au convins inca in proportie de 100%.