…..Cam asta a fost concluzia Rebeccai dupa ziua de sambata, care a gadilat papilele orgoliului meu personal, cu atat mai mult cu cat am avut niste emotii cumplite in zilele premergatoare.

Am mers pe cutting costs anul asta, singurul lux fiind tortul la care nici eu nu as renunta vreodata, daramite Rebecca. Petrecerea s-a tinut acasa, am renuntat la orice idei de locuri de joaca (la astea am renuntat de mult, eu una am alergie la ele) sau alte spatii tematice.

Am stat si am gatit vineri la foc continuu, cu atat mai mult cu cat vineri seara aveam o trupa de invitati si sambata urma sa o luam de la capat cu alta trupa de invitati. Le-am facut mancare buna, fara meniurile alea dubioase care imi dau fiori, cu chips si prajeli. Au avut printre altele: hummus, tzatziki, au avut mozarella si rosii infipte pe niste bete, niste chiftelute super bune (singurele prajite, de altfel) si multe betisoare din morcovi, castraveti si tulpini de telina de mancat impreuna cu sos de branza, plus o gramada de tartine, pe paine uscata, cu somon, sunca si o pasta de somon dementiala (nu o zic eu, o zice oricine a apucat sa o manance). De altfel a fost cam singura paine prezenta in meniu (plus cateva lipii taiate). Toate iesite din mainile mele. Am avut emotii, ca in ziua de azi copiii lesina dupa o pizza sau niste cartofi prajiti. Astia nu. Astia s-au batut pe betisoarele din morcovi (imi plesneste pipota de mandrie din cauza asta).

Nu am avut animator, nu le-a desenat nimeni moacele, insa am avut-o pe Oana Bernecher (am cunoscut-o la Lumea lui Momo si am adorat-o din prima clipa), care a adunat toate fetele la masa si au facut niste brelocuri cu care au plecat acasa. Singurul regret a fost ca eu am refuzat propunerea ei de a pregati un atelier de flori (la capitolul asta Oana este absolut geniala), de teama ca nu vor participa si baietii. Am inteles dupa ca baietii nu ar fi participat nicicum, au fost mult prea ocupati ei cu ei, si imi pare rau ca fetele nu au facut aranjamente florale pana la urma. Learned my lesson.

Tortul a fost ca de obicei vedeta petrecerii, insa despre el voi povesti altadata.

Acum concluziile:

• mancarea de acasa e mai buna decat orice meniu cu „gujoanedepuisimozarellasticks scoase din congelator”. Si costa cam la un sfert (asta ca sa fiu finuta). Si se poate si mai healthy si mai yummy decat ce am facut eu, sunt sigura. Da, trebuie gandit un meniu, facuta lista cu necesarul, mersul la cumparaturi (Mega Image rullz), trebuie timp si rabdare ca sa pregatesti totul, sa tot fie vreo zece-douasprezece ore adunate (am facut 160 de tartine cu manutele mele, dar au mai ramas numai vreo douazeci). Insa avantajele sunt incomparabile. 
• capul familiei se poate ocupa de partea de decoratiuni (s-ar putea sa se lase si cu ceva raniri fizice, va avertizez). Daca eu am facut 160 de tartine, apai Radu a umflat (cu pompa!) si a legat 130 de baloane, motiv pentru care s-a ales cu cateva degete pline de basici. Trec cu niste unguent de galbenele, insa.
• se poate tine o petrecere acasa si fara sa se vandalizeze totul, chiar daca vorbim de niste copii hiper agitati de opt-noua ani (zece la numar, ca sa fiu si mai clara, din care patru baieti care sunt spaima tuturor petrecerilor :) – ok, exagerez putin, mie mi-au placut cu tot haosul pe care l-au facut)
• distractia si-o fac ei, cu manutele si capsoarele lor. Nu e nevoie nici de echipe de animatori, nici de scenarii si alte artificii. Au capacitatea de a se distra si de a se bucura, just like that, din lucrurile simple – de exemplu s-au jucat de-a doctorii si camera de garda, de am lesinat de ras vazand ce le poate pielea, cu niste role games absolut dementiale. S-au alergat, s-au si caftit nitel, dar totul in limite rezonabile. Si da, vreo doi dintre baieti au descoperit tableta (noi suntem de vina, ca am uitat sa o dosim intr-un sertar) si au pus stapanire pe ea vreo ora.
• nu au avut limita de timp de doua ore (cum este mai peste tot). Au stat patru ore fara sa se plictiseasca o secunda, si ar mai fi stat daca nu veneau parintii sa ii ia acasa (motiv de proteste aprige).