Nopti „pierdute” in Urzeala Tronurilor

Ca orice om care are HBO acasa, am asteptat si eu la momentul respectiv, adica acum vreo trei ani si ceva,  noul si trambitatul serial, Urzeala Tronurilor sau GoT pentru cunoscatori. Am pornit cu stangul in „relatia” cu el, caci am ratat primul episod, am prins cateva secvente din urmatoarele, secvente care mi s-au parut incalcite si prin urmare am renuntat. La cel de-al doilea sezon am mai facut o incercare, esuata si ea, dupa care l-am catalogat drept „primul serial pe care nu am fost in stare sa il urmaresc” si care nu a avut nici macar un „clinci” de care sa ma agat pentru a-l urmari mai departe. S-a nimerit, intr-adevar, ca in vreo doua ocazii sa prind numai faze cu „white walkers”, ceea ce mi-a transmis ca e prea bullshit si prea de doi lei. Ok, nu il prinsesem in nici un cadru pe Kit Harington, dar asta e alta poveste. In paralel, periodic, news feed-ul meu din Facebook era luat cu asalt de frenezia fanilor, discutii, controverse, polemici, glume and so on, pe care nu numai ca nu le intelegeam, insa ajunsesera sa ma agaseze, eu care nu ma enervez nici la miile de poze cu pisici si catei, nici la apusurile pozate din toate unghiurile si nici la alte subiecte similare, tocite indelung si fara vreo finalitate. Punctul culminant a fost ceva numit „nunta rosie”. Vai, ce oroare in ziua urmatoare a episodului numit asa! Vai, cata revolta, cati scandalizati, cata suparare, tristete, din care eu, of course, nu intelegeam nimic si deja totul devenise oarecumva distractiv, ca a fost prima oara cand am...

Ce alimente ar trebui sa manance copiii nostri?

Nu sunt nutritionist, nu am nici macar pregatire in domeniu insa cu toate astea, de cand am copii, am citit tomuri de materiale pe acest subiect. In consecinta, ceea ce voi expune aici, mai jos, reflecta parerea mea, personala, tot ce se poate neavizata, din care voi nu puteti sa faceti altceva decat sa luati ceva ce sa foloseste sau pur si simplu sa treceti mai departe. Primul hop pe care l-am avut de trecut, odata devenita mama, a fost partea cu diversificarea si „ce ar trebui sa manance copilul meu”. Ok, am stiut ca mancarea facuta in casa este sfanta, am zis „nu” la semipreparatele, piureurile si alte borcanase, care nu numai ca aveau niste preturi de-a dreptul piperate (si banuiesc ca nu s-au schimbat lucrurile intre timp) insa aveau un gust de-a dreptul dubios, iar eu aveam clar semne de intrebare legate de cat de sanatoase pot fi. La fel, am stiut ca echilibrul este masura tuturor lucrurilor, si m-am pus pe cautat ce inseamna „echilibru nutritional”. Am dat, evident peste faimoasa „piramida alimentara”. Si am descoperit ca piramida cu pricina arata in toate felurile posibile si imposibile, mai jos aveti „numai” patru dintre ele:   Sursa foto   Sursa foto   Sursa foto   Sursa: bebster.ro Cea mai apropiata de convingerile mele desi nu exista in aceasta forma la vremea la care a venit pe lume Rebecca, este cea din urma, cu mentiunea importanta ca la noi, dupa cum am mai povestit, laptele este o componenta importanta a alimentatiei zilnice. De altfel, cele care au la baza exclusiv carbohidrati, paste, paine, cereale and so on, imi...

Ce rau poate face lauda in exces?

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganță, atenție, cinste, cinstire, considerație, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, prețuire, respect, semeție, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.ÎNCURAJÁ vb. 1. v. însufleți. 2. v. stimula. 3. v. consola.  Sursa: Dexonline Nici unul din subiectele discutate sambata la conferinta nu a aprins mai multe spirite cum a facut-o subiectul cu „Lauda nu este buna” (si majoritatea au ales sa ignore convenabil un mic detaliu – lauda in exces). Si asta pentru ca noi, astia de 30+, deveniti parinti, suntem o generatie care, dupa cum bine spunea cineva, nu a crescut cu prea multe „batai pe umar”, si unul din primele lucruri pe care le-am facut a fost sa remediem acest neajuns in privinta copiilor nostri (printre multe altele).  Si de ce Dumnezeului nu ar fi bine? Cum adica, sa nu le spunem copiilor ca sunt frumosi, ca sunt minunati, ca masinuta desenata care seamana a orice, numai a masinuta nu, este cea mai frumoasa masinuta desenata din lume? Cum vine asta? Simplu.  Si voi incepe prin a povesti my side of the story, aceea a copilului care a crescut spunandu-i-se mereu ca este cel mai grozav, cel mai frumos, cel mai minunat, care poate face orice pe lumea asta. Asta am auzit eu toata copilaria. Ca sunt frumoasa. Ca pot face orice imi pun in cap. Ca sunt desteapta si inteligenta, ca sunt cea mai buna. „Cum, mai mama, tu, care esti atat de desteapta? Tu,...

Multumesc.

Acesta este un articol ce ar putea parea un fel de auto-lauda, insa realitatea este ca mi-am dorit enorm de mult sa ajung sa il scriu. Sa organizezi o conferinta nu este floare la ureche, cu atat mai putin o conferinta de parenting. Nu este nici cel mai „juicy” subiect cu putinta, este extrem de nisat si marea majoritate a oamenilor sunt reticenti cand aud pentru prima data de asa ceva. Pana la urma, prima reactie este ceva de genul „pai, cum adica, vrei tu sa ma inveti cum sa imi cresc copilul”, mai ales ca suntem intr-o cultura in care „eu stiu mai bine decat tine” si in care toti suntem experti in absolut orice problema. Sau mai este reactia „daca vrei cu adevarat sa inveti parintii cum sa isi creasca copiii, apai organizeaza numai conferinte gratuite, de ce ceri bani pe ele?”, pe care sincer, nici nu stiu cum sa o „categorisesc”. Conferinte au mai fost, vor mai fi si le voi sustine mereu atata timp cat principiile si valorile pe care incearca organizatorii sa le transmita mai departe sunt empatia, intelegerea, respectul, comunicarea, iubirea neconditionata dinspre noi spre copiii nostri, fiindca noi, ca popor avem niste lacune la acest capitol. La noi primeaza „esti al meu, imi apartii, cat esti la mine in casa faci cum zic eu”, cumintenia este valoare absoluta si semn de buna crestere, iar copiii, in general sunt priviti ca niste mici anexe, care trebuie „dresate”. Si sunt priviti ca niste copii, nu ca niste viitori adulti. Nu mai detaliez aici. La Parenting prin ochii copilului am facut parte din echipa care...

Live blogging – Parenting prin ochii copilului

Tocmai ce a inceput una din cele mai asteptate conferinte, cel putin din punctul meu de vedere :) Warm-up-ul a fost asigurat de catre copiii voluntari de la Fundatia Tineri pentru Tineri, Ximena si Mitru, doi adolescenti fantastici, pe care am avut onoarea sa ii cunosc inca dinaintea acestei zile, care ne-au transmis cateva mesaje referitoare la importanta noastra ca parinti in ghidarea copiilor nostri catre independenta si responsabilitate. In ceea ce o priveste pe Jody, a inceput prin a povesti pe scurt care a fost drumul care a adus-o in acest punct. Parintii lui Jody au fost printre primele 50 de persoane din SUA care au devenit consilieri  de parenting, motiv pentru care ea s-a simtit mereu extrem de norocoasa, si a realizat inca de cand avea numai opt ani ca acesta este drumul pe care isi doreste si ea sa mearga mai departe. Si asta face de mai bine de 30 de ani. Jody este consilier parental, in acelasi timp este asistent social, a lucrat ani de zile cu mii de copii proveniti din familii despartite, copii abuzati, copii neglijati. Ce se intampla atunci cand copiii refuza sa coopereze? Si asta se intampla destul de des, mai ales in situatiile in care noi ne dorim ceva, iar ei isi doresc altceva. In general, noi ca parinti, apelam la diverse metode ca sa ne impunem punctul de vedere in fata lor: argumente „logice”, negociere, mita, amenintari, uzul fortei, ridicatul brusc in brate sau pur si simplu cedam. Si din cele mai multe ori regretam, fiindca in nici una din situatiile de mai sus nu este vorba de cooperare...