Despre momente si ganduri

Ieri seara m-a lovit o mini criza de bila. Nu mai avusesem una de aproape trei luni, ma credeam ferita, la adapostul mancarii sanatoase si atent selectionate, dar inca mancata pe fuga. Insa ieri mi-au pus capac niste „spaghetti” facute din dovlecei si trase rapid in tigaie cu ulei de masline si doua fire de usturoi verde. Pana s-a facut ora de culcare a baietilor eram deja cu o burta umflata, tare ca piatra si cu niste dureri cumplite si nu-mi doream decat sa ii vad adormiti iar eu sa ma intind si sa dau drumul la Voyo. Raducu a avut alte planuri. De la 10:15 si pana la 11:00 s-a foit ca un viemisor, dupa care a adormit, sau cel putin asa mi s-a parut mie, fiindca odata iesita de la el si prabusita pe canapea, nu am reusit decat sa vad genericul de la House of Cards, ca a si trebuit sa fac cale intoarsa si sa il adorm din nou. Pe la 11:35 am capitulat, eram deja exasperata de la toata foiala lui, i-am spus ca eu nu mai pot sta langa el si l-am lasat sa adoarma singur (prima data in viata lui). M-am asigurat prin deschizatura usii ca este ok, ca nu e pe cale sa planga, ca e linistit si m-am lungit in sufragerie. Am reusit sa vad aproape tot episodul, eu sperand ca baiatul meu a adormit in sfarsit. De unde, ca la 12:25 copilul era inca treaz si ma astepta sa ma duc in dormitor ca sa ma culc cu el. Si in acel moment, cand m-a luat de mana sa...