Este, cred, cel mai incarcat inceput de an in ceea ce priveste evenimente pe zona de parenting, si ma bucur pana peste poate, fiindca este un semnal pozitiv din partea parintilor ca vor sa se informeze cat mai mult pe acest subiect si ca vor sa afle din cele mai potrivite surse.

De aceasta data vorbim de Jack Newman, care va veni la inceputul lunii mai in Romania, si va sustine o conferinta dedicata alaptarii, la RIN Grand Hotel si este, poate, cel mai important eveniment din ultima perioada, de la venirea lui Michel Odent in Romania, acum aproape doi ani.

Cand am primit mesajul cu anuntul conferintei, de la echipa Totul despre mame, care este co-organizator impreuna cu Asociatia Pro Mama, a sunat cam asa:

„Draga Bogdana, stiu ca pentru tine capitolul alaptarii este unul incheiat”

si am realizat ca, poate fizic este intr-adevar unul incheiat, insa mental vorbind, nu cred ca se va termina vreodata. La fel cum nu cred ca ma voi plictisi vreodata sa scriu pe acest subiect, sa impartasesc din experienta acumulata in cei aproape cinci ani de alaptat sau sa promovez alaptatul ca fiind cel mai firesc si mai natural mod de a porni in viata pentru nou nascuti.

Deci, vine Jack Newman, iar in perioada ramasa pana la conferinta voi scrie destul de mult pe acest subiect. Am promis si un interviu cu Jack Newman, pe care i-l voi lua in momentul in care va ajunge la noi in tara (si daca aveti vreo intrebare pentru el, o astept aici in comentariu sau pe mail) si deja sunt emotionata la gandul ca voi sta fata in fata cu el.

Pentru inceput va dau cateva detalii legate de conferinta si programul pe zile. Pagina de inscrieri o aveti aici, impreuna cu restul informatiilor

ZIUA 1: 8 Mai 2014

  • Ce NU ați aflat până acum despre alăptare
  • Despre mitul Nu am suficient lapte
  • Alăptarea prematurului și a copilului bolnav
  • Efectele practicilor medicale asupra nașterii: 
  • Primele ore după naștere

ZIUA 2: 9 Mai 2014

  • Norme pentru copilul alăptat
  • Mituri în alăptare
  • Alăptarea copilului între 1 și 3 ani
  • Diversificarea alimentaţiei bebelușului – introducerea solidelor
  • Când NU este contraindicată alăptarea 

ZIUA 3: 10 Mai 2014

  • Când copilul NU ia suficient în greutate
  • Colicile la copilul alăptat
Vor fi deci, trei zile pline, trei zile in care cei prezenti vor avea la dispozitie una din cele mai valoroase prezente, o adevarata somitate in domeniu si vor beneficia de cunostintele sale. 
Mai multe despre Jack Newman puteti afla de aici

Mai mult, Multimedia Est Publishing va tipări, cu sprijinul Asociației ProMAMA, „Ghidul pentru Alăptare” de dr. Jack NEWMAN, considerată a fi cea mai apreciată și utilă resursă despre alăptare din lume.

„Ghidul lui NEWMAN este de fapt o chemare spre normalitate. Este ghidul absolut al alăptarii, cu cele mai complete, mai documentate și la zi informații cu putință. Include date din studii foarte recente și este adaptat la stilul de viață al secolului nostru. Sperăm ca Ghidul pentru alăptare al lui Jack NEWMAN să contribuie la creșterea procentului de copii alăptați în țara noastră. În fond, alaptarea este o investiție de durată în sănătatea unei societăți” 

Despina Bădescu, redactor șef al platformei www.totuldespremame.ro