Copiii sunt bine mersi.

Rebecca s-a lansat intr-o noua aventura, s-a apucat de scris carti. Ea scrie, ea face ilustratiile, ea le publica. Are si un www, dupa cum se poate vedea mai jos, pe ultima coperta. Cu paginatia nu sta impecabil, dar e la inceput, asa ca va rog sa treceti peste acest aspect :).

David „gateste”, face combinatii peste combinatii, unele mai inedite, altele de-a dreptul socante, concepe platouri complexe si mi le serveste direct in brate cu ordinul ce nu lasa loc de vreun comentariu: „Mami, mananca!”.

Cand nu gateste, picteaza. De regula o masina cu mine la volan. Dap, eu sunt aia….

Cand nu gateste si nici nu picteaza, face trasee pentru trenulete. Sta cate o jumatate de ora, cu vreo 30 de componente de sine, pe care le intoarce, le combina, le aranjeaza si para-aranjeaza, dupa care, victorios, imi arata opera. Opera care ma surprinde de absolut fiecare data.

Radu in majoritatea timpului, vrea ce vrea si David. Nu debordeaza la capitolul imaginatie, insa recupereaza la capitolul scandal. Daca nu primeste ce a vrut, jap una in David. Sau se pune pe plans. Isi ia o moaca suparata, strange puternic din ochi pana rasar din ei niste lacrimi uriase si slobozeste un „O vau euuuuuu”. Evident, pasul urmator e o incaierare, ca nici David, cat o fi el de pacifist si Dalai Lama-ul casei, nu se lasa mai prejos.

Din cand in cand mai picteaza. Cu un stil aparte, pentru care cred ca se va defini un curent aparte in istoria picturii. Nu ma intrebati in cat timp se usuca operele lui de arta, fiindca nu vreti sa stiti. Pot sa spun ca nu face rabat deloc in a folosi culorile, ci este chiar foarte generos in a aplica straturi peste straturi de culoare. Aceasta este o maimuta.

In rest, avem in fata casei cel mai frumos corcodus din lume.