Cine o ridica pe mama?

Am absentat destul de mult in ultima perioada. Sunt intr-o vrie psihica, imi simt corpul de parca ar avea cateva sute de kilograme, am adunat o oboseala cronica in ultimele saptamani, cu nopti in care am adormit spre ora doua si treziri la prima geana de lumina intrata prin ochiurile jaluzelei. Griji, probleme, stress, toate astea si-au spus cuvantul, iar rezultatul este un „eu” cu un chip obosit, tras si o mina care transmite orice numai sanatate nu. Si se vede, fiindca dupa laringita de acum zece zile a venit o alta viroza in vizita, care m-a luat cu asalt, cu febra, dureri musculare, frisoase si niste dureri cumplite de cap. Prilej pentru a simti pe pielea mea tot ceea ce simt si copiii mei atunci cand fac febra, si nedumirirea mea ramane: cum pot ei sa mai fie zglobii pe la un 39, cand eu sunt ca o leguma peste care a trecut un tren, inainte si inapoi de mai multe ori? Duminica, dupa cele opt ore petrecute in aer liber la Talciocul Urban de la Ca Va Bistro, pe scurtul drum de intoarcere am fost la un pas sa atipesc la volan, in mai multe randuri, ceea ce m-a speriat crunt. Dupa ani de zile in care mereu mi-am pus intrebarea „Cum naibii poti sa adormi la volan?!?”, fiindca era ceva ce mie mi se parea inimaginabil, duminica am fost la un pas sa o patesc chiar eu. Am ajuns acasa, m-am prabusit in pat si am tras un somn de doua ore si jumatate, extrem de agitat, care nu numai ca nu m-a odihnit asa cum...