Oda aspiratorului nostru cel nou

Maine avem petrecere, asa ca azi suntem in febra pregatirilor. Facem de mancare de zor (daaa, tot petrecere acasa facem si iar gatesc la bulk, dar dupa cum am mai zis, imi place supliciul asta!), facem curatenie, strangem, mai ascundem pe sub pat diverse lucruri etc. Mai devreme imi contemplam aspiratorul meu cel nou, primit de la Flanco, care au avut indeajuns de multa incredere in mine sa mi-l dea pe mana, si ma gandeam catamai housewife-ul am ajuns, ca atunci cand l-am primit m-am bucurat de parca as fi primit un Chanel no. 5. Mint. M-am bucurat de parca as fi primit un Gardenia Grand Soir, nu un Chanel. L-am pus si pe Facebook de atata bucurie (si nu radeti, ca 30 de persoane au rezonat cu mine si i-au dat like!). Ma duc de rapa, stiu, insa traiam de ceva luni cu drobul de sare in casa, si vechiul meu Philips incepuse sa dea rateuri serioase, iar eu nu vedeam prea curand un boost in buget pentru a-l schimba cu ceva nou. Ce sa va zic de noul Philips? Ca nu stiu sa fac review ca la carte, nu va pot detalia in termeni tehnici cat de eficient este, cat consuma si cu cat la suta face mai multa curatenie decat predecesorul sau. Nici nu va pot spune ca termin cu cinci minute mai repede. Insa ce va pot spune este ca: la fel ca in cazul inaintasilor sai, stiu ca ma pot baza pe el pe termen lung. Ca nu am avut nici un aspirator care sa ma lase balta mai devreme de 4 ani, si...

Unde se duc prietenele cand se duc?

Citeam mai devreme articolul Marei despre cam cum e viata de mama si cum de multe ori abia asteptam sa se termine seara ca sa ne putem prabusi mai repede in pat si cum prietenele noastre fara copii nu ne inteleg uneori.  Articolul m-a starnit, caci m-am regasit in el destul de mult. Un eu mai vechi, de acum ceva ani (multi) cand eram singura cu copil si eram chiar singura, fiindca nici una din prietenele mele nu mai comunica cu mine, motiv generator de mari frustrari pentru mine. Am trecut prin toate fazele, m-am gandit inclusiv ca poate arata copila mea in vreun fel si evita sa o vada, le-am urat, dupa care m-am urat pe mine ca le-am urat, le-am invidiat pentru viata fara griji pe care o au, dupa care mi-am tras cateva palme ca le-am invidiat, dupa care am intrat intr-un fel de staza, in care am inteles ca viata mea cu copil face parte din alt univers si ca ele nu au cum sa inteleaga, pana nu trec efectiv printr-o sarcina si-o nastere.  Iar  eu am terminat prin a intelege de ce nu imi mai dau nici macar un telefon, am terminat prin a accepta faptul ca nu o fac intentionat, ca nu m-au uitat ci ca pur si simplu asta este cursul vietii. I moved on. Culmea este ca dupa ce eu mi-am jurat in barba ca EU nu voi face asa, eu voi da telefoane, eu voi…, eu voi…., nu m-am tinut de cuvant si ocupata cu propria mea viata, am uitat ca pentru prietenele mele, proaspete mame, timpul se scurge altfel....