Prima data cand am dat cu ochii de Cooku Bau am cazut pe spate. Nu la propriu, adica am ramas pe scaun, ci doar la figurat, fiindca la nivel de concept, design, site, branding, identitate mi s-a parut ca fiind cel mai misto proiect online din ultimii ani (mai exact de la Chic Victim). Si ma lovesc zilnic de proiecte de acest fel, credeti-ma!

Dupa care am ramas putin puzzled, fiindca m-am intrebat automat, „bine, bine, totul mega cool si cute, dar cine va cumpara cutiile cu pricina?”, gandindu-ma ca: „la ce bun sa comanzi o cutie cu ingrediente, si sa te apuci sa le gatesti?” Un fel de struto-camila, ati spune, poate fiindca e undeva la jumatatea drumului dintre cei care mananca numai home-delivery si cei (ca noi) care zilnic cumpara ingrediente si gatesc pana le sar capacele.

Problema a fost ca eu m-am intrebat, eu mi-am raspuns, pe puncte chiar, in clipa in care mi-am dat seama cat timp pierd eu ca sa cumpar exact ingredientele pe care le doresc pentru o anume mancare sau fel de mancare. Si ca unele lucruri le gasesc numai la Nic, altele numai la defunctul Real (Auchan-ul nu l-am vizitat inca), altele, of course la Mega Image-ul de pe 13, si NUMAI la ala (!), altele, culmea culmilor, numai la Economat (rade ciob de oala sparta), si ca de cele mai multe ori oftez cand aud ca gasesti de toate la Metro, care Metro e la mama naibii, trebuie sa fii de-a dreptul masochist sa te duci in Militari. Si ca toata alergatura asta dementa ia timp. Care timp is money.

Doi: recunosc ca uneori raman in pana de inspiratie. Ca am obosit sa caut variante noi, sa mai reinventez, ca deseori  intru pe „repetir”, ca alteori dau rateuri (a se vedea sparanghelul refuzat de baieti duminica), ca am trei copii foarte diferiti ca personalitate si preferinte culinare (unul uraste niste chestii pe care ceilalti le iubesc si invers, happens all the time). Si ca oamenii astia au niste cutii cu niste retete dementiale. Saptamana cu burgerii de somon a fost all time best pana acum (parerea mea), iar saptamana asta au pulpe de rata si un muschi de porc mega yummy.

Trei: preturile cutiilor sunt de mega bun simt, mai ales Cooku Petrecere. V-o spune aia care tot gateste pentru petreceri, de am ajuns sa stiu exact ce cantitati imi trebuie pentru meniul gandit, si cat ma costa toate (de regula variaza intre 350 si 500 de lei toata mancarea pe care o fac pentru un party de 20-30 de persoane).

Minusuri? Unul ar fi ca eu sunt foarte tipicara in alegerea brandurilor, iar aici nu pot controla aspectul asta. La unt am doua variante maxim trei din care cumpar, nu stiu daca untul din cutiile Cooku este din brandurile cu pricina. La fel, nu stiu daca este de 65% grasime sau de 82%. Eu cumpar numai din ala gras, par example. La fel, castravetii murati din Cooku Petrecere, am niste pitici pe creier, care nu accepta decat gustul catravetilor de la Bonduelle sau Olympia (daca-s bulgaresti) sau Putina Soacrei (daca-s in saramura). Si cu restul la fel. Nu ma simt eu bine, pana nu ating eu ceapa, sau salata, sau ridichiile, pana nu le pipai sa simt eu ca au consistenta, taria si textura care imi place mie. Asta e unul din motivele pentru care nu am mers pana acum pe mana nici unui cos de legume. Crazy paranoid bitch, I know.

Daaaaar….

Asta-s eu. Si stand de vorba cu Cristina (ne tot chinuim sa ma organizez cu  o vizita de lucru la Cooku de vreo saptamana si am reusit totusi sa stam o jumatate de ora la telefon, e un pas inainte si asta), am realizat ca dincolo de faptul ca iti usureaza viata si iti optimizeaza timpul (si bugetul as mai adauga eu – dezvolt mai jos nitel), toata treaba asta are o componenta al naibii de educationala, fiindca va deturna in timp niste parinti care in graba si fara vreo rea vointa alegeau inainte sa comande ceva de mancare (de regula plin de monoglutamati, nu va mirati, si in pizza se pune treaba asta!) spre niste alegeri sanatoase: ingrediente furnizate la usa, numai bune de amestecat si pregatit. Sa nu mai zic de faptul ca unii chiar s-ar putea sa capete o pasiune pentru gatit in felul asta!

Spuneam mai sus ceva de buget. Vin cu exemplu clar: in una din cutiile trecute a fost iubitul meu hummus. Acest hummus, daca vreti sa il faceti acasa si ca la carte, trebuie sa cumparati pe langa nautul care se gaseste in diverse forme si faimoasa pasta de susan, tahini pe numele ei, care costa cam 25 de lei un borcanel (la Mega). Bine, puteti sa il gaceti si in casa, dar trebuie sa cumparati ulei de susan pentru asta. Complicat si relativ scump. Ok, si faci hummusul, pui doua linguri de tahini si cu restul ce faci? Mai mult ca sigur va poposi in frigider, veti uita de el in timp (sau poate nu, eu nu as uita de el :)) si voila, cum la un amarat de hummus ati cheltuit peste 20 de lei pentru 2 linguri de tahini.

Ok, deci s-a inteles? Cooku merge oricand. Si noi sa le tinem pumnii, ca-s la inceput si merita si sustinuti, incercati si laudati!

PS: Aveti la dispozitie si blogul unde pun retetele vedeta din fiecare saptamana: Bla Bau.

PPS: Toate pozele apartin, of course, lui Cooku.