Cooku oricand.

Prima data cand am dat cu ochii de Cooku Bau am cazut pe spate. Nu la propriu, adica am ramas pe scaun, ci doar la figurat, fiindca la nivel de concept, design, site, branding, identitate mi s-a parut ca fiind cel mai misto proiect online din ultimii ani (mai exact de la Chic Victim). Si ma lovesc zilnic de proiecte de acest fel, credeti-ma! Dupa care am ramas putin puzzled, fiindca m-am intrebat automat, „bine, bine, totul mega cool si cute, dar cine va cumpara cutiile cu pricina?”, gandindu-ma ca: „la ce bun sa comanzi o cutie cu ingrediente, si sa te apuci sa le gatesti?” Un fel de struto-camila, ati spune, poate fiindca e undeva la jumatatea drumului dintre cei care mananca numai home-delivery si cei (ca noi) care zilnic cumpara ingrediente si gatesc pana le sar capacele. Problema a fost ca eu m-am intrebat, eu mi-am raspuns, pe puncte chiar, in clipa in care mi-am dat seama cat timp pierd eu ca sa cumpar exact ingredientele pe care le doresc pentru o anume mancare sau fel de mancare. Si ca unele lucruri le gasesc numai la Nic, altele numai la defunctul Real (Auchan-ul nu l-am vizitat inca), altele, of course la Mega Image-ul de pe 13, si NUMAI la ala (!), altele, culmea culmilor, numai la Economat (rade ciob de oala sparta), si ca de cele mai multe ori oftez cand aud ca gasesti de toate la Metro, care Metro e la mama naibii, trebuie sa fii de-a dreptul masochist sa te duci in Militari. Si ca toata alergatura asta dementa ia timp. Care timp is money....

Finala Cupei Romaniei la Fotbal se joaca pentru copiii cu Down!

Pe Andreea Ogararu o stiu de multa vreme si o cunosc si personal de cativa ani incoace. Este mama a patru copii si sotia unuia dintre cei mai admirabili jucatori de fotbal pe care i-a dat Romania pana acum: George Ogararu. Si nu numai datorita talentului, ci a modului in care a ales sa isi traiasca viata, absolut decent, departe de scandaluri, epatari si blitzuri, ba mai mult, dand in permanenta ceva inapoi. Despre actiunile lor de caritate s-a vorbit mult, despre initiativele lor in promovarea sportului in randul copiilor la fel, si din toate acestea s-a nascut Asociatia George Ogararu pentru Cultura si Sport iar cea mai recenta campanie a asociatiei are loc chiar vineri, 23 mai, Pe Arena Nationala, la finala Cupei Romaniei la Fotbal, dintre Steaua si Astra. Detalii aveti mai jos: „Asociaţia pentru cultură şi sport George Ogăraru te invită să fii alături de copiii cu Sindrom Down, iubitori de fotbal, la finala Cupei României. Evenimentul are loc vineri, 23 mai 2014, pe Arena Naţională, începând cu ora 21.00. A venit vremea ca fotbalul românesc să ceară dreptul la sport pentru copiii cu Sindrom Down! Asociaţia pentru cultură şi sport George Ogăraru, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal te invită la un eveniment inedit,în premieră în România:Finala Cupei României se joacă  pentru copiii cu Sindrom Down! 22 de copii cu Sindromul Down vor însoţi jucătorii celor 2 echipe la intrarea pe teren. Este vorba de copii pentru care fotbalul este mai mult decât un hobby. Au obţinut rezultate deosebite la competiţiile sportive şi au învins toate obstacolele!Pentru a-i cunoaşte mai bine pe aceşti copii, publicul prezent la...

De ce?

Am uneori senzatia ca suntem un popor mult prea activ si sportiv. Altfel, nu am sari de cur in sus vreo doi metri circa aproximativ de fiecare data cand vai, duminica, se inchid niste artere pentru un maraton. Adevarul este ca sunt atat de dese ale naibii, ca deja saptamanal avem cate un blocaj din cauza astora de alearga ca bezmeticii. Jur, nu inteleg. Nu inteleg nici reactii ca a lui Vlad Petreanu, pentru care de altfel am un cult si un respect nemasurat, fiind cam ultimul dintre cei care mai spun lucrurilor pe nume. cica „e un mod cu totul neprietenos de a invita bucureştenii să facă mişcare în aer liber, aşa, cu forţa.” Pai care „cu forta”? A fost vreunul luat cu arcanul de acasa, suit pe bicicleta si aruncat in mijlocul biciclistilor? A fost vreunul luat pe sus, imbracat cu forta in echipamentul din kitul alergatorului, bagat la gramada si alergat ca pe hotii de cai, 21 de kilometri? Nu. continuam: „pe alocuri, acţiunile astea, făcute în ciuda majorităţii, scot la iveală şi mici fundamentalişti ai branţului de teneş” – intelegeti, majoritatea rullz. 365 de zile pe an, 24 din 24, 7 din 7. Fereasca dumnezeu sa iteasca capul si cate un minoritar, ca imediat este supranumit fundamentalist al brantului. bucurestenii care poate aveau treaba prin oras s-au impotmolit de aceasta Daciada – pai bine domnu’ Petreanu, unde e majoritatea de care vorbeati mai sus? Ca eu nu o mai vad. Vad doar „bucurestenii care poate aveau treaba”…. E duminica, for heaven’s sake, ziua aia in care omul se hodineste, se relaxeaza, se plimba (bine, unii „nebunii” isi...

Evadarile noastre

Vineri trasesem cu ochiul la piscina exterioara si vazusem ca era deja umpluta ochi si m-a incercat un sentiment de bucurie, ca hai, in sfarsit bifam si noi prima cura intensiva de vitamina D a anului. Dupa care m-am uitat la accuweather si mi s-a cam dus din avant, ca imi spunea un 87% sanse de ploaie, T-storms, short periods of rain. M-am rugat eu intr-un fel sa nu fie chiar atat de „accu” pe cat ii spune numele, insa dimineata de sambata ne-a relevat un cer foarte schimbator, asa ca ne-am cam pus pofta in cui pentru weekendul urmator. Totusi, ne-am luat picioarele la plimbare si am mers in Bordei, mai ales ca baietii ne innebuneau de o gramada de timp ca vor din nou la „pacul cu tuneie”. Of course, ca ne-a si plouat acolo, indeajuns de mult incat sa fuga jumatate de parc si indeajuns de putin incat noi sa ramanem pe loc. Astia s-au bagat prin toate tunelele, noi am alergat in jurul instalatiilor, uneori ne mai statea inima in loc, ca ne asteptam sa iasa dintr-un tunel, si asteptam degeaba, copiii erau la doua tunele mai in spate. Dupa vreo doua ore ne-am mutat cu catel si purcel la jumatate de kilometru mai incolo, in cea mai mare ingramadeala si aglomerare posibila, numita festivalul …………….. turcesti. Porceala maxima, am mancat si niste placintele tubulare, si-un covrig cu miere, si multe multe portii de chiftele. In mod paradoxal, ajunsi acasa, baietii au mancat si tot castronul de supa de gaina inainte de a cadea lati pentru doua ore. La trezire, „vem in botanicaaa”. Ok, apuca-te...

Misterul gemenilor – curs de parenting cu Otilia Mantelers

Mereu m-am intrebat cum este viata cu gemeni sau chiar tripleti. Mereu mi s-a parut ca varianta mea cu trei este cea „simpla”, fiindca au venit pe rand pe lume, nu toti gramada. Asta pana am ajuns sa stau de vorba cu mama unor tripleti, conceputi natural, fara vreun tratament care, atunci cand a auzit ca am si eu trei a facut niste ochi mari si m-a intrebat: „Doamne, si cum ai rezistat si ai facut fata?” la care eu i-am raspuns „Cum ai rezistat tu? Ca la mine a fost mult mai simplu decat tie!” Dupa care, m-a luminat (e relativ cat de luminata am fost, ca inca nu pot pricepe) spunandu-mi: macar eu nu am luat-o de trei ori de la zero. Totul s-a facut si se face x3, nu e nimic prea complicat, am trecut cu toti trei o singura data prin fiecare etapa si asta mi s-a parut foarte suportabil. Eu, din partea cealalta nu prea vad cat de suportabil a putut fi, mai ales in primii 3-4 ani, dar o cred pe cuvant fiindca a fost extrem de convingatoare si sigura pe ceea ce spunea! Anyway, diferente sunt si sunt multe, inclusiv in modul in care abordezi cresterea si educarea lor. De aceea fetele inimoase de la Unu si Unu s-au gandit sa vina in intampinarea parintilor de gemeni/tripleti cu un curs de parenting dedicat lor. Si vestea cea mare este ca il va sustine Otilia Mantelers, si cred ca nu se putea persoana mai potrivita pentru asta, chiar daca nu are gemeni, insa are si ea 3 copii, deci este mai mult decat...