„Sa fii atenta! Citeste calma, concentreaza-te, daca nu intelegi din prima enuntul, mai citeste inca o data. Nu te grabi, ia totul incet.”
In timp ce peroram eu azi dimineata la plecarea fiica-mii spre mareata evaluare nationala, am realizam ca prin gura mea vorbeste mama mea. Si tatal meu odata cu ea. Astea mi le-am auzit eu, de fiecare data, inaintea oricarui examen, teza whatever, indiferent ca respectivele au avut loc in clasa a II-a sau in anul IV de facultate. Si da, au avut dreptate, chiar daca am avut multi ani in care mi-am dat ochii peste cap a exasperare si a „ok, get over it with faster!”
In alta ordine de idei, noi ne-am petrecut weekendul mai mult in casa, pe motiv de ceva bronsiolita mai relaxata la copilul mijlociu si o rino-faringita la mezin. Nimic complicat, doar ceva light de inceput de vara, care insa s-a tradus la noi in casa in „teatru de operatiuni si razboi”. Astia doi sunt bombe pe doua picioare, si-au reusit ca in cateva minute de nesupraveghere sa faca niste prostii mai mari decat ei. Mai intai, la prima sesiune de pictura de sambata, Radu a varsat paharul in care spalau pensulele. Si cum paharul era dublu, ei pictau deja de vreo doua zeci de minute, in culori foarte baudelaire-iene (negru, albastru inchis, maro & co), apa avea si ea o culoare similara, si mi-a transformat masa si podeaua intr-o mlastina mlastinoasa.
La sesiunea a doua a zilei, au fost indeajuns patru minute pentru a goli de continut douasprezece tuburi de vopsea. Macar au fost golite intr-o ordine, de-a iesit pe coala cu pricina un curcubeu de toate frumusetea. Am reusit sa mai salvez ceva din vopselele alea, si chiar le-am gasit niste „containere” perfecte, paharelele de la Debridat, pe care le-am strans constiincioasa de-a lungul anilor, insa la negru mi s-au terminat rezervele de paharele. Fiinta econoama din mine si-a zis sa folosesc impreuna cu Rebecca resturile ramase pentru niste picturi „cer de ploaie” si „cer instelat” – lots of negru required pentru astea doua ceruri. Noi atente la instructiuni si la colile noastre, nu am observat ca astia doi pun la cale altceva.
Au venit de vreo doua ori si s-au tot perindat in jurul nostru, noi nu am bagat de seama ca si-au inmuiat degetele in negru si ca mi-au facut in camera vecina frumusete de pictura murala pe unul din stalpii de un alb imaculat. Am aflat abia dupa ce m-am dus la baie, unde baietii chicoteau de zor, iar eu am vrut sa ii „urechez” verbal ca praduiesc apa (v-am spus, sunt econoama, il exasperez pe Radu mare la capitolul asta), si-am descoperit o chiuveta plina numai de dare negre de vopsea si pe Radu mic cu degetele absolut negre si o moaca de Bambi intiparita pe fata. Am tunat, am fulgerat, l-am spalat, l-am dat afara din baie, am curatat pe acolo si cand sa ies il aud pe David: Mami, haide sa vezi ce a desenat Radu”. „Unde? intreb eu simtind cum ghearele panicii incep sa puna stapanire pe bataile inimii. „Pe perete! haide sa iti arat” si ma duce la locul crimei.
Stiti filmele alea de groaza in care gaseste eroul un perete plin cu dare sinistre de sange? Asa era si stalpul meu, numai ca darele erau negre.
Imi pare rau, nu am mai facut si poze, am fost mult prea socata pentru a mai fi in stare de poze. Iar peretele a revenit la nuanta (relativ) initiala, asta dupa ce am frecat frenetic, si eu si Radu mare, timp de vreo jumatate de ora, insa tot raul spre bine, caci cu ocazia asta am mai eradicat si niste dungi verzi mai vechi, de pe un alt perete.
Iar astea au fost asa, doar trei momente, legate numai de pictura. Altfel, de la un punct incolo al zilei, nu am facut altceva decat sa numaram minutele pana la ora de culcare.
Concluzia acestui weekend: eu nu mai imi tin copiii in casa.
Later edit: nu am povestit de momentul „wow”. Radu langa mine, inarmat cu un pachet de servetele umede stergea in stanga, eu cu o carpa umeda si un burete stergeam in dreapta. ma opresc, ma uit la el, intind o mana dupa gatul lui (cu grija fara sa-l ating, ca eram plina de un maglavais gri si umed pe palma) si-l sarut. Si zambim. Si a fost asa, uplifting, ca am avut revelatia faptului ca e abia inceputul dar ca de fapt o calatorie miraculoasa ne asteapta pe toti cinci :)
