Un playdate experiment.

Experimentul de acum cateva zile a  avut nobila misiune de a demonstra veridicitatea a doua ipoteze:

  1. Ca o mana de copii pot fi lasati pe mainile a doi barbati, si la finalul serii sunt inca toti “alive and kicking”, iar mama sa se simta bine pret de cateva ore dezbarandu-se de apelativul “mami” si existand doar ca “femeie”
  2. Ca utilizandu-se de anumiti aliati, cei doi barbati nu numai ca supravietuiesc unei seri cu copiii, ci chiar ar mai repeta experienta, atat de placuta poate deveni. In cazul nostru aliatii au fost: Cascavalul Felii de la Hochland si o multime de legume si fructe.
  3. Bonus: ca si mama poate supravietui in afara cuibului pret de cateva ore :))

In rolurile principale: deja mentionatul cascaval, Chinezu pe post de bona, Radu mare pe post de secund, patru copii super zglobii, alesi pe spranceana: Maria, Vladimir, David si Radu, si last but not least, favorizatele serii, subsemnata si Gena.

Revenind acum la un ton mai serios, si eu si Gena avem nevoie din cand in cand de cate o gura de aer de cateva ore in oras, doar noi, ca fetele. S-a discutat mult pe acest subiect, pentru mine inseamna enorm de mult aceste momente de relaxare, inseamna ca ma incarc cu energie, indeajuns de multa incat sa ma intorc la copii cu forte proaspete. In acelasi timp, amandoua stim ca, daca vrem sa ne iasa pasienta cu simtitul bine, trebuie sa avem siguranta ca am lasat copiii pe maini bune. Una fara alta nu exista :).

Ma consider printre acele norocoase care pot pleca de acasa absolut linistite, fiindca am acea liniste in mine ca Radu se descurca in orice situatie cu copiii. Ok, uneori le mai setez eu cadrul, cum de exemplu a fost zilele trecute, dar altfel, de cele mai multe ori nu am nici macar aceasta grija.

De aceasta data le-am pregatit totul dinainte fiindca ne-am dorit sa ii vedem la lucru in bucatarie, sa vedem pana unde le merge imaginatia in crearea unor gustari care sa fie yummy (nu, numai comestibile!) si mai presus de asta, sanatoase (asta e fixul meu, prioritatea mea). Asa ca le-am lasat numai cascaval, felii de aceasta data, pentru ca totul sa le fie cat mai simplu si mai la indemana (si un strop de pui la gratar) si o gramada de legume si fructe cu care sa jongleze. Complicat la o prima vedere, mai ales ca este bine stiut ca de obicei copiii nu sunt fani legume. Dovezile le aveti mai jos:

David al meu si-a desfasurat toata bucataria de jucarie, a creat, dupa care a deconstruit sandvisuri, le-a dat o noua forma si o noua viata si evident ca le-a si mancat :), Maria si Vladimir s-au ocupat de transportul cascavalului la destinatie, Radu a hranit si vulpea (si-o mai fi hranit si alte vietati, ca asta ii e obiceiul, dar nu au fost documentate in imagini).

Iar noi? Hm, ce fac fetele ramane intre fete :), va spun doar ca ne-am simtit bine, si ca fara voie am ajuns sa fim si “event crashers”.

Concluzia serii: cele doua ipoteze au fost confirmate, fiindca la intoarcerea inapoi acasa copiii erau vii si nevatamati, tatii la fel, casa era inca in picioare, doar bucataria avea nevoie de un strop de facelift, dar nimic iesit din comun.

As mai sublinia urmatorele:

Ora gustarilor poate fi transformata intr-o experienta simpatica si distractiva din care copiii pot invata o multime de lucruri, pot vedea cum se pregateste mancare, pot testa, gusta si experimenta, isi pot pune imaginatia la joaca. Da, se lasa uneori cu nitel dezastru, insa tocmai de aceea s-au inventat feliile de cascaval, care pentru o gustare rapida, gustoasa si sanatoasa sunt perfecte si nici nu fac balamuc in bucatarie.  Pur si simplu le iei din pachet si le instalezi pe felia de paine. Simplu ca buna ziua. Si daca totusi isi doresc gustare calda, cateva minute in cuptor si au un sandwich cu cascaval topit (si care mie imi aminteste de duminicile mele din copilarie cand imi facea mama sandwichuri cu cascaval la cuptor si punea peste ele cateva puncte de piper, pe care eu le adoram!)

Lasatul copiilor pe mana tatilor nu este deloc complicat, totul e sa aiba deschidere si niscaiva experienta (care se obtine lasandu-i de cat mai multe ori singuri cu copiii, doh!). Le puteti usura misiunea creand niste cadre si niste tematici (si va veti usura si voua considerabil misiunea, fiindca veti fi scutite de telefoane disperate )

Si mai am o mentiune de facut: uitandu-ma pe fotografii ma incearca un usor semntiment de invidie, cand ii vad cat de bine s-au distrat fara mine. Nah, ca am zis-o si pe asta.

Acestea fiind spuse, va invit si pe voi sa faceti ce face popa (that would be me).

 

Trackbacks/Pingbacks

  1. Felii de bine | cojocarii.rocojocarii.ro - […] am avut surpriza sa aflu ca nu sunt chiar atat de diferite, cel putin nu in punctele esentiale. ;)…

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *