La final de clasa a doua.

Azi s-a terminat oficial scoala. De fapt la noi s-a terminat ieri, azi fiica-mea e deja pe drum spre Salonic/Lefkada. Serbarea nu a mai fost la fel de fastuoasa ca anul trecut, si a fost mult mai bine (ba chiar in totala opozitie, anul trecut am avut spre 40 de grade, acum „decat” vreo 15 si ploaie cu galeata, deci am servit evenimentul in sala de clasa), a fost relaxare, ceva premiere (de fapt toti copii si-au primit pachetul standard: diploma, medaliile si diplomele luate in decursul anului la toate concursurile posibile si imposibile), Cuore a lui Edmondo de Amicis, si cele doua caiete cu teme de vacanta. Fiica-mea a primit doua medalii, m-am mirat ca au fost atatea, ca eu parca nu imi aminteam sa fi cotizat la mai mult de un singur concurs. In fine, a avut colegi cu cate sapte-opt medalii atarnand la gat si m-am tot intrebat in sinea mea, la ce bun? La ce bun si Neghinita, Prichindel, Amintiri din copilarie, Lumina Mat, Euclid si cate si mai cate. Uitati aici la ce bun. Noi am primit cu ocazia asta si evaluarile kinderilor, sa ne uitam nitel pe ele. Langa mine o mama ii spunea fiicei: uita-te, nici doua randuri nu ai scris si deja ai doua greseli in ele, desi corectura nu exista, iar la raspunsul respectiv fata primise 10 din 10 puncte. Frumos, nu? O alta fata, la final, cand toata lumea se rasfirase, se mai socializa nitel, se mai radea, se mai tragea in selfieuri, a izbucnit in plans. Pentru ca toti copiii primisera aceleasi laude, aceleasi diplome, felicitari, iar ea...

In bucataria cascavalului

O data pe sezon ideea de a pleca de acasa singurica singurica, pret de o noapte imi cam surade, asa ca, atunci cand am primit invitatia echipei Hochland de a merge pana la Sovata pentru a le vizita fabrica nu am stat nici o secunda pe ganduri :). Adica ce poate fi mai fain, decat sa pleci intr-o mini excursie, in una din cele mai frumoase zone ale tarii, sa vezi Sighisoara (eu nu o vizitasem niciodata inainte de saptamana trecuta), cu o gasca faina de prietene (Gena, Laura si Dana), sa stai la Binder Bubi care este recunoscut de mult ca fiind un super hotel si pe deasupra, sa vezi cu ochii tai cum se face cascavalul. Singurul stres a fost ca merg cu autocarul si ca imi fac o dambla personala lasand copiii acasa – aspecte care mi-au produs si-un mini atac de panica (primul din viata mea) a doua zi, inainte de plecarea spre casa, dar peste care am trecut cu bine as zice. Anyway, atunci cand compania e buna si se povesteste in ritm alert, nici nu stii cand ajungi de la Bucuresti la Sighisoara, si nu cred ca imi puteam imagina niste partenere mai bune la drum lung decat doamnele mentionate mai sus! Pe de alta parte eram oricum toate patru un pic euforice, after all pentru fiecare dintre noi toata experienta era un lux in sine (toate suferim de sindromul “neiesitului-din-casa-fara-copii), si ne-am pus in cap sa profitam de el la maxim :). Asa ca am savurat un vin bunicel, am mancat un pate de ficat senzational, cu dulceata de ceapa, am luat...

No smoking.

Au trecut undeva peste 2 luni de cand m-am lasat de fumat. Mai exact din 12 aprilie, faceti si voi calculele, desi nu asta e important. Important este ca de aceasta data, spre deosebire de celelalte momente zero (petrecute in mod natural, de la sine si fara vreun efort), am sentimentul ala de implinire ca „it’s for good this time” si ca acum sunt cu adevarat libera. Istoria mea e lunga. Cine vrea sa o citeasca, poate sa o faca, cine nu poate trece direct la cum m-am lasat acum. Povestea mea incepe undeva prin vacanta dintre a 9-a si a10-a, adica prin 1993 (da, atat de batrana mi-s!) cand proaspat despartita de crush-ul  meu de la vremea respectiva (prima mea iubire), am trecut prin faza cu experimentatul. Unii experimenteaza alte chestii, eu am experimentat in vacanta aceea la Cluj, prima  tigara. Un L&M albastru. Evident ca nu mi-a placut, evident ca mi-a venit sa vomit, dar cum era sa fac asta cand tot ce voiam eu era sa fiu cool, si toti aia din jurul meu, din gasca din Cluj erau cool si fumau de stingeau? Cum sa zic eu ca mie nu imi place? Eh, si asa, usurel, usurel, au trecut vreo trei ani, am ajuns pe final de clasa a XII-a. Mai fumam din cand in cand, cam o tigara pe saptamana, de regula luam tigari la bucata de la un chiosc de langa Lazar, Rothmans-uri, ca deh, ne placea sa ne dam mari. Undeva pe atunci a aparut si nevoia de a fuma mai des. Si pe nesimtite, imi amintesc cum in facultate, mergeam pe...

Pe vremea mea…

Se tot revine in ultima perioada, oarecumva obsesiv, la eterna tema „pe vremea mea” in ceea ce priveste cresterea copiilor. Nu va speriati, inclusiv in mintea mea mecanismele sunt atat de inradacinate incat cel putin o data pe zi fac o analogie intre ceea ce se intampla la momentul respectiv si ce faceam eu-copilul sau ai mei-parintii intr-o situatie similara. Da, ok, noi nu aveam sase posturi de TV numai cu desene animate, aveam doar doua generaliste, unu romanesc care emitea doua ore pe zi (mi se pare acum atat de ireal, eu care am trait pe pielea mea asta, incat ma intreb daca chiar a fost realitate sau doar o plasmuire a mintii mele) si unu bulgar, care m-a ajutat sa invat bulgara inaintea englezei. Dar asta nu e o scuza sa ne lasam copiii in fata televizorului cu orele, pe motiv ca noi nu am avut parte, la fel cum nu e ok nici sa le interzicem accesul la televizor, pe motiv ca „nici eu nu am avut, si uite ca am supravietuit” Noi nu aveam nici o suta de branduri de iaurt, tone de optiuni de mancaruri, legume, seminte, mezeluri bio si nebio, mii de feluri de paine, dulciuri si cate si mai cate. Aveam ciocolatele chinezesti in poleiala aurie, pe care le vedeam o data pe an, banane imbracate in hartie de ziar puse la copt in camara (sau pe dulap), si salamul de Sibiu pe care il visam 360 de zile pe an. Carnea era motiv de sarbatoare in familie, si imi amintesc cum mama a tras niste sfori ca sa se transfere de...

In familie, pe Matasari

Stiu ca a trecut mai bine de o saptamana de la Femei pe Matasari, dar eu abia acum am reusit sa urc fotografiile facute de Mihnea. Noi am ajuns acolo din doua motive foarte clare: unu, pentru ca acolo erau si Lilu Tesa & Viata pe Indelete cu rulota si doi pentru ca m-am bagat in echipa de volei a Avon. Nu am mai jucat volei de ani buni de zile (se vede si-n imagini ca am niste pozitii de mai mare rasul), dar overall a fost fun. Am jucat cu Radu in echipa, baietii au dat si ei in minge de pe margine, am transpirat cu folos insa, caci am castigat :) Concluzia este: mai vrem!  ...