La rece despre Swimathon

A trecut si cea de a doua editie a Swimathon Bucuresti. Daca anul trecut am ratat-o, fiind plecata, anul acesta ne-am mobilizat si eu si Radu si ne-am implicat, fiind „concurenti” in ultimele doua luni.

Radu a inotat pentru echipa Dravet – „Prietenii copiilor cu epilepsie”, alaturi de alte nume dragi mie, Alexandra Coliban si Lumi Serban, mai exact pentru un proiect foarte important al Asociatiei: publicarea unei cărți de rețete pentru copiii cu epilepsie, organizarea a 4 seminarii de nutriție și a 8 ateliere de gătit împreună cu nutriționistul Cristian Mărgărit, în cadrul centrului de zi „Există Speranță”, dezvoltat de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare.

Va spun ca este important, fiindca datorita acestei diete ketogenice (caci despre ea este vorba), copiii cu Dravet au inregistrat evolutii mai mult decat spectaculoase, numarul crizelor epileptice scazand la fel de spectaculos.

Au reusit sa stranga pana in acest moment 10160 de lei si daca mai doriti sa donati, o puteti face in continuare pe platforma Swimathon pana pe 15 august.

Echipa lui Radu a inotat 43 de bazine, au beneficiat si de sustinerea membrilor asociatiei, dar si de sustinerea copiilor nostri, inclusiv de un inotator inscris in ultimul moment pe lista, Andrei, fiul cel mare al lui Lumi, care a fost pur si simplu senzational.

Noi, echipa Toate pentru Unu si Unu, am reusit sa strangem pana in acest moment 10522 de lei, si suntem pana peste poate de mandre, fiindca pentru proiectul nostru s-a inregistrat cea mai mare suma donata din istoria acestui Swimathon: 5000 de lei (fetelor, astept confirmarea pentru a publica numele donatorilor!). Desi am avut handicapul unui om in minus (daca e sa ne comparam cu echipele care au avut sase inotatori, am avut un handicap si mai mare), am facut fata cu brio, reusind sa parcurgem 44 de bazine in cele 50 de minute alocate.

Cam asta a fost in materie de „cifre”. Acum, cu ce am ramas dupa acest eveniment? Noi am ramas cu un mare castig, fiindca am cunoscut oameni noi, ne-am unit, legat printr-un scop comun atat de frumos. Am suferit, am plans, ne-am suparat, enervat, frustrat si revoltat impreuna. Ne-am bucurat, felicitat, impreuna. A fost un carusel minunat. Si, in the end, cu tot consumul nervos aferent, cu toate zbaterile, reusitele, minusurile si plusurile, suntem mandri de ceea ce am reusit sa facem. A fost nu numai o cursa pentru donatii, a fost o cursa cu noi insine. Si ganditi-va ca la fiecare donator au fost alti zece care fie ne-au ignorat, fie ne-au refuzat. Alti zece cu care am schimbat mailuri, telefoane, mesaje. A fost un efort mare, un efort care a cerut timp, resursa cea mai importanta a unei mame. Si noi toate suntem mame, cu exceptia lui Silviu. Al carui efort nu a fost mai prejos, fiindca Silviu a venit la bazin sa inoate alaturi de noi dupa aproape doua saptamani muncite fara oprire.

Ce mi-a placut?

Ideea. Ideea de a agrega laolalta atata diversitate este superba. Sunt proiecte multe, frumoase, fiecare isi are rolul sau, este aproape imposibil sa le pui pe picior de egalitate, nici nu ar avea vreun sens un asemenea demers. Swimathon a plecat de la o idee extrem de frumoasa, si dovada cea mai vie ca avut succes sta in rezultatele acestei zile. O prima transa de cifre o aveti aici.

Echipa. Ii cunosc personal pe oamenii de acolo si pot garanta pentru nivelul lor urias de implicare si pentru eforturile depuse si nu pot decat sa le tin pumnii pe mai departe, sa creasca si sa duca Swimathon Bucuresti acolo unde isi doresc.

Loc de mai bine exista. Privit prin prisma omului care a facut parte din echipa si a omului care face project management si organizare de eveniment, este mult loc de mai bine.

Regulamentul a avut enorm de multe portite. De multe ori s-a tinut cont de el, insa s-au facut si exceptii destule, nu s-a respectat in totalitate termenul final de inscriere al proiectelor si al echipelor, nici numarul maxim de membri pe echipa. Regulament de backup si inlocuire a fost si nu prea a fost. daca in anumit situatii s-au acceptat inlocuiri, in altele, nu, si tot asa. Ar fi bine ca in anul urmator sa fie un regulament scris ca la carte, un manual de organizare in toata regula, cu proceduri clare, de la care sa nu se mai acorde/permita exceptii decat in cazuri exceptionale :). Care manual sa fie comunicat, disponibil tuturor celor implicati. Am facut asa ceva la viata mea, pentru competitii mult mai importante, si stiu ca are un rol crucial in reusita organizarii.

Legat de proiectele inscrise, eu am o singura nota, si aceea personala, nefiind legata de cunostintele mele profesionale. Din punctul meu de vedere, Swimathon este un loc unde se aduna cat mai multe proiecte, toate avand scopul de a strange niste sume de bani pe care altfel nu ar putea decat pe perioade mai mari de timp sau cu eforturi mult mai mari. Chiar daca inteleg extrem de bine prezenta brandurilor mari, din perspectiva organizatorului, la fel de putin mi se pare acceptabila prezenta acestora, din perspectiva unei asociatii inscrise. Nu cred ca o asociatie oarecare are cum sa faca fata unei asociatii sponsorizata si promovata de un colos cum e Petrom, de exemplu. De altfel, proiectul celor de la Petrom a beneficiat de doua echipe, din care una a fost formata exclusiv din inotatori de performanta si poloisti, care au si doborat recordul de lungimi, inotand in 50 de minute 100 de bazine. Au venit si pregatiti, cu o multime de mijloace de promovare, si am avut un moment in care m-am simtit ca intr-un calup publicitar cu „Petrom” all over. Pe de alta parte inteleg nevoia de expunere a organizatorilor, stiu cat de importanta e componenta asta, efectiv nu ai cum sa cresti altfel. In acest moment nu am o solutie la aceasta dilema, de a impaca si capra si varza, insa sunt sigura ca cei de la Fundatia Comunitara Bucuresti vor gasi pana anul viitor o cale de echilibru.

Legat de organizarea de la fata locului, bravo echipei de la Tineri pentru tineri! Sunteti super, super tari, Alexandra ai cea mai faina si organizata gasca!

Partea de final, de fotografii si premiere a fost nitel haotica, facuta foarte pe repede inainte, am avut si noi totusi, momentul de glorie, si ma bucur ca si-au adus fetele sotii cu aparatele foto, ca avem dovezi ale trecerii noastre pe acolo :)

Platforma necesita imbunatatiri. O multime de probleme cu plata online, mi s-a batut obrazul de cateva ori, de alte cateva ori am facut eu inscrierile pentru persoanele care au dorit sa doneze, insa stiu ca pana la a treia editie se va pune pe picioare un sistem fara atatea bug-uri.

Probleme de comunicare. Well, aici nu stiu ce sa zic. Ca o fi serverul de outgoing, serverul de incoming, mailchimpul, ceva o fi, ca mailurile dinspre fundatie, inspre echipe ba au ajuns, ba nu au ajuns, iar algoritmul dupa care s-au intamplat lucrurile a fost unul ce scapa logicii umane.

O lectie pretioasa: facebook nu e totul. S-a comunicat foarte mult pe facebook, insa extrem de putini au ajuns sa si vada, si de multe ori cei care ar fi trebuit sa ajunga sa vada nu au apucat. Legea lui Murphy. Daca s-a comunicat pe facebook, asta nu inseamna ca s-a comunicat la toata lumea, Facebook este o rotita in tot angrenajul unul plan de comunicare. Si mai important, este de datoria organizatorului sa se asigure ca informatia ajunge la toate partile implicate, indiferent ca este vorba de echipa de inotatori, asociatia pentru care inoata sau oricine altcineva. Recunosc ca daca nu as fi avut sotul inscris in alta echipa (astfel s-a facut un schimb permanent de comunicare) si daca nu as fi avut-o pe Delia in echipa Swimathon pe care sa o barai din cand in cand la cap, NU ar fi ajuns toate comunicarile la noi.

Altfel, nu stiu daca a existat un plan media, caci au fost parteneri care isi au logoul la loc de cinste si care nu au comunicat absolut deloc evenimentul pe site-urile proprii. Dar deloc. Ofer printscreenuri upon request, nu vreau sa se creada ca am vreun parti pris. Pe de alta parte a avut parte de expunere din plin, mai ales ca Digi 24 a fost partener si ma bucura tare mult faptul ca se implica si in actiuni mai nisate (au avut si echipa de inotatori), mai ales ca sunt in topul preferintelor mele ca televiziune de stiri.

Imi pare realmente rau de faptul ca afterparty-ul nu a fost anuntat cum trebuie, pe toate canalele. Rezultatul a fost ca au venit cam 50 de oameni, cand estimarile organizatorului erau de peste 100, si a fost catastrofic din punct de vedere al abundentei de mancare – numai specialitati (owner-ul de la Yardini pregatise „on the house” mancare pentru aproximativ 150 de invitati). Mi-a parut rau pentru tot efortul asta, si chiar daca stiu ca e o palida consolare, eu ii voi recomanda oricand si oricui, asta fiindca ii cunosc de ani de zile, stiu cum se face mancarea acolo, sunt clienta si stiu ca pot recomanda locul acela la orice ora cu ochii-nchisi si inima deschisa si papilele wide awake :).

Spun toate astea pentru ca STIU ca e loc de mai bine, si pentru ca IMI PASA. Daca ar fi fost un eveniment facut de niste straini, la care sa fi participat prin nu stiu ce concurs de imprejurari, as fi trecut pur si simplu mai departe.

Toate fotografiile sunt facute de Cristi. Cum care Cristi? (ma scuzati, e gluma interna, si nu m-am putut abtine!)

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *