E toamna

Fata de toamna si iarna nutresc o ura aproape viscerala. Putine lucruri ma fac sa am o asemenea reactie, si oricat am lucrat eu cu mine in toti anii astia la acest capitol nu am ajuns inca intr-un punct care sa ma faca sa spun: ok, am evoluat. Si de fapt nu cred ca e vorba neaparat de vremea urata (ba da), de ploaie (ba da), de umezeala aia care iti intra pana in cel mai ascuns cotlon din corp (ba da) si poate nici de mizeria omniprezenta pe strazi (ba daaaa), cat este vorba despre lipsa luminii. Asta ma termina si e lovitura de gratie, bomboana pe coliva, spuneti-i cum vreti.  Sa am parte de lumina de la 8 dimineata pana pe la 4 dupa amiaza este tortura curata pentru bunastarea mea psihica si fizica. Am incercat „n” variante: culorile copacilor toamna, albul imaculat al zapezii iarna, Mos Craciun, Revelion, familia adunata in jurul bradului, insa sorry, nu mai sunt la varsta la care sa inghit bulshit din asta. Nu-s grinch, normal ca imi place atmosfera aia din jurul Craciunului, insa e o palida consolare pentru ce indur in restul zilelor. Asa ca azi, in prima zi de toamna autentica, in care isi arata hidoasa fata-i adevarata, stau si numar cate zile mai sunt pana incep iar sa respir viata. In cel mai bun caz vreo 160. Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colţ se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumbul ud al ceţii Pe urmă-i se abate, Prin gangurile pieţii Şi-n frunzele uscate, Tot plumbul ud al...