Alerg.

Pe 5 octombrie alerg din nou. Si nu oricum, fiindca de aceasta data fac parte dintr-o echipa de stafeta, alaturi de Madeleine Negoita (cu care m-am cunoscut datorita acestui site), Razvan Moraru ( care a urcat pe Arrarat acum o luna si jumatate) si, last but not least, Radu al meu, care a alergat in cursa de 15k sambata asta (cursa care de fapt a avut vreo 17, 5 kilometri) si pe care cu greu l-am convins sa ramana cu noi la stafeta si sa nu alerge la semi-maraton. La fel ca si la Swimathon mi-am dorit enorm de mult sa alergam cei 42 de kilometri pentru o cauza draga, si fetele de la Asociatia Unu si Unu au fost prima optiune si de aceasta data. Recunosc ca ne-am trezit tarziu si nu am mai reusit sa inscriem proiectul Fire de Dragoste pe platforma Galantom, insa nimic nu ne impiedica sa promovam cauza si sa donam direct catre ei, nu? :) Spun toate astea, cu atat mai mult cu cat deja se vad primele rezultate, fiindca in acest moment proiectul este in faza in care incep sa se doteze maternitatile, prima fiind maternitatea Polizu (30 septembrie)  – moment pe care il astept cu mare emotie. Va invit sa urmariti filmuletul de mai jos, a fost facut in perioada in care noi eram in febra Swimathonului, cu ajutorul inimoasei Tily Niculae, care a fost motorasul echipei noastre atunci si a mobilizat pro-bono o intreaga echipa de filmare si editare, ca sa va dati seama cat de important este acest proiect pentru puii de om nascuti prematur si de ce trebuie sa...

E toamna

Fata de toamna si iarna nutresc o ura aproape viscerala. Putine lucruri ma fac sa am o asemenea reactie, si oricat am lucrat eu cu mine in toti anii astia la acest capitol nu am ajuns inca intr-un punct care sa ma faca sa spun: ok, am evoluat. Si de fapt nu cred ca e vorba neaparat de vremea urata (ba da), de ploaie (ba da), de umezeala aia care iti intra pana in cel mai ascuns cotlon din corp (ba da) si poate nici de mizeria omniprezenta pe strazi (ba daaaa), cat este vorba despre lipsa luminii. Asta ma termina si e lovitura de gratie, bomboana pe coliva, spuneti-i cum vreti.  Sa am parte de lumina de la 8 dimineata pana pe la 4 dupa amiaza este tortura curata pentru bunastarea mea psihica si fizica. Am incercat „n” variante: culorile copacilor toamna, albul imaculat al zapezii iarna, Mos Craciun, Revelion, familia adunata in jurul bradului, insa sorry, nu mai sunt la varsta la care sa inghit bulshit din asta. Nu-s grinch, normal ca imi place atmosfera aia din jurul Craciunului, insa e o palida consolare pentru ce indur in restul zilelor. Asa ca azi, in prima zi de toamna autentica, in care isi arata hidoasa fata-i adevarata, stau si numar cate zile mai sunt pana incep iar sa respir viata. In cel mai bun caz vreo 160. Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colţ se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumbul ud al ceţii Pe urmă-i se abate, Prin gangurile pieţii Şi-n frunzele uscate, Tot plumbul ud al...

Dan Siegel

“Atunci când copiii își petrec timpul cu cele mai importante persoane din viața lor, ei dezvoltă aptitudini relaționale extrem de importante, cum ar fi o bună comunicare și atenție, interpretarea expresiilor faciale, înțelegerea comunicării nonverbale, împărțirea cu ceilalți și compasiunea față de aceștia” – Dan Siegel Nu stiu cat de cunoscut va este numele, insa poate ar trebui sa il retineti. Sambata, pe 27 septembrie va fi la Bucuresti si va vorbi, pret de vreo noua ore despre felul in care se dezvolta creierul copilului, pe diverse etape ale copilariei si mai apoi ale adolescentei, despre felul in care noi, parintii, trebuie mai intai sa constientizam si sa integram propriile noastre experiente din perioada copilariei noastre pentru deveni niste parinti mai buni. Dan Siegel a lansat saptamana trecuta, prin Editura Herald doua din cartile sale de capatai, este vorba de Parentaj sensibil si inteligent si Valtoarea mintii, iar eu abia astept sa o citesc pe cea de a doua, fiindca in cativa ani voi fi acolo, in postura parintelui de adolescent si recunosc ca ma ia cu fiori de fiecare data cand ma gandesc cat de putin mai e pana atunci si cat de nepregatita sunt. Locuri la conferinta am inteles ca mai sunt, inscrierile se fac aici, poate daca mergeti imi povestiti si mie, eu din pacate nu voi fi in Bucuresti pentru a participa. Programul conferintei arata in felul urmator: Atelier I (9.00 – 13.00) Puterea Prezenţei Conştiente a Părintelui în Viaţa Copilului: Ataşament, Joc şi Transformare » Părintele prezent – cum conştientizarea, înţelegerea şi integrarea propriei copilării şi adolescenţe ne ajută să fim părinţi mai buni...

Fericiri si nu numai.

Distractia a reinceput. Si pentru ca a tot circulat leapsa aia cu fericirile, iar eu, desi am fost taguita de mai multe ori, am tacut malc (le-am tinut doar pentru mine, dintr-o doza maxima de egoism), va spun totusi cele trei „fericiri” ale mele: a venit toamna. sau a venit frigul. sau a plecat vara. sau iar avem lumina cu lingurita.  sau… in ce varianta vreti voi, suna ca dracu. a inceput fiica-mea scoala. idem ca la punctul 1, in orice varianta ati pune-o, tot ca naiba suna. au inceput baietii gradinita. idem ca la punctul 1 si/sau 2. „Fericirile” sunt valabile vreo opt luni de acum inainte, si nu incercati sa ma consolati spunandu-mi ca ne intram noi in ritm, ca tot ce vom face va fi sa ne resemnam si atat. Ma duc sa plang. In alta ordine de idei, daca nu ati fost pana acum la Innersound, anul asta ar cam fi cazul sa faceti o vizita. Cel putin una. Innersound e un melanj de muzica-cinema-fotografie, o combinatie efervescenta si inedita, e practic evenimentul de neratat al acestei luni. Aveti programul complet la ei pe site, pe alese, pentru toate gusturile, si o Silent Film Night care se anunta „cireasa de pe tort”. Imi place toata nebunia asta de concept pentru ca este o particica din sufletul Sabinei acolo. Diseara il puteti asculta pe SillyConductor care suna demential (mostra mai jos, dati play cu incredere), la Inspayer incepand cu ora 22:00. SillyConductor Uf, ce as fi mers si eu! Ma mai duc sa plang o data.  ...

Sharapova and Avon

Maria Iurievna Șarapova.  Parintii ei s-au mutat dupa accidentul de la Cernobal, undeva in Siberia iar dupa niciun an au mai trecut printr-o mutare, in Niagan, unde s-a nascut si Sarapova. Cand avea 7 ani a plecat doar cu tatal ei in SUA, cu 700 de dolari imprumutati de pe la familie si prieteni, mama ei urmandu-i doi ani mai tarziu. Niciunul dintre ei nu stia o boaba engleza. Fast forward, 20 de ani mai tarziu: dincolo de toate criticile legate de stilul ei de a juca (inclusiv folosindu-se la maxim de pauzele permise de regulament, ceea ce nu e tocmai kosher, dar nici ilegal nu e), dincolo de toate sunetele care te fac uneori sa iti doresti sa vezi meciurile ei cu sonorul pe mute, Sarapova este numai si numai de admirat. Este tenace si de o ambitie cum rar mai gasesti printre jucatoarele din ultimul val (Simona nu se pune :)), este talentata, nu cred ca poate cineva sa conteste asta si are un corp care parca este sculptat. Nu este de mirare ca e una din cele mai cautate sportive de catre branduri, pentru a fi imaginea lor. Iar ultimul brand cu care s-a asociat este chiar AVON, devenind ambasadoarea celui mai nou parfum Luck. Pentru ca, de ce nu, pe langa tone de ambitie si transpiratie, si munca asidua, renuntari si eforturi uneori supraomenesti, mai ai nevoie si de putin noroc. Trivia: primul care i-a oferit o racheta de tenis a fost Aleksandr Kafelnikov, tatal faimosului Yevgheny Kafelnikov.  O mare parte din banii pe care ii doneaza se duc cu predilectie spre proiecte legate de Cernobal. Ah,...