Promit sa fiu o soacra buna. Sa nu stresez, sa nu ma bag ca musca-n lapte, sa nu, sa nu, sa nu. Si pentru ca, la fel ca in orice alt aspect al vietii cotidiene, e bine sa fii proactiv, imi fac incalzirea de pe acum, ce conteaza ca mezinul inca nu a implinit patru ani :)

Asa s-a facut ca alaltaieri, cand m-am dus sa iau baietii de la gradinita, am ajuns sa fac cunostinta cu cele doua muze ale baietilor mei.

Radu a iesit din camera de asteptare, m-a vazut, a facut ochii mari si mi-a zis „staaai”! S-a intors inapoi in camera strigand „Aiecsiaaa, Aiecsiaa, a venit mami a mia, hai sa o vezi!” si mi-a aparut o gaza mica, blonda si carliontata, cu niste ochelari minusculi cu rame colorate. Iar fii-miu era tot topit, se uita la ea ca la soare, o sorbea din priviri si se fastacise tot de mi-a venit sa ii mananc de drag, pe amandoi.

Intre timp, David care era langa mine tipa deodata fericit, „Mami, uite-o si pe Alexia mea!”. Ma uit, Miss a lui David cobora pe scari, impreuna cu copiii din grupa care urmau sa ramana pana la ora 17:00, la programul lung. Vine Alexia a lui David, mai curajoasa decat zana mica si blonda a lui Raducu, mi se prezinta, imi spune si cati ani are, mai vine inca o fetita, imi spune ca este prietena Alexiei, ca are si ea cinci ani jumate si ca e si ea colega cu David, ma pun amandoua sa le confirm ca-s mama lui David, el se impauneaza tot, incepe sa spuna cum am vanit eu sa ii iau pe ei doi de la gradi, ele spun ca parintii lor vin mai tarziu, incep sa se opreasca si alti copii, curiosi sa vada despre ce e vorba, se blocheaza tot fluxul pe scara, Miss a lui David imi rade complice si eu la fel.

Si uite asa, eram inconjurata de trei fete si de baietii mei, si nu stiam cu care sa vorbesc mai intai si ma emotionasem rau de tot cand i-am vazut pe ei doi cat de emotionati si de mandri erau de cuceririle lor si ma gandeam, of, vai mie, ce ma fac! si brusc, nu a mai plouat decat afara, ca-n minte si in suflet era soare si clinchet de voci copilaresti.

Iar ieri, dupa ce am terminat de vorbit cu miss a lui Radu despre evaluarea initiala, l-am zarit printr-un ochi de usa pe Raducu, la ora de engleza, cum statea pe scaunel, cu „Aiecsia lui mica si bionda”, si cum mustacea catre ea si o privea cu drag, si m-a topit inca o data si m-a facut sa imi doresc sa ma transform intr-o gaza mica si sa ma ascund acolo, in incapere cu ei, sa le prind fiecare miscare, fiecare privire, fiecare gest.

Asa ca la noi in casa se aude in fiecare dimineata „Viau la gadinita”. Si am ajuns la performanta de a-i avea iesiti pe usa la 8:15.

Ce nu face iubirea din oameni!