*persoanele implicate sunt reale, insa numele lor nu au fost divulgate, pentru a pastra anonimatul si a le proteja de posibile repercusiuni
Mi-as fi dorit sa am un blog cu trafic cat mai mare, astfel incat sa pot sa scriu acolo aceasta poveste, sa afle cat mai multa lume si sa nu treaca prin roller coaster-ul de emotii prin care am trecut in seara asta. Chiar si acum cand scriu plang de usurare, de frustrare, de neputinta, de ce ar fi putut fi daca era adevarat, dar mai ales de bucurie ca suntem cu totii bine sanatosi.
Totul a inceput cu un simplu telefon…
Povestea a inceput in jurul orei 10 seara, eram in pat, in pijama si ii citeam copilului povestea, cand a intrat sotul meu in camera, alb la fata si cu telefonul mobil la ureche. Mi-a facut semn sa ies din camera si mi-a dat telefonul. La capatul celalalt al firului era verisoara mea mai mare care mi-a spus atat: „Mama a fost sunata de la urgente, C. a avut un accident de masina si este in stare foarte grava, S. este in coma, sun-o pe M. pentru ca vor sa o mute pe C. la alt spital si spune-i sa vina. Eu acum plec spre spital ne vedem acolo.” (Nota: Mama in chestiune este matusa mea, C. este verisoara mai mica, impreuna cu care am crescut si care imi este ca o sora , S. este iubitul ei, iar M., buna ei prietena, care este doctorita.)
Pe pilot automat, fara sa gandesc o secunda, am sunat. M. avea telefonul inchis. Am sunat-o pe singura persoana care ma putea ajuta sa dau de ea, prietena lor D. Am pus-o rapid in tema, urmand ca ea sa incerce sa o contacteze pe M. si apoi sa vina, si ea, la Floreasca.
Am tras pe mine ce-am gasit, le-am explicat sotului si copilului ce stiam si am plecat.
Primele ganduri pe care le-am avut referitor la ceea ce tocmai aflasem au fost: (i) ce ma bucur ca au avut parte de vacanta minunata din vara si care le-a dat atat de multe amintiri frumoase, (ii) ieri zicea ca ma suna azi si, iata, am ratat poate sa-i aud pentru ultima data vocea. Am inceput sa tremur…
Asteptand taxiul, ma suna unchi-miu, care imi spune ca ei sunt in drum spre spital, si daca am reusit sa vorbesc cu M. (doctorita) pentru ca doctorul care i-a sunat de la spital, le-a spus ca este foarte grav si e nevoie de o operatie care nu este acoperita de asigurare si costa 4.000 de euro. Il intreb, totusi daca e sigur, daca despre C. a noastra este vorba, ca poate e o greseala, sau poate este chiar o escrocherie. Imi raspunde ca nu, ca au vorbit cu C. la telefon, ca ea i-a sunat sa vina repede la spital, ca e rau de tot si ca o doare. Cu vocea stinsa i-am spus ca si eu ma urc in taxi si ne vedem acolo… Intre timp sunt sunata, ca sa aflu ca M. nu e in tara, dar vine sotul ei (si el tot doctor).
Singura in taxi ma asalteaza imagini de cosmar: sora mea desfigurata… sora mea fara membre… sora mea care avea toata viata inainte… mai zilele trecute imi spunea ca vrea un bebe… Incerc sa ma linistesc, si imi zic ca daca a putut vorbi la telefon inseamna ca cel putin NU e in coma, si nu are leziuni cerebrale… ma imbarbatez singura, spunandu-mi ca orice altceva ar fi, vedem noi cum o rezolvam… Ma rog la toti ingerii sa vegheze asupra lor…
Ajung la spital, la receptie ma intampina restul familiei… nu inteleg ce mi se spune… aud franturi de cuvinte: Nu e aici… nu cunosc… doctorul nu lucreaza… alt spital… farsa…bani…
Capul imi bubuie, sangele imi clocoteste, stomacul imi este in gat, si imi vine sa vars, izbucnesc in ras si plans in acelasi timp… Ma uit la matusa mea: tremura, e rosie la fata, ochii i se impaienjenesc de lacrimi, tot intreaba unde e fetita ei?
Aud pe cineva langa mine care zice: C. si S. sunt acasa, e bine, e ok, vine si C. acum aici!
Gata, ma trezesc din cosmar, dar parca totusi nu imi vine sa cred, am nevoie sa o vad in carne si oase…, sa-i aud vocea la telefon.
Decidem sa o pornim noi (toata gasca de la Floreasca) catre casa ei, care este la 5 minute departare. Si incepem incet-incet sa reconstituim filmul.
Ce s-a intamplat de fapt, mai bine zis ce presupunem…
Da, matusa mea a primit un telefon de la cineva care plangea si care i-a spus „mami”, „vino”, „ma doare”, „mi-e rau de tot”.
In mod firesc, orice om e sensibil la durerea altuia, insa pentru o mama / un parinte aceste cuvinte asociate cu copilul sau, sunt fatale. Intr-o fractiune de secunda, mintea o ia razna, iti joaca feste, ratiunea zboara, emotiile sunt atat de puternice incat esti capabil de orice, absolut orice…doar, doar sa-ti vezi copilul in siguranta si fericit.
Nicio secunda in decursul acestei intregi aventuri, niciunul din actorii acestei piese absurde nu s-a gandit sa sune „victimele”.
De ce? Cum a fost posibil ca 8 oameni maturi, in deplinatatea facultatilor mentale, cu un nivel de educatie superior, sa „pice” atat de usor in plasa? Explicatiile sunt simple si complexe in acelasi timp: pentru ca in situatii de criza mai intai actionezi si apoi gandesti; pentru ca atunci cand sunt implicati membrii familiei emotionalul primeaza; pentru ca aceste escrocherii se bazeaza pe un intreg studiu al psihologiei de baza, si anume sa ataci atunci cand persoana este vulnerabila: prin telefon, seara, cand lumea e obosita, adormita, soc, cand persoanele sunt in situatii limita.
Chiar daca in mintea mea a existat o secunda de „dubiu”, de neincredere (atunci cand am auzit de la unchiul meu ca s-a cerut o suma de bani), am alungat-o, caci intotdeauna exista acel „si daca totusi sora mea e la spital…”
Din aceste motive, mi-as dori ca aceasta poveste sa fie spusa cat mai multor oameni, mai ales celor in varsta, asa cum sunt unchiul si matusa mea, pensionari, cei care inca mai au telefon fix (caci se pare ca de cele mai multe ori se suna in prima instanta pe fix).
Am aflat ulterior ca este o schema clasica. Exista si varianta: „mami/tati, am dat cu masina peste un om, sunt la politie/ ma baga in puscarie, vine avocatul sa-i dati x suma de bani”. Am mai aflat ca multa lume a auzit macar o poveste de genul asta din anturaj si unele chiar reusesc… Cu toate acestea, iata, sunt dovada clara ca nu sunt suficient de mediatizate aceste manevre.
Asa ca va rog, puteti sa radeti de mine, dar povestiti. Povestiti oricui: parintilor vostri, colegilor de birou, prietenilor, membrilor comunitatilor din care faceti parte… Spuneti-le si lor, sa povesteasca mai departe parintilor lor si tot asa…
Masuri de precautie
La aceasta ora sunt bucuroasa ca in urma acestei seri suntem bine cu totii: suntem sanatosi, ne-am ales doar cu sperietura, poate chiar cu o mica „trauma”, acum putem sa facem „misto” unii de altii…
Dar, ar fi putut fi mai rau… nu ma gandesc la bani, aia se fac… insa sanatatea, nu ti-o poate da nimeni. Daca vreunul din noi ar fi facut un accident grav din neatentie fiind sub efectul socului?… Daca vreunul din noi ar fi suferit de o boala cardiaca?… Daca…
Cand ne-am linistit, am hotarat ca in zilele urmatoare sa punem la punct cateva reguli simple de precautie:
- Sa nu ne mai salvam in telefon numele de familie/legatura de rudenie, caci se pare ca foarte usor se pot fura datele de le smartphonuri;
- Sa ne modificam paginile de FB;
- Sa punem la punct un sistem de verificare zilnica;
- Sa nu mai dam niciodata nume/date/informatii prin telefon, oricui ar suna si in orice circumstante.
Aceasta este o poveste reala, dureros de reala. Pe cea care a spus povestea o cunosc de ani de zile, este o persoana inteligenta si ma indoiesc de faptul ca mai era necesar sa mentionez acest aspect.
Ideea este ca se poate intampla oricui.
ORICINE POATE CADEA VICTIMA ESCROCHERIEI CU „ACCIDENTUL”.
Problema si mai mare este ca sunt vizate persoanele in varsta, si ca dincolo de intrebarea logica pe care mi-o pun legata de securitatea datelor personale, mai este un risc imens. Dintr-o prostie din asta se moare. Se face un infarct, se activeaza un anevrism cerebral, sau poate efectiv oamenii nu mai judeca si ajung sa faca gesturi extreme. Nu este o gluma, e realitate.
Asa ca, va rog eu, puneti-va in garda parintii, bunicii, matusile, rudele apropiate mai in varsta. Povestile astea sunt reale, sunt cu miile (la nivelul primelor sase luni ale anului trecut se inregistrasera la politie peste 700 de cazuri – imaginati-va cate cazuri nu ajung pana la urma la politie). Aici aveti un material audio de acum doua luni.
Sa dati povestea asta mai departe nu va costa nimic. Sa stati pur si simplu de vorba cu cei dragi sa ii informati ca exista oameni dezaxati care escrocheaza oamenii in felul acesta, iar, nu va costa nimic.
Din toate masurile de precautie sugerate nu sunt de acord decat cu ultimele doua. Daca se intampla exact contrariul si ai un accident, cei care te gasesc nu iti pot anunta sotul, mama, tatal, pentru ca i-ai ascuns bine in telefon. Cat despre paginile de facebook sau profile… nu cred ca de acolo sunt luate numerele. N-am auzit ca aceste cazuri sa li se intample tinerilor, ci celor mai in varsta. Banuiala mea e ca sunt vizati ei, pentru ca-s mai creduli.
Din cate am citit se pare ca e o problema majora cu protectia datelor. pe langa asta am inteles ca sunt vizati cei in varsta care inca au numere de fix, din Romtelecom. Ai mei nu au, dar bunicii lui Radu care-s trecuti de 90 de ani inca au, si nu vreau sa ma gandesc cum ar reactiona…
@Tomata: daca se intampla intr-adevar un accident se identifica pacientul dupa actele de identitate, cred eu, nu dupa numerele de telefon din agenda. De asemenea, care sunt sansele ca intr-o astfel de situatie, telefonul sa mai fie functional???
De curiozitate voi incerca sa „fac o ancheta” si sa vorbesc cu ambulantieri, cu persoane din domeniu, cum se identifica pacientii, cum se anunta familia, care este procedura.
@Bogdana: poate un articol pe acesta tema nu ar fi inutil, pe langa semnalul de alarma din articolul tau, poate ar fi de folos lumii sa afle care este procedura reala.
Nora, chiar sunt si eu curioasa, cum se desfasoara procedura de identificare.
@ Nora – eu nu ma refeream la identificarea victimelor, ci a apartinatorilor acestora. Am un prieten politist la rutiera, care a vazut destule accidente la viata lui, si el mi-a explicat ca prima incercare de a anunta apartinatorii (parinti, soti) e verificarea telefonului mobil si a celui mai apelat numar. Abia dupa pasul asta se trece la identificarea familiei dupa nume, in functie de ce scrie in buletin, daca n-au reusit prin metoda asta. Si tot de la el stiu ca in majoritatea cazurilor, telefoanele sunt inca functionale – macar cat sa se gaseasca numerele familiei.
Si bunicii mei au fost sunati, dar erau deja pregatiti. Bunica 1 i-a luat la misto, Bunica 2 s-a prefacut ca e surda si nu ii intelege :D
Au incercat si la mama, dar cand i-au auzit vocea au inchis, probabil parea prea lucida:D
Legat de numele salvate in telefon. Acum vreo 3 ani, cand o tipa a lesinat in tramvai, primul lucru dupa ce am chemat salvarea a fost sa ii cautam in telefon si sa sunam la „mama”. La fel, cand am gasit un telefon pierdut la facultate, tot la „mama” am sunat. Bunicii mei, care nu au telefoane mobile, poarta mereu la ei o lista cu numerele de telefon ale parintilor mei. Pentru ca daca e sa cada pe strada, imi imaginez cat dureaza sa ii identifice. Apoi sa caute rudele cele mai apropiate. Apoi numerele de telefon (iar la noi, daca suna pe fix, pot suna mult si bine ca nu e nimeni acasa in timpul zilei). Asa, langa buletin, au lista: de ce sufera, ce grupa de sange au, ce medicamente iau, numele si numerele de telefon ale copiilor.
Si sa fim seriosi, cine sa sta sa fure numere de telefon din smartphones, cand poti sa cumperi cu cativa lei baze intregi de date?
Chiar, ati citit articolul asta? http://www.gandul.info/banii-tai/un-insider-in-campania-electorala-descrie-reteaua-subterana-a-strangerii-de-semnaturi-am-gasit-o-baza-de-date-cu-toate-persoanele-din-bucuresti-era-pe-dc-sau-pe-odc-la-liber-13408053
Faini bunici ai, bravo lor!
Am citit articolul, iti da fiori. Chiar purtasem cu Radu discutia asta zilele trecute, cand am stat sa calculez cat fac 200000 de semnaturi x 14 candidati. Si ala e pragul minim, pun pariu ca multi dintre ei s-au laudat cu mult mai multi semnatari pe liste. Cat despre bazele de date, de alea ce sa mai zic? orice e de vanzare pe lumea asta…
Mama a patit la fel, o persoana s-a dat drept fratele meu si I-a spus ca a dat cu masina peste cineva, are nevoie urgent de bani. Mama fiind in alt oras a aranjat cu un prieten sa o ajute. Desi persoana de la telefon (falsul frate) I-a zis sa nu il sune ca e la politie ea a sunat si asa s-a fact lumina, el era acasa bine mersi…surprins sa auda povestea.
Oh, Doamne :(
Le povestisem parintilor cu cateva saptamani inainte, iar cand au fost sunati intr-o seara, ca sora-mea a lovit un copil cu masina, tot s-au pierdut si s-au grabit sa mearga sa duca bani. Abia dupa vreo 20 minute, cand au reusit sa inchida telefonul, caci li se spunea mereu sa nu inchida, au sunat-o pe sora-mea care era bine mersi. Ideea este ca cei care au sunat (o fata despre care mama a spus ca avea vocea surorii mele si un tip care se dadea drept avocat) aveau niste informatii destul de precise: numele ei, numele prietenului ei, stiau ca abia si-a luat masina cu o saptamana in urma… La fel imi mai povestea cineva ca a fost sunata si anuntata ca una dintre fete, plecata din tara, a facut accident. Tot asa, vocea fetei plus informatii destul de personalizate.
Am fost sunati inclusiv pe telefonul fix de la birou de un tip care tot intreba mama? mama? dupa ce i-am inchis de mai multe ori, cand i-am spus intr-un final da, a inceput: mamica, am facut accident, ajuta-ma!
:((
Modul de inselaciune e vechi….si pe timpurile ceausiste se faceau!! Am colegi de liceu care lucreaza in politie, si cand aveam 20 ani imi povesteau experientele vazute de ei cand faceau practica (practic le dadeau dosare din astea, de cartofori… ). Atunci se cerea banii sa fie trimisi prin posta – mandat postal, si erau ridicati cu un buletin furat/falsificat. Infractorul se documenta de la rude, de la vecine guralive, de la cozi. Deseori nici macar nu sunt hoti de meserie, ci unu care a incercat 2-3 glume proaste, si le iese!! isi aleg victimile care sunt sensibile, suna pentru copilul preferat, care e la puscarie/spital etc.
Stiti de ce le merge? pentru ca multi nu fac plangere, sau tac de rusine. Dar sunt si politisti si oameni din jur care judeca si acuza victima: ca e fraiera si a fost furata,dada e ea de vina! Desi e un caz de abuz, romanii sa nu uite ca abuzatorul e de vina (nimeni nu e de vina ca i s-a furat portofelul, nimeni nu e de vina ca a fost lovit sau fraudat sau inselat).
Cum maica mea e guraliva si vorbeste aiurea peste tot, am avertizat-o ca daca sunt probleme, nu o sa ii cerem ei niciodata nimic ca stim ca e slaba de inima. Noroc ca nu are bani si nu e interesanta pentru altii.
Astazi insa inselaciunea a luat proportii mari datorita facebook-ului. Nu mai e nevoie sa studieze nimeni pe mama 1-2 luni sa o descoase ce si cum, e suficient 10min pe facebook si ii identifica tabieturile, ca fiica mica si-a luat masina, a plecat in concediu. Si mai e o infractiune asociata cu facebook-ul:furtul. Ajunge o poza cu noul tv/laptop/bijuterii, un status ca este la disco/in vacanta la 50/500km si … prietenul ala care a baut ceva are curaj vine si iti curata de prin casa tv & co si habar nu ai ce te-a lovit.
In toate aceste cazuri de inselaciune ancheta se incepe cu cei din apropiere.