E 25 octombrie si la ora la care scriu, inca nu am trecut la ora de iarna. Si totusi afara parca suntem pe fast forward, doua luni mai tarziu.

Avem in the making trei bucati de dovleci. Le-ar trebui ceva decoratiuni scary, in schimb cred ca imi pun la bataie decoratiunile de Craciun.

Azi m-am apucat sa fac niste sparanghel imbracat bine cu costita neaosa Am cumparat costita azi din piata de la Academie, cu mari sacrificii, pe o vreme atat de vantoasa, incat nu ti-ai fi dat afara nici macar cainele. In tava vecina am indesat in doua bucati de camembert niste firicele de cimbru si putin usturoi. Cred ca totusi ar fi trebuit sa ma apuc sa fac niste salata boeuf sau niste piftie, daca e sa ma iau dupa vremea de afara.

Sa fiu sincera, inca nu am scos de la naftalina echipamentele de iarna, asa ca maine am o treaba in plus de facut, pe langa sculptatul celor trei dovleci.

On top of that, trebuie sa facem fata unui tir neintrerupt de intrebari: „Vine Moshu?”, De ce nu vine Moshu?, Cat mai e pana vine Moshu? Cat inseamna doua luni?

Mai plusez un pic. Pentru mine e cam cea mai deprimanta zi din an. Mai deprimanta decat ziua de nastere, mai deprimanta decat Anul Nou (astea chiar au devenit misto in ultima vreme!). E ziua in care trec la ora aia nesuferita de iarna, si e ziua in care stiu ca mai am al naibii de mult pana in martie cand revenim la ora de vara.

Fir-ar, a venit iarna.