Pana acum ceva vreme notiunea mea de statie radio emisie-receptie se limita la walkie talkie-urile pe care le foloseam cand mergeam la ski in gasca cu mai multe masini sau pe partiile din Austria.

Cred ca aveam si am in continuare si vreo 2-3 prieteni, cunostinte care foloseau si statiile de tip CB montate pe masina.

Totul s-a schimbat acum aproape o luna cand am fost invitat sa asist la o prezentare a produselor Cobra sustinuta de importatorul oficial in Romania, Falcon Electronics. Stiati de exemplu ce inseamna CB (citizens’ band) – un serviciu de comunicatii in doua sensuri situat intre undele scurte si benzile radio de amatori si care a fost definit prin lege in 1949 si a fost deschis in 1959? :)

Tot la prezentare am aflat, si mai ales am inteles (pentru ca pe unele le intuiam/banuiam) avantajele primordiale ale folosirii echipamentelor CB. In primul rand, comunici usor cu si intre masinile aflate in trafic, afli extrem de usor informatii foarte utile despre rute, accidente, radare si blocaje sau despre anumite rute ce ocolesc zonele periculoase. Se poate comunica fara costuri suplimentare atat in Romania cat si in alte tari si mai ales, foarte important cel putin la noi, se poate comunica extrem de usor in zone in care nu exista semnal pentru telefonul mobil.

Cei mai multi utilizatori ai acestor echipamente in trafic sunt in continuare in SUA. De fapt acolo probabil ca nu mai exista nici un tir care sa nu fie echipat cu o statie CB. Europa si bineinteles Romania, vin insa tare din urma.

Dupa prezentare facuta de cei de la Falcon am primit spre testare si un echipament CB Cobra 75 ST EU, varianta destinata exclusiv pietei europene.

Bineinteles ca odata ce a ajuns echipamentul acasa au inceput intrebarile, s-a pornit distractia: tati ce asta, tati de ce e asa mare antena (am primit si o antena Cobra HG A1500 de 300W fara de care statia nu functioneaza), tati cum se monteaza, tati pentru ce sunt butoanele, tati cand o folosim, tati vreau sa o montezi pe masinile noastre asta mari, etc.

Baietii m-au ajutat sa scot din cutii statia si antena si nu am scapat de ei pana ce nu le-am asamblat in casa inainte de a le monta pe masina. Montatul pe masina si testarea am hotarat sa o facem la primul drum mai lung care la noi se intampla de obicei in weekend.

Statia si antena se monteaza usor si practic poate fi demontata orincad doriti. Totul dureaza maxim 5 minute. Eu nu am dat jos decat antena pe care apoi, bineinteles cu ajutorul mai mult fortat al baietilor am bagat-o in cutie si apoi in portbagaj. Statia poate fi montata sub torpedou sau sub scaun, nu ai prea multe lucruri de facut, insurubezi doua cabluri si scoti un cablu pe geam pentru antena, dai drumul la statie si practic ea se configureaza singura. Oricum in cutie exista si un manual in limba romana in care pe langa toate informatiile necesare utilizarii exista si poze din care oricine poate intelege rapid cum se face instalarea.

E bine, am aflat de la specialisti, sa o utilizezi cand  esti aproape sau dupa ce iesi din localitate. De fapt acolo este ea eficienta. Canalul cel mai folosit in Romania este 22 – 27.225 MHz (FM). Raza de actiune este intre 5 si 15 km. Eu am pornit-o dupa ce am trecut de Palatul Cotroceni si auzeam „colegi de trafic” care se aflau pe A1.

Cobra 75 ST este foarte usor de folosit. David, baiatul nostru de 5 ani si jumatate a aflat cum functioneaza toate butoanele in primele 2-3 minute de „utilizare”. Varianta testata de mine avea ecran direct pe microfon si toate butoanele de configurare tot pe microfon. Designul mi-a placut extrem de mult! Practic discutam despre un blackbox ergonomic si foarte logic de utilizat. La fel ca la echipamentele cu mar pe ele apesi pe butone stiind inainte ce face fiecare J

De la bun inceput (si de fapt cred ca este un argument care poate convinge rapid multi soferi) mi-am dat seama ca cei ce au autoturisme folosesc statiile CB in primul rand pentru a evita problemele generate de politia romana iesita la adunat amenzi pentru viteza. Deci, statia este oarecum un instrument complementar detectorului de radar.

O alta utilitate extrem de importanta este legata de zonele in care nu exista semnal pentru telefonul mobil (si in Romania inca exista destule zone). Poti afla detalii importante referitoare la traseu si mai ales poti apela la ajutor daca ai probleme cu masina. Pentru noi care calatorim impreuna cu copiii foarte mult, acesta este inca un argument convingator pentru utilizarea statiilor CB.

Pana la urma pentru noi a fost o experienta interesanta si intr-un fel, datorita copiilor si distractiva. Cu siguranta la primul drum lung, probabil in prima vacanta, Cobra CB va fi partener cu noi de drum.

Mai multe caracteristici am gasit pe site-ul falcon.ro:

– Multiple standarde de tara
– Display LCD multifunctional
– Afisare canal
– M1 – M4 canale memorabile
– Scanare canale
– Buton de comutare banda (FM / AM)
– Canale de urgenta 9 / 19
– Ajustare volum si pornire / oprire statie
– Automatic Noise Limiter (ANL, reducerea zgomotelor de fundal)
– Noise Blanker (NB, reducerea zgomotelor de pe fundal)
– Last Channel Recall (LCR, ultimul canal pe care am activat)
– Sound Tracker (imbunatateste calitatea sunetului)
– Dual Watch (DW, posibilitatea de a urmari doua canale in acelasi timp)
– Buton blocare taste

Va recomand si site-ul www.statii-radio-cobra.ro unde o sa gasiti detalii despre toate modelele disponibile iar echipamentele am observat ca sunt disponibile si pe magazine online IT – emag.ro, cel.ro, etc, deci aveti de unde alege.

Mno, nu ne mai lipseste decat o camera video si am intrat si noi in rand cu lumea :)