Aseara ne-am adunat patru zapacite la Serendipity sa punem tara la cale. Eu, Laura, Ana Maria si Luminita, in fine gasca e mult mai mare, pregatim noi ceva si va anuntam si pe voi bineinteles cand o veni momentul.

Deci, ora de varf, ma pornesc eu spre Dumbrava Rosie, cu copila pe bancheta din spate, ca am zis sa o iau si pe ea, daca tot e cu fete, ceainarie and stuff, sa stam si noi putin impreuna, fara baieti mai mari sau mai mici.

Discutie la dus:

„Mami, tableta mea e pe Vodafone?”

„Nu e pe Vodafone, ca nu e 3G”

„Aha, deci nu are cartela”

„Nu are cartela, nici nu avea cum, ca ne-a fost adusa din Canada, de fapt din State, in fine e poveste lunga”

„Aha, deci Moshu a adus-o din Canada?” – zdrang, revine amintirea ca, da, Bogdano, Moshu a adus-o pe tableta, nu colega de liceu a lui Radu, plecata peste ocean.

„Auzi, mai mama, dar tu chiar crezi ca exista Mos Craciun?”

„Iubire, sincer, nu stiu ce sa iti raspund. Cred ca exista in fiecare dintre noi”

„Ok, te intreb altfel. Crezi ca a existat in realitate la un moment dat in trecut un Mos Craciun?” – va rog, recititi. se simt nuantele, nu?

„Aleg sa cred ca da, a existat.”

„Dar Mos Nicolae a existat?

„Da, Nicolae chiar a existat, dar sa stii ca a fost un sfant initial, de cateva secole incoace a aparut si denumirea lui de Mos. La fel e si cu Craciunul, cand se fapt noi, crestinii sarbatorim si ne bucuram de Nasterea lui Iisus”

„Pai cred si eu ca ne bucuram, ca stam cu totii la masa si primim si cadouri”

„Da, dar asta este ca bonus, de fapt noi trebuie sa ne bucuram de un nou inceput, de faptul ca suntem cu totii impreuna, ca familia e reunita, ca este un moment in an in care daruim” – turui eu de zor despre darnicie

„pff, si oare ce-or sa zica baietii cand vor afla ca de fapt Mos Craciun este in noi?”

„pai vor afla cand va veni momentul, deocamdata ei cred in existenta lui fizica, si pana la urma asta este un detaliu, fiindca spiritul lui Mos Craciun chiar e in fiecare dintre noi, deci el chiar exista.”

La intoarcere incepem sa povestim despre numele de familie, de unde vin ele, incerc eu sa ii explic ca ele in trecut erau preluate exclusiv pe linie paterna, adica nou nascutii preluau automat numele de familie ale tatalui, si la fel si femeile preluau numele sotului atunci cand se casatoreau. Incepe ea sa imi dea exemple din familie, cum se numea una din bunici inainte de casatorie, cum a chemat-o dupa, realizeaza ca si acum o cheama ca inainte, se incurca in calcule, ca ii da cu minus, ca pe mine nu ma cheama ca inainte de casatorie. Stau sa ii explic ca eu am ales sa imi pastrez numele, enumeram toate bunicile si numele lor dinainte de casatorie, ajungem pana la bunicile mele inainte si dupa casatorie, se face un haos total inclusiv in mintea mea, noroc ca uite asa trece timpul mai repede, oricum e distractie, ca rade in hohote la numel, le mai poceste usor dar intentionat.

Rezolvam si dilema cu „auzi, dar daca esti casatorit, esti obligat sa faci copii?” si dilema cu „dar poti sa faci copii fara sa fii casatorit?”, si undeva pe la Berzei cand mai aveam si eu putin pana acasa, vine bomba:

„Mai mami (are o placere sa imi spuna asa, si adevarul e ca si mie imi place, ca suna tare dulce din gura ei), lamureste-ma si pe mine cu o treaba: cum se fac copiii?” – noroc ca tocmai se pusese rosu la semafor, deci eram in stationare. Trag adanc aer in piept, ma intreb de 1000 de ori intr-o secunda „De ce, de ce acum, de ce nu mai de mult, de ce nu maine? Fir-ar, eu ce zic, ca nu am discursul la mine”, si alte intrebari existentiale pe aceeasi tema si in acelasi ton din ce in ce mai panicat.

„Mamicule, e complicat sa iti explic, plus ca nu pot sa o fac cu spatele la tine in timp ce conduc, dar in principiu este un act de dragoste intre un barbat si o femeie.”

Se pune verde, ajungem la Eroilor, unde e rosu (evident, semaforizare inteligenta, tipic romaneasca), iar fiica-mea uita de toata discutia si ma intreaba uitandu-se catre magaoaia sinistra de Casa Radio:

„Mami, am auzit de la cineva ca Iaia a facut casa asta?” – „Iaia” fiind tatal meu si fiind si arhitect

„Mama, iti pot spune cu siguranta ca nu Iaia a facut casa asta, nu putea sa faca ceva atat de urat. Este inceputa pe vremea unui nene, numit Ceausescu”

„Aha”.

„Pisoi, cand vrei sa afli mai multe despre cum se fac copiii sa imi spui, ca sa iti povestesc, da?”

„Bine, bine”

Pot spune ca a fost o seara cel putin interesanta. Daca la asta adaug cum am bajbait pana am gasit ceainaria din Dumbrava Rosie, si cum la un moment dat am simtit ca ne aflam si eu si fiica-mea intr-un film suprarealist, in momentul in care am intrat intr-o casa la numarul 12, si am dat peste o incapere semiluminata cu aspect parasit, in care era o bancheta cu un suport de haltere pe care lenevea o pisica, pot trage concluzia ca viata cu Rebecca este oricum numai plictisitoare nu.

Nu stiu de ce m-am gandit vreo secunda ca ar fi altfel.

Sursa foto Dreamstime.