In acest moment in Romania au fost traduse mai multe carti ale lui Alfie decat oriunde in alta tara de pe glob.

scopul zilei de azi este sa va ajut sa faceti niste schimbari drastice in ceea ce priveste modul de gandire referitor la copii. Am de gand sa va provoc intr-un mod de-a dreptul subversiv in schimbarea felului in care va priviti copiii si educatia lor.

Care este scopul vostru pe termen lung in ceea ce priveste viitorul copiilor vostri? Care este cuvantul sau fraza care ar defini felul in care va doriti sa devina copiii vostri atunci cand vor fi adulti?

Kind, confident, balanced, happy, responsible, empathic, considerate, fullfilled,  free, independent, awesome (de la un tata), fearless, enthusiastic.

cam acestea au fost raspunsurile venite din sala. mesajul este ca suntem idealisti, ca avem asteptari mari, de la ei, dar si de la noi.

am facut acest „joc” de nenumarate ori, in toate tarile prin care am fost, cu parinti de copii mai mici, mai mari, din zone rurale sau urbane, iar aceasta lista este aproape similara peste tot, si asta inseamna ca pana la urma toti avem o viziune comuna asupra felului in care ne dorim sa devina copiii nostri.

ceea ce facem noi, zi de zi, intr-o dimineata de joi, sau o seara de marti in relatia cu ei are impact asupra felului in care ei vor creste ca si adulti. efectul poate fi de trei feluri: sa aiba un efect pozitiv, sa nu aiba deloc efect, sau sa le stea in calea devenirii lor ca adulti cu calitatile enumerate mai sus.

good kid=quiet, not a pain in the ass for me.

un bebelus cuminte e unul care se culca fara sa planga, nu? well behaved

in prima parte vom critica stilurile traditionale. si in partea a doua vom oferi niste alternative. ce nu vom face, nu vom arata retete exacte.

parentingul nu este despre cum sa faci o friptura delicioasa, sau cum sa schimbi becul, sau cum sa schimbi filtrul de aer de la masina. cand e vorba despre cresterea unor fiinte umane nu exista reteta. filtrul de aer de la masina mea este identic cu filtrul de aer de la alte sute de mii de masini. Copiii sunt diferiti. Incercati sa rezistati tentatiei de a cumpara sau urma carti care va spun pas cu pas cum sa reactionati intr-o anumita situatie cu copilul dvs si ce sa ii spuneti.

Prima schimbare pe care ar trebui sa o faceti este sa treceti dincolo de intrebarea „cum imi fac copilul sa faca ce vreau eu…..” si sa ne gandim in loc de asta: „de ce are nevoie copilul meu si cum putem ajunge acolo.”

A doua schimbare: cum pot rezolva problema asta in acest moment (cum pot stinge focul) in cum imi doresc sa fie el pe termen lung.

A treia schimbare: sa trecem dincolo de comportament.  

cu cat intr-un material de parenting apare mai des cuvantul „comportament” cu atat mai putin utila este resursa respectiva pentru parinti si educatori – Legea lui Kohn :)

Cu cat apare mai des cuvantul comportament cu atat mai mult pierdem din vedere exact copilul.

Si exact pe asta ne focusam noi din pacate de cele mai multe ori: pe comportament, si ne dorim sa schimbam comportamentul negativ prin tot felul de tehnici .

Cand vorbesti despre comportament vorbesti despre oameni cu mai multa putere hotarand pentru oameni cu mai putina putere. 

care e „problema” principala in ziua de azi? Copiii sunt  „rasfatati”, parintii sunt permisivi, copiii fac ce vor ei, nu asculta si vai, ce diferenta e fata de generatiile trecute, cand copiii ascultau si erau cuminti. daca ne ducem cu o generatie in urma, aflam ca de fapt lucrurile stateau la fel, copiii din generatia trecuta erau vazuti ca fiind rasfatati si neascultatori, de catre generata anterioara si tot asa mai departe.

Sunt parintii prea permisivi? Nu stim, nu exista studii, nu exista de fapt o „definitie” a permisivitatii.

Majoritatea parintilor sunt atat de stresati ca vor fi considerati prea permisivi incat vor supracompensa fiind prea controlling. Asta nu inseamna ca consider „permisivitatea” ca fiind buna. Permisivitatea este exact opusul controlului. Sunt familii in care un membru este permisiv si celalalt este controlling, ca si cum cele doua s-ar anula. Sunt parinti care trec mereu dintr-o extrem in alta. 

„I am permissive with my son until I cannot stand him, until I become punitive and I can’t stand myself”

Nu iti poti face copilul sa faca ceva si cu cat intelegem asta mai repede, cu atat putem trece la nivelul urmator.

In cazul unui parinte care controleaza se pot intampla doua lucruri: copilul devine fie prea obedient („yesmen”), fie dimpotriva, devine sfidator.

Ne dorim copii care sa aiba capcitatea de a fi rebeli constienti (de a provoca, de a gandi, de a raspunde, dar intr-un mod respectuos). Toti parintii isi doresc ca copiii lor sa fie asertivi si independenti in relatie cu ceilalti oameni, dar asculatori cu ei insisi.

Nu cresti copii care sa reziste la presiuni exterioare, daca nu ii lasi si nu le permiti sa reziste presiunilor tale ca parinte.

Copiii care vor creste intr-un mediu controlat vor devei adulti care vor fi obedienti in relatiile cu ceilalti, insa in privat vor fi complet diferiti.

Felul acesta controlling de a face parenting poarta un nume: bullying (hartuire, umilire constanta). Problema cu acest tip de control a fost ilustrata intr-o multime de studii. Se pare ca copiii au un „giroscop” natural in ceea ce priveste felul in care aleg sa manance, stiu ce si cum sa manance, insa isi pierd aceasta abilitate de a sti care le este nevoia calorica, daca adultul intervine in stilul sau.

Parintii care le spun copiilor asta e bine, asta e rau, cat stai la mine in casa faci cum vreau eu vor avea copiii care nu vor reusi sa isi pastreze giroscopul moral. Vor ajunge fie sa fie obedienti si sa urmeze fara sa comenteze, pentru ca nu vor avea capacitatea de a distinge intre bine si rau, sau vor fi rezistenti si

Dilemele morale nu-s neaparat despre a alege intre bine si rau mereu, ci si de a alege intre bine si bine sau intre un rau si un alt rau.

Aceeasi situatie ca in cazul mancarii se intampla si in cazul invatarii. Cu cat mediul este mai controlat, cu atat copii isi pierd capacitatea de a face acest lucru in mod natural si de a se orienta in functie de propriile dorinte si de a dori sa invete, pana la urma.

Toate studiile facute in ultimii ani arata ca NU exista niciun beneficiu al temelor de la scoala, PANA la varsta de 15 ANI (!!), ca de fapt nu fac decat sa prejudicieze dorinta copiilor si deschiderea lor de a afla lucruri noi, ca ii face sa devina frustrati.

„Working with” in loc de „doing to” – cam asta ar trebui sa fie abordarea.

Inainte de a oferi niste alternative trebuie sa devenim foarte constienti de nocivitatea abordarii traditionale, cea de control sau permisivitate. Daca nu am trece mai intai prin aceasta faza, ar exista riscul de a „lipi” alternativele la statusul actual, fara sa intelegem pe deplin de ce este nevoie de schimbare.

Pedeapsa: a-i face copilului ceva in mod deliberat, pentru a-l face nefericit, sperand ca ii pot schimba comportamentul considerat destul de inacceptabil pentru mine ca parinte. Ii facem sa asculte conditionandu-le ascultarea de durere/nefericire. Dar daca pedeapsa este atat de eficienta, de ce trebuie sa o folosim din nou si din nou? Cum putem noi sa ne asteptam sa devina copiii nostri niste adulti fericiti, empatici si liberi daca noi folosim pedeapsa pentru a-i educa si de fapt le provocam nefericire?

In acest moment exista indeajuns de multe studii, desfasurate pe perioade de timp foarte mari, care dovedesc efectul nociv al folosirii pedepselor in copilarie asupra dezvoltarii psiho-emotionale a adultilor respectivi, mai tarziu in viata. Tot ce poate pedeapsa sa faca este sa obtina obedienta temporara, dar la un cost extrem de ridicat pe termen lung din punct de vedere emotional.

Mesajul pedepselor corporale este sa iti folosesti pozitia de putere asupra unei persoane mai slabe ca tine, pentru a-ti dovedi superioritatea si a o rani. Copiii care sunt loviti invata sa loveasca atunci cand ajung sa fie in pozitii de putere. Bataia este legata direct cu depresia si anxietatea, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Pedeapsa nu trebuie sa fie fizica, pentru a fi dureroasa pentru copil.

Chiar daca nu atingem copiii, atata timp cat este vorba de control, obedienta, ascultare, putere, tot ranim daca folosim pedeapsa. Una din cele mai folosite pedepse este izolarea copiilor atunci cand de fapt ei au cel mai mult nevoie de noi. Bottom line, este un abuz emotional, iar mesajul care ii este transmis copilului este ca „trebuie sa fii izolat de mine, pana te comporti exact cum spun eu, si atunci esti demn de iubirea mea”

Sa ii dai unui copil un time-out este mai bine decat sa il bati? Poate doar in situatia in care este mai bine sa bati copilul decat sa il impusti.

Majoritatea parintilor nu fac asta pentru ca ar fi rau intentionati, sau si-ar dori sa le faca rau copiilor lor in mod constient sau deliberat. Fac lucrurile astea pentru ca nu sunt constienti de consecintele pe termen lung (sau alta alterbativa nu au, fiindca asa a fost si in copilaria lor).

Pedeapsa nu functioneaza fiindca provoaca furie la randul ei si un sentiment al inutilitatii. Atunci cand cele mai importante persoane din viata lor folosesc puterea asupra lor, copiii vor invata aceeasi lectie si o vor aplica mai departe. Efectul este doar pe termen lung, insa pe termen lung trebuie sa devina din ce in ce mai puternica, isi pierde eficienta. In timp erodeaza relatia parinte-copil si creeaza o relatie de dependenta pentru copil, sentimentul de nesiguranta.

„The more you rely on power to control on your children, the less influence you will have in their lives.” – Thomas Gordon

Pedeapsa ii face copii sa caute variante de a eluda data viitoare pedeapsa, de a gasi variante prin care sa nu mai fie prinsi, de a invata sa minta, sa nu mai fie cinstiti. Pedeapsa e populara fiindca e la indemana. Nu necesita educatie, nu necesita skilluri.

„O fac din dragoste” – copilul primeste mesajul ca dragostea inseamna durere, sau ca dragostea dureaza atat cat el face totul asa cum trebuie, conform regulilor. Este nedumerit „de ce cei pe care ii iubeste cel mai mult il fac sufere”.

Compliance – appropiate – cat de bine functioneaza atunci recompensele, daca am stabilit ca pedepsele NU sunt bune.

Ambele necesita supraveghere (control). Sunt fatete ale aceleiasi metode. Toate studiile arata ca notele sunt din ce in ce mai ineficiente si mai nocive.

Efectele notelor: Copiii devin mai putin interesati, cauta cea mai usoara alternativa, daca li se ofera o alternativa (e o alegere rationala, vor alege mereu cartea mai usoara, tema mai usoara), ii face sa gandeasca mult mai superficial (chestia asta o vom avea la test?). Chiar si copiii care iau cele mai bune note au toate sansele sa nu se mai transforme in ganditori. Notele sunt plata pentru performanta, pentru rezultat, nu pentru procesul in sine.

Nu putem folosi lauda in locul criticii, fiindca lauda este o recompensa verbala. Nu putem folosi morcovi in loc de bat, fiindca e tot o alternativa a lui „doing to”. Copiilor le-ar putea placea desertul sau lauda, insa nu vor accepta manipularea. Daca ii iei in brate pentru ca ii iubesti, e bine, daca ii iei in brate fiindca au performat la scoala si au luat nota buna deja e o recompensa si o conditionare.

Pentru a putea schimba starea de fapt „doing to the children” trebuie sa ne rupem complet de aceasta abordare.