Stateam de vorba la conferinta lui Alfie cu alte bloggerite prietene si am realizat ca efectele vorbelor lui Alfie vor fi cu adevarat vizibile in generatia copiilor copiilor nostri. Abia ei vor ajunge sa isi trateze copiii ca niste adulti in devenire, cu tot respectul cuvenit, le vor lua in considerare atat supararile cat si bucuriile.
Aseara eram in mall cu Radu, ma dusesem sa imi ridic ochelarii de la Optiplaza, si pe tot culoarul ala urias, dintre Zara si Auchan au izbucnit niste urlete de copil mic. L-am identificat rapid, mama se uita intr-o vitrina, parca cea de la Leonardo, in timp ce impingea de un carucior cu un baietel de aproximativ un an si jumatate, iar in spatele ei era mogaldeata asta de baietel, usor ciufulit, de vreo trei ani jumate, care urla de mama focului. La un moment dat mama s-a aplecat catre el, nu stiu ce i-a explicat, ideea e ca a tacut vreo cateva secunde dupa care a inceput si mai tare: „nu mai vreau sa te uiti acolo!”. Noi ne-am indreptat catre Auchan, insa m-am oprit in Calzedonia (?). Un minut mai tarziu a intrat si ea, impingand caruciorul si cu baietelul cel mare printre picioarele ei, care baietel a reinceput sa urle: „Nu mai vreau sa te uiti la astea! Nu mai vreau sa stai in magazin! Vreau sa iesi din magazin!” Nu va pot explica cum urla, inclusiv vanzatoarele de acolo se oprisera din tot ce faceau si incremenisera. La fel, nu va pot explica cat calm pe mama, care nu a spus decat un „Radu, potoleste-te” mai mult soptit si aia a fost, in rest s-a concentrat pe dresuri si ciorapi, ignorand complet copilul, . Mezinul statea linistit in carucior si tragea de zor dintr-o suzeta.
Eu nu m-am putut concentra, asa ca l-am luat pe Radu (al meu) de o aripa si am iesit din magazin. Acum, la rece, evident ca lucrurile ar fi putut sta altfel. Nu stiu cum este mama aceea in rest, nu stiu cum este relatia lor, nu stiu care a fost contextul, stiu doar ca acel copil, in momentul respectiv era intr-un tantrum, avand un motiv foarte evident, pe care il verbaliza foarte clar, si ignoratul mamei nu facea decat sa ii amplifice toate frustrarile.
Nu sunt in masura sa judec si poate nici sa dau sfaturi. Experienta mea, faptul ca eu am ales sa nu imi duc copiii la mall, decat, poate o data pe an, toate astea tin de mine, de noi, de felul nostru de a ne creste copiii si de alegerile/preferintele noastre. Mediul dintr-un mall nu e potrivit pentru un copil. De la distragerile aferente si pana la spatiile extrem de aglomerate, totul este construit in asa fel incat sa vanda nu sa ii faca vreun bine copilului. Dar asta sunt eu.
Intr-adevar, ce nu as fi facut eu in situatia de ieri, apai nu as fi ignorat cu atata impasibilitate nevoia copilului si nu mi-as fi pus pe primul loc nevoia mea de a ma uita la o vitrina sau un produs. Era clar ca lumina zilei ca acel copil nu era intr-un mediu care sa ii faca placere, din care sa castige ceva, iar el se exprima cat se poate de clar ca nu e confortabil si dadea peste un zid de indiferenta.
Am zis ca nu judec? what the hell, chiar judec, shoot me.
Spuneti-mi, ati trage dupa voi un alt adult, fara voia sa la cumparaturi? Daca stiti ca sotului nu ii place sa iasa la cumparaturi, il luati cu voi? Cred ca ii respectati dorinta, si il lasati acasa, nu? Si atunci, de ce nu facem asta si cu un copil?
Stiti ceva, ca se tooooot bate moneda pe „vai, dar la mine cine se gandeste”. Eu zic ca e tot inoculata de catre societate si mediul in care traim si ca pe lumea asta sunt mult mai multi copii neglijati si nerespectati decat mame care nu au timp pentru ele. Pentru ca societatea inca ii considera pe copii niste „bunuri” si nu niste oameni mai mici, dar cu exact aceleasi drepturi ca si oamenii mari. Inclusiv, sau mai ales, dreptul la respect.
Ma bucur ca anul acesta au fost 500 de oameni la Alfie. Sper sa fie indeajuns de sanatos incat mai vina si la anul, si sa fie 1000 de parinti in sala. Uite asa poate se face masa aia critica si uite asa poate se adeveresc spusele mele de la inceput.
Un alt articol interesant pe acelasi subiect aveti aici.
Tare mult as vrea ca adultii (parinti, bunici, bone) sa invete sa ii asculte pe copiii, nu doar sa pretinda sa fie ascultati.
Exact.
Big unlike pt tonul superior și autofelicitarile pt ce mama buna sunt eu și ce nepricepute/frivole/lipsite de interes la nevoile copiilor sunt „altele” într-o situație complet rupta din context.
Tu nu o cunoști pe femeia aia nu știi nimic din viața ei și nu toate mamele avem bunici/doici/bone etc…câteodată suntem sigure. Mi se pare f urât judecățile din partea unei alte mame…dar pana la urma „femeia e lup pt femeie”, ca de obicei ne punem singure piedica.
Have a nice perfect mommy life!
Buna, Madalina, banuiesc ca voiai sa spui: „cateodata suntem singure”, nu singure. In alta ordine de idei, nu vad sa ma fi felicitat pentru ce mama buna sunt eu, ba chiar am spus: „Experienta mea, faptul ca eu am ales sa nu imi duc copiii la mall, decat, poate o data pe an, toate astea tin de mine, de noi, de felul nostru de a ne creste copiii si de alegerile/preferintele noastre”
Te astept, totusi, sa imi raspunzi la intrebarea din articol: „Spuneti-mi, ati trage dupa voi un alt adult, fara voia sa, la cumparaturi?” Asta doar daca doresti sa continuam discutia pe directia articolului, nu pe „mommy wars”.
Si te mai astept pe aici, chiar daca prima impresie pe care ti-am facut-o nu este chiar pozitiva. Ca tot vorbim de contexte si de judecati in necunostinta de cauza :)
Din păcate uneori suntem chiar singure, din fericire nu e cazul meu, eu sunt numai ” câteodată ” singură.
Eu nu aș căra după mine la cumpărături un adult pt ca exista opțiunea da a îl lasa singur acasă, opțiune pe care nu o am în cazul unui copil de 3 ani.
Mi s-a părut superior tonul pe care ai spus ca ” așa înțeleg eu sa îmi educ copilul ” fata de mama x, care îi tara prin mall. Dar poate că și x-uleasca cu copilul cu tantrum crede în asta ( plimbări în parc nu la mall, dacă nu vrea copilul la calzedonia nu mergem etc, dar poate ca nu avea alta opțiune în momentul x.
Eu cred că trebuie să fim mai tolerante unele cu altele între mame. Și cum tu ți-ai pus întrebarea de ce mama aia își plimba copii prin mall, eu mi-as pune întrebarea dar domnul tatăl copiilor unde era de nu putea biata femeie nici strampi sa își cumpere în liniște?
Și recunosc ca e primul articol al tău pe care l am citit și sper/cred/intenția a fost sa comentez strict la acest text.
O sa încerc sa citesc și altele sa înțeleg contextul.
O zi buna!
Raspunsul este „da”, tarasc adulti la cumparaturi. Cand eram mai mica era tata, acum e sotul. Pentru ca uneori trebuie sa cumparam diverse lucruri si pentru casa si pentru masa si da, si cadouri (care nu vad de ce ar trebui sa fie doar responsabilitiatea mea). Da, si eu am fost si sunt tarata la randul meu la cumparaturi, de catre sot, cand trebuie sa mai cumpare ceve ca sa repare lucruri din casa. Urasc magazinele de do-it-yourself, dar ghiciti ce? Sunt necesare. Si daca prezenta mea face lucrurile mai placute (chiar daca tot boscorodesc), atunci macar atat pot face, ca oricum la reparat tevi si chiuvete si alte chestii nu ma bag. Da, copilul nostru vine cu noi si la magazine si la supermarketuri si si in mall. De cele mai multe ori pentru ca nu avem cu cine sa-l lasam dar si pentru ca suntem o familie si facem lucrurile impreuna. In majoritatea situatiilor facem ce-i face placere copilului, dar mai facem si ce-i place lui tati si uneori si ce-i place lui mami. Pentru ca asta inseamna la noi in familie sa fim „o familie”.
Mie mi se pare ca tu vorbesti de exceptii, nu de reguli. Du-te in mall, in afi, de exemplu si urmareste dinamica zonei de food, timp de o ora, sau hai, o jumatate de ora. mai vorbim dupa :)
Pai nu stiu daca ajuta sa merg o singura data. Ar trebui sa merg zilnic, sa-mi notez exact cine e acolo cu copil, sa vad cat de des revin samd. Numai asa cred ca pot trage o concluzie pertinenta daca intr-adevar exista parinti sadici care isi chinuie copiii la mall pentru propria placere de a defila pe acolo. Ca altfel nu imi dau seama cum as putea trage concluzia ca „exceptia” de a lua copilul la mall cu tine pentru ca nu se poate altfel, nu are loc fix cand ma nimeresc si eu pe acolo.
Dar nu as vrea sa fiu naiva si sa spun ca doar oamenii care nu au alte alternative isi iau copiii la mall. Sunt sigura ca mai sunt si cei care o vad ca pe o forma de distractie gratis pentru copil. Pentru ca in Bucuresti alternativele sunt in parcurile si statul acasa. E trist ca asta e situatia, dar e totusi o realitate. Are sens oare sa le luam gatul parintilor care nu pot aborda sau poate nu stiu de alte alernative? Daca articolul ar fi avut un ton educativ legat de ce totusi nu e o idee buna sa-ti distrezi copilul asa, prezentand poate si alte posibilitiati gratis, ar mai fi fost ceva. Sau macar sa fi plecat de la premisa ca parintii aia totusi pornesc de la intentia de a distra copilul chiar daca sfarsesc prin a nu-i face tocmai bine. Adica nu sunt totusi niste monstri de oameni care nu stiu cum sa-si mai tortureze copiii si se gandesc ca o sesiune de shopping ar fi ce trebuie.
Plus ca nu stiu sincer cam cat de dereglat trebuie sa fii astfel incat sa poti continua o sesiune de shopping cu placere in conditiile in care ai un copil care iti urla in cap. In afara de niste masochisti, nu-mi pot imagina efectiv altfel de persoane care sa fie ok cu asta. Deci daca te gasesti in mall si ai un copil care urla langa tine, eu ma gandesc ca ai totusi un motiv destul intemeiat sa-ti continui cumparaturile.
După ce am citit acest text am rămas cu impresia că am fost păcălită de un titlu cu conținut zero. Sigur că poate nu sunt eu publicul țintă al acestui blog, dar am consumat 1 minut pentru a citi ceva din categoria captain Obvious to the rescue! Și da, textul chiar pare scris și pentru a sublina cât de speciali/diferiți/deloc comuni/ sunteți pentru că…nu vă duceți copiii la mall. Am mai renunțat la un blog similar care prezenta idei la fel de „avangardiste” si utile: copiii nu ar trebui sa manance zahar (!), nu ar trebui sa ne impunem vointa asupra copiilor (!), etc.
Mno, ma bucura faptul ca ma consideri avangardista, este un adevarat compliment pentru mine. Imi pare rau altfel pentru timpul pierdut la mine pe blog, dar din pacate nu am cum sa ti-l ofer inapoi.
Ai dreptate. Nici fetita mea de 2.7 ani nu face prea frumos prin mall. Dar când o apuca tantrumul o iau frumușel în brațe și o iubesc pana se linisteste, apoi plecam de acolo. În nici un caz nu o ignor vazandu-mi liniștită de cumpărări. Sa fim serioși, cred ca și noi, adulții suntem obosiți după o sesiune de shopping…dar bieții copii…! Și cred ca putem supraviețui liniștiți fără o țoala noua decat sa ramana copilul cu amintiri urate și nu numai!