Azi am avut bucuria/privilegiul de a le fi educatoare pret de cateva ore copiilor mei. Am tinut o ora la grupa mare a lui David si o ora la grupa mijlocie a lui Raducu. Am avut libertatea de a face ce imi trece mie prin cap, si cum capitolul creativitate nu e chiar punctul meu forte, la cei mici am zis sa merg pe bucatareala si am facut paine impreuna cu ei iar la cei mari am zis ca le-ar prinde bine sa faca un bradut-glob pe care sa il puna la loc de cinste in pomul de Craciun.

Prima ora a fost cu cei mari, 18 perechi de ochi curiosi, 18 voci, 18 perechi de manute dornice si nerabdatoare. Am taiat, am decupat, am cusut (mi-am incrucisat de 1000 de ori ochii tot incercand sa bag ata in ac), am lipit, am indesat vatelina, am potrivit, am festonat, am alergat de la o masuta la alta, am primit 1000 de intrebari si am dat 1000 de raspunsuri, am fost trasa de rochie, am fost strigata de nenumarate ori, ba pe nume, ba „miss” – de cele mai multe ori. Iar timpul a trecut pe nesimtite, ne-am facut promisiuni ca o luam de la capat maine, si m-am mutat cu tot calabalacul la grupa mijlocie.

Acolo, doar 10 perechi de ochi cu 10 voci care faceau cat 100 si 10 perechi de manute si mai nerabdatoare. I-am intrebat daca stiu ce se pune in paine, si paradoxal, in afara de drojdie, fetele mi-au spus fara sa ezite toate ingredientele. Niste mogaldete de 4 ani :) Incantare maxima, fiindca le-am facut o tura de „chifle”, si cat au stat chiflele la dospit le0am mai facut o tura, „materie prima de praduit” – cu alte cuvinte plastilina la discretie.

Inca sunt emotionata, fiindca dincolo de primirea pe care am avut-o in fiecare din cele doua grupe, si de emotiile si mandria care se putea citi pe fetele baietilor mei, mi s-a parut extraordinar sa ii vad in actiune. Sunt atat de frumosi si de cuminti si ascultatori si dornici sa invete si sa faca lucruri, incat, chiar daca aveam pana acum o masura  a magiei din aceasta meserie, acum realizez in ce sfere se invarte ea. Nu stiu, nu pot generaliza, insa azi am vazut cum copiii tratati cu respect raspund cu aceeasi moneda, cum o atmosfera calda, primitoare si deschisa genereaza armonie si un spatiu propice invatarii. Copiii astia au fost ca niste bureti, cu mintea, ochii si urechile larg deschise, avizi sa prinda orice cuvant de-al meu si nu numai al meu.

Undeva pe drum toata magia asta se pierde si asta se intampla in momentul in care clasa se transforma in locul in care stai in banca si iti asculti dascalul care sta la catedra. In momentul in care procesul de invatare nu mai este experiential, ci se transforma in ceva unidirectional, dinspre dascal inspre elev. Azi am constientizat mai mult ca oricand ruptura aceasta.