Tot vreau sa scriu despre acest subiect, insa ma tot feresc, fiindca nu stiu cum sa il abordez, astfel incat sa supar cat mai putini oameni. S-ar putea sa fiu perceputa ca fiind deloc empatica si intelegatoare, desi totusi am fost si eu ani buni in aceeasi postura insa, asta este mi-o asum.
Ieri, un prieten punea pe facebook un badge care spunea ca nu a mai fumat de 100 de zile. Am realizat ca eu nu mi-am calculat deloc si curioasa sa vad si eu cate zile au trecut de cand am fumat ultima tigara, mi-am instalat rapid aplicatia si mi-au rezultat 249 de zile. Dupa care am dezinstalat-o ca nu i-am vazut utilitatea (pentru mine, cel putin).
Unul din motivele pentru care mi-am dorit sa ma las de fumat si m-am si lasat, a fost mirosul. Eram genul de fumatoare care nu suporta mirosul de dupa. Despre tigara se zice ca are trei niveluri de toxicitate: nivelul 1 e ala pe care il inhalezi, cand tragi de tigara. Nivelul 2 de toxicitate e in fumul pe care fumatorul il scoate din el, si pasivii il inhaleaza. Insa, cel mai toxic este cel care se impregneaza in haine si in par. Banuiesc ca nu stiati treaba asta, nu? Te duci tu, fumezi linistit o tigara, dupa care te duci, iti iei copilul in brate, si copilul tau cel pur si frumos trage pe nas cele mai toxice si cancerigene reziduuri din tigara ta. Eh, cand am auzit chestia asta prima oara, m-am ingrozit. Oricum eram eu ingrozita si nefericita ca ma reapucasem prosteste de fumat, dupa o pauza destul de marisoara (despre care am aflat ulterior in terapia Allen Carr ca nu fusese un „lasat de fumat” atata timp cat o data la doua luni mai fumam cate o tigara-doua-trei). La asta s-au mai adunat si altele si toate mi-au dus drumul catre biroul Dianei Vasiliu, cu ajutorul careia in 12 aprilie anul acesta, am reusit sa ma eliberez de fumat.
Cand vad un om fumand nu am niciun regret, nu mai simt nimic, sunt complet libera din acest punct de vedere. In schimb am o problema majora cu mirosul, mai abitir decat aveam inainte de a ma lasa, ceea ce e perfect logic si normal. Nu am o problema sa mi se fumeze in fata, punctual. Stiu cum te ia tremuriciul dupa o ora de nefumat, stiu cum te invaluie sevrajul acela, dracusorul care isi cere doza. Been there done that, si desi eram capabila sa stau ore intregi fara sa fumez, mai ales daca mediul o impunea (sau eu mi-o impuneam, din rusine si jena pentru cei din jurul meu) ok nu eram. Deci stiu, am trecut prin asta, inteleg.
Problema mea de nefumatoare tot ramane. M-am lasat ca sa nu mai inhalez chestii nocive si ca sa nu mai put ca o scrumiera. Si totusi, de fiecare data cand ies in lume, fie ca e o intalnire sau un eveniment, reusesc ca dupa momentul cu pricina, odata ajunsa acasa sa simt nevoia de a ma baga cu totul in masina de spalat. De cele mai multe ori ma duc aratand at my best, cu makeup, proaspat spalata si coafata, cu hainele „bune” si ajung acasa cu parul tot imbacsit in mirosul de tutun si cu hainele impregnate bine de tot cu nivelul trei de toxicitate. Si cum acum este iarna si frigul „potenteaza”, totul ajunge uneori insuportabil.
Si da, mai am intalniri prin cafenele si restaurante. De cele mai multe ori primesc intrebarea „te deranjeaza daca fumez o tigara?” ce sa fac? Daca spun „da” sunt considerata o bitch care si-a pierdut orice doza de intelegere pentru „micutul viciu”, daca spun „nu” imi ies eu complet din zona mea de confort psihic. Sincer, nu, nu ma deranjeaza o tigara, insa sincer, ma deranjeaza daca asta mi-e norma zilnica. Fiindca zilnic ajung sa spun ca nu, una e ok, dar la sfarsitul lunii cand trag linie, ajung sa realizez ca inhalez la fel de mult fum ca inainte de a ma lasa, cu diferenta ca acum o fac inhaland fum de pe la altii. Si atunci ce am rezolvat? Nada, zip.
Tot aud ca se va interzice fumatul in locuri publice. De cand s-a bagat legea cu spatii special amenajate in restaturante (unde by the way, si la fel gandeam si cand fumam, atentie!, este absolut dezgustator sa fumezi in timp ce altii mananca), s-au facut niste custi pentru nefumatori, nu pentru fumatori. Fereasca sfantul sa ii deranjam pe fumatori, ca ne pierdem business-ul. Well, in tarile civilizate nu si-a pierdut nimeni businessul ca s-a interzis fumatul in spatii inchise sau acoperite.
Aceeasi problema o am cu fumatul in parcuri si in locurile de joaca pentru copii. Fumul se simte, nu dispare miraculos in aer. Eu am ajuns la „performanta” de a simti in aer liber, o persoana care fumeaza la peste 20 de metri distanta de mine, si cred ca toti nefumatorii simt la fel.
Pana la urma, toata lumea trebuie sa fie intelegatoare cu fumatorii si nevoia lor de a-si satisface viciul, insa cine e intelegator si cu nefumatorii si nevoia lor de a respira un aer cat de cat curat?
Fumatul nu e nici sexy, nu e nici cool, am mai zis-o. Vad prin lista mea persoane care isi pun la poza de profil poze cu tigara, poze foarte studiate, stiti, genul sunt inabordabila, si ultra-uber-cool, a la marlene dietrich, cu tigara pe post de statement. Nu e niciun statement, decat poate acela care ma avertizeaza sa stau mai la distanta data urmatoare cand vorbim. Fiindca la un fumator inrait respiratia e naspa, sincer. Ma infior cand simt asta si realizez ca asa am mirosit si eu candva. Toate bune si frumoase, am reusit sa scap si multumesc cerului ca mi-a iesit pasienta.
Nu judec. Nu vreau sa lovesc punctual in nimeni. Daca va simtiti vizat(a), ganditi-va ca la fel am fost si eu candva. Cu toate sentimentele de vinovatie, cu toate frustrarile si sentimentele de neputinta.
Am mai ramas cu frustrarea legata de faptul ca mediul il schimb mai greu. Dar cu o lege sper sa se rezolve.
Fotografia ii apartine Sabinei Ulubeanu, si dupa cum a remarcat si ea, cu franchetea caracteristica, calitate pe care i-o admir enorm, imi statea oribil cu tigara in mana.
PS: si varianta fotosopata de Gabriela Chesariu:
Cata dreptate ai, fumatorii chiar se transforma si devin agresivi cand te iei de viciul lor. Viciu care afecteaza pe cei din jur, spre deosebire de mancatul unui kg de ciocolata de ex. Sa speram ca va veni si ziua cand va fi interzis fumatul in toate restaurantele.
O zi frumoasa!
Sa speram ca va veni si ziua in care nefumatorii vor refuza sa mai puna piciorul in locuri in care se fumeaza.
99% dintre nefumatori au pretentia de la fumatori sa le respecte drepturile, dar ei nu-s in stare sa si le apere, atunci cand au ocazia.
pai cam asta faceam si eu, crezand ca e in numele unei empatii sau intelegeri fata de fumatorii cu care ma intalneam. de acum inainte, daca ma intreaba voi raspunde simplu, „da, ma deranjeaza si as aprecia mult daca nu ai fuma”
Inteleg dependenta, chiar daca nu am fumat niciodata. Am facut si eu de multe ori lucruri de care stiam ca nu-mi fac bine, dar nu ma puteam abtine, asa ca pot spune ca inteleg cam cum e. Inteleg si ca exista sevraj fizic si asa mai departe.
Ceea ce ma deranjeaza, insa, e tocmai ideea de care spui si tu: multi fumatori (nu toti, nu generalizez) par sa considere ca fumatul e un drept al lor pe care trebuie sa-l respectam si noi. Dar dreptul meu de a respira aer fara fum de tigara unde e? Imi amintesc de o perioada cand am lucrat intr-un birou in care se fuma (desi fumatul era interzis). Se duceau oamenii la geam si fumau, ca si cum afara ar fi fost o hota care sa traga fumul. Adica ei fumau inauntru, dar, ma rog, geamul era deschis, deci nu era nicio problema. Nu m-au intrebat niciodata daca ma deranjeaza fumul, in schimb ma intrebau daca nu ma deranjeaza… fereastra deschisa! Si mai veneau la un moment dat colegi si de prin alte birouri la o tigara si-un taifas acolo. Eu turbam, dar nu indrazneam sa le spun nimic, mai ales ca seful le facuse oricum niste aluzii finute si fara efect.
Din fericire, la mine in casa nu se fumeaza si nici la serviciul meu actual. Dar pe strada… Si in tren… Da, fumatul e interzis in tren, asa ca oamenii fumeaza la toaleta (se simte fumul in vagon) sau asteapta sa opreasca in gara si fumeaza in fata usii deschise (iarasi se simte fumul in vagon). Acum cativa ani, cand tocmai se interzisese fumatul in tren, cineva spunea revoltat ca faci un drum de 10-12 ore, ei nu se gandesc?! Cum sa rezisti atata!
Nu stiu ce se poate face ca sa fie bine pentru toata lumea. Imi pare rau pentru ei, dar parca mai rau imi pare pentru mine cand inhalez fumul. Si vorba ta, nu e doar din cand in cand. Pacat… Pedra
Mah, eu am fumat 18 ani, pentru ca mi-a placut. In momentul in care am hotarat (pe bune, ca de incercat sa ma las am incercat de o mie de ori, dar nu eram hotarata asa ca n-a mers) m-am lasat „cold turkey”, adica deodata, fara ajutor si fara sa simt vreo jena, nu sevraj, nu nimic. Dovada ca atunci cand creierul e pregatit, corpul asculta. Si exact cum spui, acum ma deranjeaza rau mirosul, atat de rau incat imi simt colegii care vin de la fumat de la capatul coridorului, stiu exact cine e fumator dupa mirosul pe care il degaja (si daca n-a fumat de 3 zile), am noroc ca la noi din 2004 nu se mai fumeaza in locuri publice. Deloc. E atat de bine, nici n-ai habar ce misto e normalitatea asta. Nici eu n-am avut habar (desi cand s-a introdus legea eram fumatoare inca, m-am lasat abia in 2008) pana cand nu m-am intors inapoi in Romania si n-am putut sa ma duc niciunde pentru ca ma sufocam si intram in trepidatii gandindu-ma ce inhaleaza copiii… Nu i-am lasat pe socri sa mai fumeze in casa, i-am pus sa zugraveasca inainte sa venim noi acolo cu copiii, dar cand am ajuns inapoi acasa in Canada a trebuit sa spalam totul de doua ori, tot ce fusese cu noi in Romania duhnea, indiferent daca fusese scos din valiza sau nu. Trist, dar super adevarat. Si daca ii spui unui fumator asa ceva, te face „bitchy” exact cum ai spus, dar atunci realizezi mai bine, dupa ce ai umblat multi ani in postura respectiva… Ai scris bine! :-) Te pup!
Degeaba e interzis fumatul in mall. In baneasa la cafenelele de la parter fumatorii scrumeaza in farfurii. Cu semnul de fumatul interzis pe masa!!
Dependenta ramane dependenta: de tigari, de droguri, de zahar sau alcool, de jocuri de calculator sau de cine stie ce obsesie autodistructiva care mai exista este o forma de protectie, de ascundere de lume/probleme asa ca orice ai spune la adresa asta ei vor reactiona agresiv.
DAR nu toti fumatorii sunt cu dependente. Si asta o stii.
In calitate de nefumatoare si bolnava cronic al sistemului respirator am dat argumente la X fumatori din jur. Nici aia cu banii economisiti, sau ecologia sau sanatatea celorlalti nu functioneaza, fumatul nu le trece prin sectiunea logica a creierului. Asa cum bine ai spus, si la mine cei ce s-a lasat de fumat din jurul meu au facut-o pt ca au ales asta, si nu din cauze morale, nici logice, a fost o alegere din interior.
Eu vin cu o alta parere. In Romania 40% fumeaza, 60% nu fumeaza. Daca e sa alegem masuri care vor proteja pe unii in detrimentrul celorlalti, atunci sa protejam majoritatea, nu minoritatea.
Cat despre nefumatorul care se crede nemuritor, eu zic altfel: sunt nefumatoare ca daca eram fumatoare eram deja moarta: sunt fost copil cu probleme respiratorii caruia i s-a fumat in casa/camera in care dormeam. E corect fata de mine?
Stiam de gradul doi, dar de haine..nu. :(
Urasc cand merg in vizite si imi put toate hainele din cauza fumatorilor. De ex geaca/palton, care..nu le speli dupa fiecare purtare, nu?
Cartea lui Carr o recomand, sotul meu a citit-o si s-a lasat in aceeasi zi, fumator inrait timp de 15 ani, 1 pachet pe zi. In martie face 4 ani..dar de, el are si o vointa de fier.
Eu zic: bla bla…..bla……..bla bla…blabbllakala
Buna, Bogdana,
Saptamana trecuta sora mea a fost invitata de un lant de restaurante (Dominium) la reinaugurarea uneia dintre locatiile lor sub conceptul de 100% nefumator. Dar 100%! Nu tu capsule ca la mall, nu tu scrumiere inalte in exteriorul retaurantului, nimic! Niciun indiciu care sa mai aminteasca ca acolo s-a fumat sau ca se va mai fuma vreodata (sor-mea e fumatoare si au frapat-o detaliile astea).
Le-au marturisit ca s-au temut foarte tare de miscarea asta, ca vanzarile le vor scadea brusc, insa temerile au disparut dupa ce au aplicat un chestionar printre clienti. Trei sferturi dintre ei au agreat propunerea de a transforma restaurantul in non smoking.
De ce oare acesti fumatori nu si-au cerut drepturile pana in acel moment? Erau clienti fideli, puteau sa discute cu oricine din personal sau chiar sa inainteze o propunere catre management. De ce nefumatorii nu isi cer drepturile, in timp ce fumatorii devin vocali oricand vad o placuta cu pictograma fumatului interzis? In fond, cei din urma sunt minoritari in Romania (5 milioane versus restul…).
Incotro cu noi? Ramanem la mila catorva localuri care incearca marea cu degetul?
Am plecat din Romania acum 6 ani. Unul dintre multele motive a fost fumul de tutun pe care nu il mai induram. Nu mergeam la restaurante, discoteci, cafenele etc decat in cazuri exagerat de rare tocmai din cauza fumului de tutun insa… ce m-a adus pe culmile disperarii a fost fumatul pe strada si inghititul fumului daca mergeai in urma unui fumator. Mi s-a parut ca nu e normal sa imi cresc copiii asa. De 6 ani foarte rar am intrat in contact cu fumul de tutun… nici macar prieteni fumatori nu avem acum (sau daca avem nu fumeaza cand sunt cu noi) cu o singura exceptie. Imi amintesc o data aterizarea pe aeroportul din Amsterdam dupa cateva saptamani in America… m-a izbit mirosul de tutun. Sper sa inteleaga si Romanii ca nu e ok.