Baietii mei au prins o obsesie pentru melodia celor de la Suie Paparude, si cand eram in plina explorare a amintirilor mele prafuite din copilarie, Raducu a trecut pe langa mine, fredonand pentru a mia oara in ultimele trei zile, iar atunci am realizat ca titlul asta vine ca o manusa .
Amintirile mele? Eu? O fetita mica, oachesa si cu mintea avida si dornica de cunoastere… Adica eu, ca despre mine este vorba in inceputul acestei povesti. Sa tot fie 3 decenii de atunci (nope, nu cred ca o sa imi ascund varsta vreodata, mi se pare un gest ieftin de alint) din vara in care mi-am descoperit prima eroina, care avea sa marcheze cativa ani buni. Eram in vara lui ’84, la Cluj si nu mai voiam sa stiu altceva decat gimnastica, gimnastica, gimnastica.
Eroina mea nu a fost Nadia, asa cum v-ati astepta, ci Kati Szabo, pe care ajunsesem sa o visez pana si noaptea. Imi doream sa arat ca ea, cu parul ei carliontat, sa fiu asa perfecta si impecabila in miscari cum era ea, ce mai, imi doream inclusiv sa nu mai mai cheme Bogdana, ci Kati. Bunicul meu imi instalase in curte o bancuta pe care faceam exercitii la barna, iar obsesia s-a prelungit mult dupa Olimpiada de la Los Angeles, fiindca transformasem sufrageria in “sol” si faceam diagonale peste diagonale (o diagonala insemna o roata, si aia facuta strans, ca riscam sa intru in biblioteca).
In anul urmator, am revenit la Cluj, in vacanta de vara, dar deja nu mai eram de gimnastica, intrasem intr-o liga mai mare si m-am aruncat in miturile Greciei Antice, pe care mi le pusese in brate bunicul meu. De la Kati a mea, am trecut brusc la niste eroine mult mai sofisticate, zeite perfecte, cu buze rosii ca focul, ten de portelan si puteri nemasurate. M-am multumit cu putin, mi-am indreptat toata atentia catre Demetra si-am decretat ca vreau sa fiu ca ea. Demetra este in continuare zeita mea favorita, asa ca am stiut ce aleg inca de pe atunci :)
Cativa ani mai tarziu, am dat peste Copiii capitanului Grant, si Robert a fost primul erou de roman de care m-am indragostit nebuneste. Well, Kryzstof Dowgird mi se parea mai cool si suspinam dupa el alaturi de colegele de clasa, dar Robert era cam primul personaj de o varsta mai apropiata cu a mea, asa ca l-am parasit pe colonel fara remuscari (sa va vad, cate dintre voi stiti cine era coloneul Dowgird, si FARA google search!!!).
A fost anul in care, impreuna cu zeitele si personajele mitologice, am migrat catre lucruri mai lumesti, si direct in abisurile subpamantene m-am aruncat, fiindca scopul meu in viata devenise biospeologia. De ce imi doream sa fiu “bio speolog” si nu doar speolog simplu, inca nu am reusit sa aflu, unele mecanisme de functionare ale creierului meu de atunci mi-au ramas inca necunoscute. Pasiunea pentru biospeologie a rezistat totusi niste ani, desi simpla vedere a unei ganganii ma facea sa ma urc pe masa, si nu stiu cum as fi reactionat intr-un spatiu inchis, ingust si intunecos si plin de creaturi care de care mai ciudate.
Usor-usor a venit anul ‘89 cu ultima vacanta petrecuta in casa bunicilor de la Cluj. Eram in plina revolutie, iar ziua de Craciun si filmul dat de TVR in acea zi au facut trecerea de la copila ce visa nimfe si zeite, la copila ce se visa Scarlett O’Hara. Chiar daca deja trecusem prin Dumas de cateva ori, doamna de Monsoreau, Colierul reginei, cate si mai cate carti de capa si spada, datorita lui Scarlett am descoperit o sofisticare la care am visat multe nopti. Odata cu ea am prins gustul pentru o altfel de literatura, pentru un alt gen de eroina, am descoperit Mataniile, Rebecca, Doamna in alb, Rosu si Negru, Doamna Bovary, si multe alte eroine tragice, alaturi de care am plans, am suferit, am iubit si am urat.
Uitandu-ma in urma, au fost fete, au fost baieti, eroine si eroi de poveste, din a caror experienta m-am inspirat si eu, cred… sper, macar un pic. Ele mi-au format si conturat copilaria, vacantele de la Cluj ramanand in amintirile mele ca locul prafuit si cald in care de-a Olimpul ma jucam, sau ma visam mare gimnasta.
Ale voastre care au fost? Care personaje, femei, fetite, eroine, reale sau imaginate in paginile vreunei carti v-au facut sa visati, sa le personificati, in jocuri care de care mai fanteziste?
Care au fost eroinele voastre si dintre toate-toate-toate, exista vreuna pe care chiar v-ati dori sa o personificati, macar o data in aceasta viata? Hmmm, food for thought. Pe a mea o puteti ghici?
Deci, au fost rujuri, fete, parfumuri sau baieti? Au fost fete si baieti, cu siguranta. Eroine si eroi, invaluiti intr-o aura misterioasa, datorata si contextului in care s-a petrecut copilaria mea, cu doua ore de TV pe zi, in care singurul lucru care ne salva era propria noastra imaginatie. Rujuri, hmmm, mi-as fi dorit sa fie, iar parfumuri, nu mai zic!
De ce „rujuri, fete, parfumuri sau baieti”? E ultima campanie Avon, despre care nu pot spune decat ca e cu joaca multa :). Stay tuned, ca am niste surprize ataaaat de misto, incat cu greu m-am abtinut sa nu le dezvalui inca de pe acum :). Pana atunci, sa va vad lista de eroine :P
Clar, Scarlett. Capitan la 15 ani am citit-o prin clasa a IV-a si mi s-a parut fabuloasa ca si Comoara din Insula, tot pe la vremea aceea. Dar zau, daca mai stiu cine era colonelul acela. Mitologia- cam pe la clasa a VI-a, la un moment dat era si prin lista de lecturi obligatorii. Ai devenit nostalgica.
am devenit nostalgica, da :) dar e bine din cand in cand… acum mai des, fiindca deja am multe amintiri despre mine, la varsta Rebeccai si vreau -nu vreau vin peste mine!
am trecut prin aceleasi stari ca ale tale, desi sunt putin mai mica :) cartile astea vor ramane nemuritoare. Imi amintesc ca in clasa a V-a ne jucam de-a „Ciresarii”, eu eram Lucia, dar am fost indragostita iremediabil de Victor, cred ca toate fetele suspinau pe ascuns dupa el…
:) eu de Ursu. Era ceva la el care ma atragea…
„Scarlett O’Hara nu era frumoasa …” Si totusi, Scarlett, era perfecta pentru mine :). Cu rochiile ei verzi din catifea procurata din perdelele maica-sii pe vremea razboiului. Si Rhett Butler, mereu am avut o slabiciune pentru barbatii bruneti. Mi-era ciuda ca Scarlett nu-si dadea seama ca-l iubeste :))))). Categoric, romanul adolescentei mele!
Desi sunt mai maricica de cat tine..(41:P), Kati Szabo era eroina noastra. A noastra adica a „fetelor de la scara blocului”, caci acolo ne facusem sala de gim/concurs. Bordura aleii era barna, ne straduiam sa facem care ce stia-putea pe ea. Cele trei trepte de la iesirea din scara ne ajutau sa „evoluam” la sarituri.. Petecul de ciment din fata lor -devenise solul. Ce mai roate si ronde faceam!! (da, inca mai pot sa fac roata..ronda nu mai am curaj). Ce mai poduri..ce mai tentative de spagat:)). Bara de batutu covoare erau paralelele:)).
Apoi a mai fost Ciresarii. Eu nu Lucia, nu Maria, Laura din Castelul fetei in alb:).
Nu as putea uita etapa La Meedeleni. Categoric Olguta, pe care-insa- nu am mai placut-o in volumele in care crescuse …parca-si pierduse din farmec.
Dumas si Michel Zevaco au fost si ele iubirile mele. Eu insami fiind o Violeta:) nu puteam sa nu ma dientific cu cea protejata de Cavalerul Pardaillan…
Mai tarziu, pe la 13-14 ani, eram sigura ca sunt cea mai veritabila Luli- Lorelei. Stiam (si cred ca inca mai stiu) pasaje intregi din carte, ii spuneam replicile-la oglinda.. Ea cu Catul Bogdan..diferenta aia de ani care ma fascina (se pare) de atunci.. Iata-ma azi, cu barbat semnificativ mai in varsta ca mine:). Cine-a zis ca nu se respecta atractiile care incep sa-si spuna cuvantul din adolescenta?:)
Si apoi..oh, da.. Eu eram Doamna T.(C.Petrescu- Patul lui Procust) Emanam Doamna T prin toti porii. Independenta material-exact sa cum doream sa fiu eu; inteligenta-asa cum stiam ca sunt si eu (modesta nu eram, asta e clar!!), in plus…descrierea fizica era a mea de pe vremea aia „Nu inalta si insulator de slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei…”
Gata, haide sa ma opresc pe la 17 ani..caci cine stie ce mai aflu despre mine daca imi psihanalizez alegeriile modelelor de pe atunci:))
Multam’ de provocare:P