7:00 – suna alarma, sar direct pe telefon sa il opresc din bazaiala, sa nu faca prea multa galagie. Imi pun teleghidata pantalonii, sosetele, ochelarii pe nas, intr-o bezna aproape totala. De regula constat la lumina diminetii ca am fie o o soseta, fie pantalonii, fie toate laolalta, puse pe dos. Remediez problema si ma indrept direct spre frigider. Fac laptele pentru cei trei, cafeaua mea, apa cu lamaie pe care o dau rapid pe gat.
7:10 – ma duc sa trezesc copila mare. Ii dau doi pupici, ii soptesc la ureche „Buna dimineata, soare!”, o simt cum incepe sa se foiasca, maraie un pic, ii mai dau cativa pupici, ii ridic jaluzele si ma indrept spre dormitorul cu numarul doi. Reiau suita de pupici la mijlociu, ii soptesc la ureche „Buna dimineata, motanel”, iar motanelul se ridica usurel in picioare in pat si intinde mainile sa il iau in brate. Iau „motanelul” care este ditamai sacul de cartofi si ma tarasc pana in sufragerie unde il plantez in fotoliu, ii pun in brate sticla de lapte, ii pornesc televizorul si ma indrept sa ridic si cel de-al doilea colet, care inca doarme lemn. Il vad, mai mult cu ochii mintii, imi vine sa ma intind si eu langa el si trei secunde mai tarziu asta si fac, iar el ma prinde cu ambele maini pe dupa gat si se lipeste de mine. Ii spun „Hai, pisoias, ca e dimineata”, el ma intreaba unde e David, ii spun ca David deja si-a baut laptele, iar pisoiasul se ridica brusc, in aceeasi pozitie cersetoare, de tipul „du-ma-n brate, ca mi-e lene la ora asta sa imi folosesc picioarele”. Plantez si pisoiasul in sufragerie, deja Rebecca e cu laptele baut, se aude trebaluind pe la baie, eu fug repede sa incropesc pachetelul pentru scoala.
7:30-7:45 – Le pregatesc baietilor hainele, incepe operatiunea „da-mi mana/ridica fundul/intinde picioarele/etc”, intre timp vine bunicul sa o duca pe Rebe la scoala, Rebe este deja gata, dar eu tot trebuie sa ii deschid apa, sa ii dau din cuier haina. Eu, nu altcineva, doar mama poate face chestiile astea. Ii dau „multi pusi” si pleaca iar eu ma reintorc la cei doi, pe care ii mai am si de doftoricit. Le pun apa de mare in nas, cei doi se distreaza de minune in timp ce isi sterg nasurile, eu lipsesc doua minute cat fug pana la baie si ulterior arunc niste blugi si o bluza pe mine, timp berechet pentru ei sa scoata si sa praduiasca jumatate de cutie de Zewa cu floricele si sa imi faca un delusor de servetele mototolite si mucioase.
7:55 – ajungem la cuier, cei doi isi fac rutina matinala si isi cara niste pumni in spate din varii motive, azi tema este „asta e locul meu, aici stau eu”. Isi amintesc de „martisoarele” pentru Alexiile din vietile lor, realizeaza ca pungile in care au pus colierele facute cu manutele lor nu se potrivesc, „mami, ne aduci niste pungi de cadouri?”. Mami intra in fibrilatii, fiindca NU stie sa aiba doua pungi la fel, identice, si stie foarte bine ce se intampla cand lucrurile NU sunt identice. Ma duc val vartej la dulapul in care tin pungile (da, avem si asa ceva!), miracol, gasesc doua pungi, nici prea mici, dar nici prea mari, aurii, mate, simple. Ziua buna de dimineata se cunoaste, va spun! Baietii isi pun comorile in pungi, eu ii incalt, ii imbrac, in timp ce il incalt pe unul, celalalt mi se urca in spate si imi da doi pumni de drag (Raducu) dupa care isi tuguiaza buzele si vrea sa fie pupat, ca stie ca nu a facut bine ce a facut, ma mai terorizeaza nitel cu „vreau caciula cu spider net nu pe aia cu soicelul”, eu caut „caciula-cu-spidernet”, care este ascunsa de cand a venit vremea mai calda, ca aia e buna pentru -15 grade, o gasesc si in sfarsit, la 8:05 iesim din casa.
8:10 – ajungem la gradi, baietii mi-o iau inainte, sunt pe teritoriul lor, ii dezbrac si in descalt rapid iar ei intr-o fractiune de secunda se fac disparuti. Niciun „pa”, niciun „pusi”. Plec zambind, dar cu coada-ntre picioare.
Au trecut 80 de minute dintr-o dimineata oarecumva tipica. E nitel atipica fiindca acum sunt singura cu ei, Radu e prin vestul tarii cantonat saptamana asta, si de obicei sarcinile ni le imparteam. Recunosc ca am cei mai cooperanti copii si ca sunt extrem de recunoscatoare pentru asta. Am zis cooperanti si nu cuminti, fiindca-s doua concepte complet diferite.
Si apropos, unde ati vazut voi copil cuminte si baba frumoasa?
Tiii, ce ritual asemanator…si imi zic in fiecare dimineata la 8.15 ca vai de mine, deja sunt rupta in doua de oboseala si ziua mea nici macar nu a inceput..dupa care pe la 11 ma trezesc cautand in telefon poze si filmulete cu cei doi copii ai mei si facand planuri pentru cum sa jucam seara cand ne revedem. Mi se pare ca e cea mai grea perioada din viata mea, dar fara indoliala cea mai frumoasa si plina de satisfactii :)
Wow, cata energie matinala! Mi-a placut cum ai descris tu diminetile voastre, parca mi-am si imaginat „haosul” plin de dragoste din casa. :)
Se vede ca Rebecca este deja mare si aproape ca se descurca singurica. La noi, desi avem un singur prichindel, distractia incepe tot pe la 7, dar tine pana la 9.30, pentru ca noi plecam mai tarziu de acasa. Adica doua ore si jumatate „intense”, in fiecare dimineata. Noroc ca apuc sa beau o cafea linistita la birou.
„spidernet” :)) baietelul meu spune „spiderment” :)) uff… greu cu pregatitul pentru scoala si gradi’; e de prisos sa scriu cat te admir si cata putere imi dai cand te citesc. si la noi diminetile sunt intotdeauna pe fuga, trebuie sa iesim toti patru in acelasi timp pe usa, la ora stabilita… altfel metroul de „si 55” e pierdut si tramvaiul de „si douazeci” nu-mi asigura condica in ziua cu pricina. :) bineinteles, din cinci zile, trei sunt pierdute, mai ales cand sticla cu masinuta nu e de gasit, iar fiica-mea ma anunta la ora sapte dimineata ca „a zis doamna sa aducem azi carton rosu si nasturi”, chestiuni pe care le inlocuiesc prin sacrificarea felicitarilor sau invitatiilor de nunta decupate si margele imprastiate prin lada de jucarii :)