Don’t take anyone for granted

Unul din cele mai intalnite topicuri prin publicatiile muieresti este „cum sa reaprinzi flacara pasiunii”. Bullshit. Nu exista asa ceva, si apasati pe „x” inainte sa va pierdeti cinci minute din viata citind asemenea ineptii. Cine scrie articole de genul alora habar nu are ce inseamna o relatie de „y” ani (insert cat vreti voi acolo) bonificati cu unul, doi, trei sau „tz” copii. Habar nu are de uzura fiecarei secunde de proaspata parinteala, de costul fiecarei nopti pierdute sau fragmentate pana la disparitie, habar nu are de grijile care vin la pachet cu o boala, sau doua, si aici nici macar nu intru in zona hardcore, ci ma rezum la o pneumonie „micuta” asezonata cu o branula. Anii se numara in luni si in zile. Care se numara in ore, in minute si-n secunde. Unele din ele interminabile. E un carusel, cu bune si cu rele, un rollercoaster mai exact, unul din acela de ultima generatie, si pasiunea aia atat de mult ridicata in slavi este o poveste de adormit copiii cand vine vorba sa o comparam cu pachetul emotional cu care vine la pachet un copil. Sau doi, sau trei. Credeti-ma, si la al treilea pachetul e la fel de bine dotat, singura mangaiere este ca ai invatat procedurile deja. Si totusi, vorbeam de pasiune. Pai, pasiunea aia exista in continuare. Se serveste in doze mici si foarte mici, insa ea e tot acolo. problema nu e cu dozele de pasiune arzatoare, ci cu restul momentelor, in care unul il ia pe celalalt „for granted” si invers. Cand ai copii, lucrezi in echipa, altfel nu se poate,...

Nici Martisorul nu mai e ce a fost candva

Rebecca a venit de la scoala plina de martisoare, iar eu, super incantata, mi-am zis: „Hai sa vedem de la cine le-a primit” – poate-poate aflu si eu daca i-a furat vreun baiat inima. „Pai asta e de la Mara, asta e de la Antonia, asta e de la Teo, asta e de la un baietel, Bogdan (finally, primul nume de sex masculin!), asta e de la Maria, stii, mami, am patru de Maria in clasa…..” si uite asa, din toata prada, vreo jumatate erau de la fete si jumatate de la baieti. „Mai, mami, mi-ai zis ca fetele NU dau martisoare la fete, doar baietii, si uite cate am primit. Eu acum ce fac ca nu am dat niciun martisor nimanui” imi spune destul de furioasa pe persoana mea si pe ideile mele invechite despre cine-cui-ce ofera. Insa, ziua era departe de a se fi terminat. Imi recuperez si baietii de la gradi. David vine catre mine, tinand victorios in mana, un martisor in forma de stea cu palarie de bucatar (don’t ask!): „Mami, uite ce am primit de la DD (tizul lui!), o sa i-l dau lui Chitzi cadou, ca eu nu am ce sa fac cu el”. Il intreb daca e singurul care a primit de la baietelul cu pricina. „Nuuuu”, vine raspunsul, „toti baieteii au primit! Mie de ce nu mi-ai dat sa le dau si baieteilor?” Jap-jap, simt cum imi vine sa imi dau doua palme. Acasa, alta tragedie. David ii da lui Chiti steaua-de-mare-cu-palarie-de-bucatar, Raducu vede, vrea si el sa ii dea martisor lui Chiti, si nu orice martisor, ci tot o stea-de-mare-cu-palarie-de-bucatar. Dupa...