Rebecca a venit de la scoala plina de martisoare, iar eu, super incantata, mi-am zis: „Hai sa vedem de la cine le-a primit” – poate-poate aflu si eu daca i-a furat vreun baiat inima.

„Pai asta e de la Mara, asta e de la Antonia, asta e de la Teo, asta e de la un baietel, Bogdan (finally, primul nume de sex masculin!), asta e de la Maria, stii, mami, am patru de Maria in clasa…..” si uite asa, din toata prada, vreo jumatate erau de la fete si jumatate de la baieti. „Mai, mami, mi-ai zis ca fetele NU dau martisoare la fete, doar baietii, si uite cate am primit. Eu acum ce fac ca nu am dat niciun martisor nimanui” imi spune destul de furioasa pe persoana mea si pe ideile mele invechite despre cine-cui-ce ofera.

Insa, ziua era departe de a se fi terminat.

Imi recuperez si baietii de la gradi. David vine catre mine, tinand victorios in mana, un martisor in forma de stea cu palarie de bucatar (don’t ask!): „Mami, uite ce am primit de la DD (tizul lui!), o sa i-l dau lui Chitzi cadou, ca eu nu am ce sa fac cu el”. Il intreb daca e singurul care a primit de la baietelul cu pricina. „Nuuuu”, vine raspunsul, „toti baieteii au primit! Mie de ce nu mi-ai dat sa le dau si baieteilor?” Jap-jap, simt cum imi vine sa imi dau doua palme.

Acasa, alta tragedie. David ii da lui Chiti steaua-de-mare-cu-palarie-de-bucatar, Raducu vede, vrea si el sa ii dea martisor lui Chiti, si nu orice martisor, ci tot o stea-de-mare-cu-palarie-de-bucatar. Dupa negocieri aprinse, Chiti ii da inapoi lui David martisorul, David lui Radu, Radu Rebeccai si gata, toata lumea e fericita.

Zilele Martisorului asa cum le stiam noi au apus de mult. Faza e ca acum nu mai stiu ce sa fac.

La anul o trimit pe Chiti cu martisoare sau nu? Si daca o trimit, o trimit doar pentru fete, sau si pentru baieti? Dar pe baieti? Ii trimit cu martisoare si pentru baieti?