Saptamana trecuta am mai bifat o premiera. De regula cand le spun oamenilor cati copii am, una din cele mai intalnite reactii, este: “si banuiesc ca esti deja trecuta prin toate” cu referire mai ales la experiente :)  – asta dupa ce trece socul initial si e primita din partea mea confirmarea ca „da, toti sunt ai mei, nascuti de mine”.

Eh, lucrurile nu stau chiar asa cu monotonia si experientele, fiindca cu regularitate se mai intampla ceva nou cu cate unul din copii. Nici saptamana trecuta nu a facut exceptie, fiindca am mai finalizat un capitol din odiseea dintilor Rebeccai: tripla extractie de molari de lapte, din care nu stiu cine a iesit pana la urma mai sifonat, Rebecca sau eu, aka Zana Maseluta (am cotizat pentru fiecare dinte in parte).

Tripla extractie a fost o necesitate si oarecum o urgenta, fiindca lucrurile se deruleaza cu repeziciune pe frontul maxilo-mandibular, si am zis ca decat sa impartim in mai multe vizite la stomatolog, mai bine toti odata. Erau si localizati doar intr-o parte (dreapta), doi jos si unul sus, asa ca ne-a fost relativ simplu – vorba vine. Mai mult a durat partea cu anesteziile, sau partea cu pregatirile, decat partea cu extractiile, asa ca o ora mai tarziu eram inapoi acasa, cu o copila destul de inlacrimata, insa foarte mandra de cele trei noi gauri aparute in gurita ei si foarte decisa sa mearga la prietenele ei sa se joace.

Degeaba am incercat eu sa o calmez, sa ii spun ca trebuie sa se odihneasca nitel, aproape nimic nu a induplecat-o, pana au inceput durerile, pe masura ce anesteziile isi pierdeau din putere, moment in care  nu am mai pierdut vremea si am apelat la Nurofen, pe care oricum ni-l indicase si doctorita la plecare.

Guess what, cine cerea afara la joaca jumatate de ora mai tarziu? Bineinteles ca despre domnisoara era vorba, de nu mi-a venit sa cred ochilor, ca din pisica lesinata de durere de mai devreme a renascut o fetita super zglobie si foarte, foarte stirba.

Fratii mai mici i-au admirat cutiuta „magica” in care si-a pus cei trei dintisori si dupa ce au ascultat povestea au mai urcat-o cu cativa centimetri pe piedestalul pe care tot ei au pus-o.

Iata cum usor, usor, cu multa blandete si rabdare, facem trecerea de la dintii de lapte la cei definitivi, cad unii, cresc altii, doare mai tare sau mai incet, dar nu-i nimic, pentru asta exista Nurofen pentru copii, care nu ne lasa la nevoie, se “lupta” mama cu sfoara sau doctorita cu clestele, sau nu se lupta nimeni fiindca unii cad din proprie initiativa, punem aparate, care de care mai ciudate si mai complicate, dar nici nu mai conteaza, fiindca stiu ca peste ani si ani, kinderii mei vor avea niste danturi de toata frumusetea.

La momentul scrierii acestui articol, Rebecca mai are 6 dinti de lapte necazuti, David a bifat trei dinti de lapte cazuti, si inca doi care se tin inca pe pozitii, desi se clatina de zor si un al treilea copil care are toti dintii de lapte in gura, dar care ne repeta obsesiv ca el nu vrea sa creasca mare, ca nu vrea sa ii cada dintii din gura. Si il inteleg atat de bine…

Don’t grow up, it’s a trap…