A trecut atata timp de cand nu am mai scris aici, incat si browserul a uitat de mine si m-a pus sa ma autentific din nou, iar eu am inghetat, fiindca-mi uitasem parola :)

Zilele mele sunt tumultoase si linistite in acelasi timp. Copii, copii si iar copii, o sinuzita care nu imi da pace odata, si care nu ma lasa sa ies la alergat, diverse piedici mai mici sau mai mari, dar care ma fac sa revin obsesiv la dilema: „ce mai cautam noi in tara asta?”, si in rest viata, cu bune si cu rele.

Fix azi se implineste un an de cand am facut trecerea de pe blogspot pe .ro, inca simt ca nu sunt acasa cand scriu aici, poate de aceea si pauzele mari in scris, este un loc pe care inca nu il pot numi „acasa”, asa cum era blogspotul, inca sunt in perioada de cautari de raspunsuri la multe intrebari.

Peste toate astea a venit in urma cu vreo doua luni si o concluzie de-a Sabinei, care a decretat cu candoarea ce o caracterizeaza un adevar care se dovedeste a fi pentru mine din ce in ce mai real si mai palpabil: „s-a fumat treaba cu parentingul”. La momentul respectiv am tras amandoua concluzia ca pentru noi s-a fumat,  ca noi nu mai reusim sa ne gasim locul, mai ales datorita faptului ca ai nostri copii au crescut, avem alte provocari in fata, alte dileme, alte semne de intrebare si oh, boy, sunt al naibii de multe si unele par insurmontabile. Insa ce am invatat pana acum, apai am invatat sa le abordam cu mintile deschise si cu foarte foarte mult calm. Am invatat ca totul are o logica, chiar daca noi nu o vedem la momentul cu pricina, am inteles ca multe comportamente de fapt ascund cu totul si cu totul alte probleme, ca nimic nu e ceea ce pare a fi. Am invatat ca oh, well, cu totii supravietuim si am invatat sa nu mai dam exemple si sfaturi. Am invatat sa ne tinem gura, motiv pentru care atunci cand o mai deschidem declansam iuresuri :)

Si dupa ce inveti toate astea, te intrebi: despre ce sa mai scrii? Nu poti sa mai scrii despre copii, fiindca in publicul care te citeste se afla poate si colegii copiilor, sau parintii lor. Nu poti sa mai dai sfaturi, fiindca ai invatat pe pielea ta, proprie si personala, ca in cresterea copiilor nu exista reguli. Exista doar rabdare multa, empatie, capacitate de intelegere, iubire si atat. „Decat” atat.

O sa ma concentrez pe lucrurile cu care ne confruntam noi, o sa incerc sa fac pionierat in ceea ce priveste educatia parintilor, caci da, la concluzia asta am ajuns, ca avem mari lacune la capitolul acesta, privindu-ma nu numai pe mine, ci si in jurul meu. Prima directie va fi legata de pericolele online-ului, unde suntem cel putin la fel de nestiutori (daca nu, mai nestiutori) ca si copiii nostri, iar responsabilitatea e la noi, nu la copii si o a doua e legata de acel „ABC” de soft skills pe care ar trebui toti sa il avem odata ce ne intra copiii in colectivitate. Nu o sa fie cu „uite cum trebuie sa faci” sau „daca eu spun asa, asa e”. I hate that. Daca e ceva din ceea ce scriu de aplicat si la voi, foarte bine, daca nu, ok, cel mai rau lucru e ca ati pierdut cinci minute lecturand un articol.

Deci, de scris o sa mai scriu. Ma incapatanez sa fac locsorul asta sa devina si el „acasa”, la fel cum a fost predecesorul sau, atata doar ca acum imi este clar ca voi scrie mult mai rar despre copii, la modul direct. Sper sa nu va suparati si sa fiti aici si de acum inainte.