Anul trecut prin octombrie scriam un articol „Si cu porcul gras in batatatura si cu slanina-n pod nu prea se poate”, despre supraaglomerarea scolilor „bune”, felul in care se fac mutatii peste noapte pentru ca oamenii sa isi inscrie copiii la anumite scoli, articol pentru care am fost destul de atacata si judecata.

La momentul respectiv la scoala fiicei mele se desfiintase sala de sport, pentru a se face sala de clasa pentru inca o clasa zero. Intre timp s-a revenit la sentimente mai bune, pana la urma nu se poate face sportul pe hol, nu? insa s-a desfiintat biblioteca, iar fiica-mea in ora de religie nu mai sta in biblioteca, ci ii tine de urat paznicului scolii, exact in fata usii de la intrare. Ca asa e la noi. Deci, cauza-efect, da?

Un efect minunat il aveti aici.  18 clase zero, peste 500 de copii inscrisi la scoala 195. Norocul lor ca s-au terminat inscrierile, cred ca mai bateau un record si teminau literele alfabetului. Glumesc, dar e o gluma amara. 500 de perechi de parinti s-au dus ca la pomul laudat (minus cei 10% care CHIAR locuiesc pe strazile arondate scolii respective). Pana la urma, a fost plin de topuri prin presa: „Cele mai bune scoli din Bucuresti. Click aici” si oamenii chiar isi doresc sa isi duca copiii la cea mai buna scoala, nu?

Si asa s-a ajuns la paradoxul a 18 clase „zero”. Acum eu ma intreb, pe buna dreptate, oamenii astia chiar isi imagineaza ca vor mai primi aceeasi calitate renumita a scolii 195, in conditiile in care vor fi aduse o multime de  invatatoare noi?

Si nici macar nu ii invinovatesc pe ei. Ei nu au facut altceva decat sa speculeze portita „mutatiilor”. Ministerul insa poarta toata vina pentru aceasta situatie, fiindca e inacceptabil sa nu pui anumite limite si reguli.

Iar in cazul in care va gandeati ca cei de la 195 isi smulg parul in cap de disperare, think again. De cand scolile au trecut din subordinea Ministerului in subordinea primariilor de sector, bugetele se aloca in functie de numarul copiilor inscrisi in fiecare scoala. Banuiesc ca au si deschis o sampanie de bucurie.

Asa ca, dragi parinti, mai duceti-va la 195, limita e cerul.