Daca tot am deschis cutia Pandorei cu aventura noastra de primavara in Grecia am primit destul de multe intrebari pe tema drumului si a felului in care rezista copiii nostri la acest drum, incat sa ii dedic acestui subiect un articol intreg :)

Un drum lung este o piatra de hotar indeajuns de „mare” incat cei mai multi parinti sa renunte la destinatia cu pricina, mai ales daca in ecuatie intra si unul sau mai multi copii mici. Inteleg asta mai bine ca oricine, eu avand oroare de drumuri lungi inca din copilarie. Drumurile mele la Cluj erau cumplite, cu serii interminabile de varsaturi si de la ele am prins aversiune atat fata de Valea Oltului si, implicit fata de serpentine,  cat si fata de ideea de a merge undeva cu masina mai mult de 120 de kilometri. Cu alte cuvinte, nu imi place sa merg la drum lung, nici macar in acest moment, si lucrez din greu, eu cu mine, sa trec peste aceste limitari ale propriei minti.

Pentru ca, asa este, sunt ale mele, nu ale altcuiva si nu este in regula ca cei din jurul meu sa fie afectati de „piticii” mei. La piticii acestia se mai pot adauga si alti pitici, inclusiv groaza din spatele intrebarii: „dar eu ce fac cu copilul atatea ore pe drum/cum fac eu copilul sa stea cuminte, legat in scaunel si sa ajung si eu cu nervii (aproape) intacti la destinatie?” De obicei intrebarile astea incep inca din frageda bebelusie si daca incep de atunci sunt toate sansele sa se porneasca cu stangul in relatia pe termen lung cu drumul…lung.

O greseala frecventa care se intampla este sa se evite drumurile lungi „pana mai creste copilul, ca si-asa nu intelege nimic”. Recunoasteti fraza? De cate ori ati auzit-o? Am spus-o inclusiv eu, la primul copil, drept care Rebecca a vazut marea pentru prima data pe la 2 ani jumate. Moment in care mi-a venit sa imi dau pumni in cap ca am privat-o de o asemenea experienta. Am recuperat la mijlociu, care a tras pe nas aerosoli sarati de la 8 saptamani. Revenind. Copilul intelege, chiar daca noi nu avem capacitatea de a observa lucrul asta. Pentru copil, orice experienta noua, orice loc nou este un prilej de a acumula informatii, mai ales pe cale senzoriala, informatii care desi nu le va putea reproduce asa cum o facem noi, pentru el sunt acolo, se aduna si se completeaza, exact ca piesele unui puzzle. Cu cat sunt expusi la mai multe experiente de acest fel, iar vacantele sunt cele mai bune mijloace de acumulare, fiindca totul este nou, cu atat creste sansa sa invete sa se adapteze mai repede, sa faca conexiuni mai rapide si sa fie mai deschisi la tot ceea ce este nou in viata lor. Deci, in caz ca aveti copil mic, faceti bine si mergeti in vacanta cu el.

Cu cat veti merge mai devreme, cu atat el se va obisnui cu experienta de a sta in masina, un numar rezonabil de ore, in scaun. Aici mai intervine ceva, o regula care, Slava Domnului, a intrat si in codul rutier, desi ar fi putut-o sanctiona mai drastic: scaunul de masina. Nu stiu daca exista statistici la nivel national, insa nu stiu cati parinti respecta aceasta regula si folosesc scaunele de masina potrivite fiecarei etape de dezvoltare. Cu cat copiii sunt obisnuiti de la inceput cu regula scaunului de masina cu atat cresc sansele ca el sa considere scaunul si centura ca fiind normale si firesti (asa cum de fapt si sunt) si sa nu vocifereze impotriva lor.

Limitarile de fapt sunt la noi. In virtutea ideii de a tine copilul cat mai linistit la drum lung noi de fapt dorim sa avem noi un drum linistit. Ceea ce este foarte ok pana la urma. Nu mai este ok insa atunci cand eliminam din ecuatie orice destinatie ce presupune drum cu masina doar pentru ca ne este noua teama ca (virgula) copilul nu vrea sa stea in masina atatea ore.

Am experienta multor ore in masina, cu copiii la diverse varste si in diverse combinatii, cu toate astea nu pot sa spun „faceti asa cum fac eu”, fiindca copiii mei sunt copiii mei si ceea ce functioneaza la ei se prea poate sa nu functioneze la altii. Cu toate astea, va pot da cateva idei.

WARM UP – pentru parinti

1. Nu plecati cu asteptari, de genul „la ora x trecem vama, la ora y traversam nu stiu ce si la ora z am ajuns la destinatie si la ora tz sunt cu cocktailul in mana”. Chestia asta functioneaza cand sunt doi adulti in masina. Ca sa nu mai zic ca regula de baza in parenting este sa nu iti faci asteptari. Deloc. Puteti totusi la ora x, z, y, tz, sa mai puneti cate doua-trei ore in plus. Daca ajungeti mai devreme veti fi extrem de fericiti :).

2. Daca situatia e nasola, spuneti-va mereu ca scopul scuxa mijloacele si luati masina (desi nu este asa) ca un rau necesar pentru a ajunge acolo unde e bine si frumos.

3. Ca sa indulciti si mai tare punctul 2, ganditi-va ca nu doar destinatia conteaza, ci si calatoria. Priviti totul ca pe o aventura si vindeti-o mai departe copiilor in acest spirit. Si chiar e o aventura. Noi de regula impartim drumul in bucati. E bucata Romania, dupa care trecem Dunarea (yeey), dupa care e bucata pana ajungem la tunelurile de la Veliko Tarnovo si ei sunt foarte incantati ca trec pe sub oras, cauta mereu semne de circulatie (a ramas in folclor semnul cu „atentie, animale” care la ei s-a tradus in „atentie, cad vaci” motiv si acum sa se rada cu pofta in masina), animale pe camp, copaci, sine de tren, poduri, case, cuiburi de berze, dupa care e punctul de trecere de la Makaza, pac am intrat in Grecia si in doi timpi si trei miscari suntem pe bac, hranim pescarusii cu resturile din pachetele, si uite asa am ajuns la Ianis si-am mai bifat inca un drum de 700 de kilometri. La intoarcere e mai greu. Ca de ce plecam, de ce nu mai stam, etc… In cele 9 ore si ceva la noi in masina se doarme maxim o ora si jumatate, din care in proportie de 80% are loc pana la Giurgiu, deci e vax albina.

Sunt familii care prefera sa mearga noaptea, pe ideea ca dorm copiii si e mai usor. Nu stiu, nu ma pronunt. Fiecare face cum considera ca ii este mai la indemana si mai simplu in ceea ce priveste alegerea orelor de plecare.

TRAVEL KIT

1. Schimburi – si nu incep intamplator cu ele, pentru ca mereu se intampla cate o boacana, asa ca sa aveti la indemana un schimb complet pentru fiecare copil din dotare.

2. Ustensile de sters – servetele umede, gel dezinfectant, hartie igienica, role de bucatarie, servetele uscate, nu zic sa le aveti pe toate, care va convin voua mai mult.

3. Pungi – o sa aveti nevoie pentru gunoi si mno, pentru eventualitatea in care aveti varsatori in familie.

4. Mijloace de divertisment – aici voi stiti. Noi luam de regula tabletele (just in case – desi nu le-au folosit DELOC la ultimele drumuri), un dvd player portabil cu dvd-urile aferente (si pe asta l-au folosit, spre „disperarea” noastra, cam o jumatate de ora). Mai puteti lua carticele, eventual creioane de colorat (pe drumurile din Bulgaria nu recomand!), diverse jocuri – daca ii stiti pe ai vostri ca sunt fani, animalute, plusurile favorite, masinute, trenulet. In principiu, ce le place mai mult, asta sa le luati (daca le place sa sara coarda, evident, lasati coarda acasa, si sper ca totusi nu aveti de gand sa va carati dupa voi cu galeata de LEGO sau cu plastilina!). Interesante pot fi Geomagurile sau jucariile de lemn (imi plac mult cele de la Bebeloi – desi, daca va stiti copiii ca fiind aruncatori de profesie, mai bine evitati sa le luati la drum lung, ca nu vreti sa nimereasca in capul soferului). La fel de interesante pot fi cartile cu diverse activitati, si chiar sunt unele speciale pentru calatorii, super faine si captivante – de la Usborne, le gasiti la Cufarul Cartilor.

Daca aveti rabdare, puteti invata niste jocuri (not my style!). Americanii au dus pe Pinterest totul la un alt nivel si gasiti acolo o sursa de resurse pur si simplu inepuizabile.

Puteti vana tir-urile de pe sosea (la noi e distractie mare, fiindca ne imaginam ca toate sunt Mac din Cars si e fericire maxima cand chiar dam peste cate unul rosu!).

5. Muzica. Eh, aici zic ca i-am „dresat” bine pe ai nostri, asculta de la Keane, Coldplay, Muse, Robbie Williams, U2, Snow Patrol si pana la Suie Paparude. Am avut un an in care o saptamana de drumuri prin Thassos + tot drumul de intoarcere plus toate drumurile pe care le-am mai facut in vara aceea prin tara am ascultat o singura melodie (prima de pe acest album), ca altfel se lasa cu urlete si jale maxima, dar asta este, dupa cum ziceam mai sus, scopul scuza mijloacele uneori. Nici melodia nu era de aruncat ce e drept, desi dupa cateva sute de ascultari ni se cam lungisera urechile. Ah, si nu va imaginati ca am scapat de ea pentru diversitate. Nuuu, am inlocuit-o cu o melodie din coloana sonora a filmului Cars :) Pasiunea pentru ea a tinut pana hat, in vara urmatoare.

6. Mancarea. La acest capitol noi suntem mai relaxati, nu ma bag in bucataria altuia si nici nu vreau sa imi aud vorbe si judecati de valoare, ca sunt satula de ele ca de mere padurete si va voi spune exclusiv ce fac eu. daca va este de ajutor bine, daca nu, la fel de bine. Lasam loc de grisine (este maximul de relaxare pe zona de rontaiala de care pot da dovada), kinder pingui si oreo, in ziua cu calatoria. pe viitor am de gand sa le iau si niste pungulite cu rontaieli de la Solaris, mai ales ca Radu e innebunit dupa meisoaie si goji :) Eu pregatesc si o multime de pachetele, cu sanvisuri, le fierb si cate un ou, le fac betisoare din morcovi, pun si o caserola cu ardei, castraveti si /sau ridichi. Le fac in dimineata plecarii si cate o sticla de jumatate de suc de portocale si anul asta le-am pregatit si o varietate destul de mare de fructe, de la clasicele banane, la mere, pere, struguri, mango,si doi pepeni galbeni taiati bucatele mici.

Ca e totul perfect, banuiesc ca nu si-a pus cineva problema ca ar fi asa all the time. Dar in proportie de 90% este. In rest, e felul lor de a spune ca totusi drumul e lung, rabdarea lor nu e chiar atat de lunga, si atunci sunt pauzele. Uneori mai sunt incaierari, dar le rezolvam. Acum de cand suntem cu masina mare, mai au loc si reconfigurari in spate, desi le-am pus in vedere ca nu au voie sa isi mai schimbe locul.

Este mai usor cu trei copii? Cu siguranta da :) Mai ales ca Rebecca a crescut, este oarecumva secundul meu si sefa peste jumatatea din spate a masinii. Ea este cea care preia apa si/sau gustarile, le da servetele daca au nevoie, ii mai ajuta in diverse situatii, le pune filme, daca stau bine sa ma gandesc chiar este ocupata, mai ocupata decat mine (glumesc!)

Pot spune cu mana pe inima ca a fost cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o pana acum, tocmai pentru ca nu a fost una extrem de planificata, decizia de a merge pana la urma acolo am luat-o cu vreo saptamana inainte, dupa ce am intors-o pe toate partile (era vorba de buget in primul rand, dar era vorba si de patru zile de stat acolo versus doua zile pe drum – mama mea m-a intrebat de un milion de ori daca merita sa pierd doua zile pe drum pentru 4 acolo), iar drumul si relaxarea noastra ca familie a contat enorm de mult.

Nu stiu daca Radu mic isi va aminti peste 15 ani ca pe cand avea el patru ani si-a facut Pastele in Grecia si a alergat ca nebunul pe plaja si a intrat cu incaltarile noi de la Camper in mare, chiar daca ma-sa ii spusese sa nu intre in apa, nu stiu daca David isi va mai aminti peste un deceniu de clipa in care s-a asezat pe scaunelul pe care l-am gasit abandonat pe Saliara si a contemplat marea asa cum numai el stie sa o faca, stiu insa ca a mai fost o mica piesa de puzzle-ul fericirii pe care il construim pentru ei.

Si fara drumul acesta lung de 700 de kilometri toate astea nu ar fi fost posibile. Si chiar si pentru una din miile de clipe perfecte din vacanta aceasta, chiar si pentru una singura, si tot a meritat fiecare kilometru.

PS: Despre lista de bagaje am scris acum doi ani, si acum un an. Dupa cum se vede, inca de acum doi ani spuneam ca e mai simplu cu trei copii :)