As mai adauga si unul cu femeile care au ales sa renunte la vreo cariera si sa „stea” acasa un an, doi sau poate mai multi, pentru a fi alaturi de copii :)
Ilustratii realizate de Carol Rosetti si publicate in Post Internazionale in toamna anului trecut.
Cred ca cel mai mult imi vorbeste ilustratia despre ‘gray hair’. Am sub 30 de ani si pentru ca am parul foarte negru, vad deja primele fire de par alb. Nu vreau sa ma vopsesc, de fapt imi e groaza de operatiunea asta care… trebuie sa dureze toata viata. :(
Cred ca stereotipul legat de par alb e unul dublu: pe langa ca (vezi Doamne) esti batrana, mai esti si neingrijita… Sunt multe de spus aici.
Si off-topic – de unde ai minunata rochie mustar-galben cu care ai fost la garage sale? Este absolut superba si pare foarte racoroasa. :)
Stiu, si pe mine ma ingrozeste perspectiva de a-mi vopsi parul. Si ai dreptate cu mentalitatea asta gen „esti neingrijita”, e al naibii de trist felul asta de a gandi si de a judeca :(
am 35 de ani si primele fire de par alb mi-au aparut pe la 25 de ani ( o mostenesc pe mama ). initial m-am vopsit, dar de doi ani nu am mai facut-o cu toate ca acum am peste 60% din firele de par albite.
mi-a fost usor sa fac asta pt. ca din totdeauna am fost o persoana caruia i-a placut sa faca doar ce simte si nu ce se asteapta de la ea. sunt si acum femei din familia mea care ma „incurajeaza” sa ma vopsesc pt. a nu arata „imbatranita” ( nu consider ca e cazul ) dar le ignor sau le zambesc si le spun ca nu simt ca trebuie sa ma vopsesc.
ce ma distreaza pe mine e faptul ca pt. cei din exterior e mai evident faptul ca sunt o tanara de 35 de ani ce are pe jumatate parul alb si nu se vopseste decat faptul ca tot de 2 ani merg in public fara sa folosesc proteza mamara dupa operatia de mastectomie ( o alta mostenire de la mama ) pt. ca imi este mai comod asa . si nici nu am avut chef sa ma chinui sa-mi caut haine in care sa se observe cat mai putin (am renuntat doar la hainele f. decoltate sau transparente).
m-a ajutat faptul ca eram oricum o persoana care sa tina cont prea putin de cum se uita ceilalti la ea, dar a fost f. eliberator pt. mine experienta mastectomiei si a chimioterapiei ( nu am simtit nevoia nici de peruca in aceea perioada, m-am folosit de diverse esarfe si fesuri pt. ca era iarna )
am vrut sa pastrez partea buna dupa caderea parului din cauza chimioterapiei, faptul ca parul a crescut mai des si mi-am recapatat culoarea naturala ( bonus firele albe ) si mi-au revenit buclele din adolescenta asa ca l-am lasat sa creasca in mod natural si fara sa-l mai stric cu vreo vopsea sau vreo tunsoare anume.
si ca sa revin la ce am observat mergand pe strada in Bucuresti vara fara sa ascund invr-un fel lipsa unui san ( aveam / am sanii de marime medie ) : prea putina lume observa si chiar daca observa in nici un caz nu sunt socati / oripilati, in cel mai rau caz ai parte de priviri compatimitoare. cred ca mai degraba observa ca nu sunt vopsita decat faptul ca exista o mare asimetrie la bustul meu. iar intr-o comunitate mai mica ( am petrecut multe luni la tara in aceasta perioada dupa ce te vad de cateva ori nici nu mai observa acest mic „detaliu”.
am incercat sa-mi explic lucrurile astea, pt. ca am vazut multe paciente cand eram in spital ce se chinuiau mult sa ascunda caderea parului sau lipsa sanului si care erau f. complexate de asta. poate, in cazul meu, are legatura cu atitudinea mea si faptul ca am fost intotdeauna si sunt in continuare confortabila cu corpul meu si ma simt bine „in pielea mea” ( asta m-a ajutat sa-mi accept f. repede corpul dupa operatie si nu am avut nici un moment in care sa ma simt mutilata )
Te imbratisez si iti multumesc din inima pentru comentariu. Esti de urmat si de admirat pentru felul in care ai ales sa privesti toate schimbarile. Iti doresc numai si numai sanatate de acum inainte <3
Inca o data, multumesc!
nu am de ce sa fiu admirata, nu am nici un merit; pur si simplu sunt norocoasa ca m-am nascut cu un anume tip de psihic si asta imi permite sa ma bucur de mine si de viata asa cum simt
am experimentat prin prisma iubitului meu frica de cum te privesc ceilalti si chiar nu este deloc placut
iubitul meu este genul de persoana pt. care conteaza cum este privit de ceilalti oameni si cel mai intens am simtit asta prima data cand am iesit cu el pe strada in Bucuresti, vara, fara ca eu sa port proteza mamara si intr-o bluza care nu prea ascundea asimetria evidenta a bustului meu
noi suntem impreuna de 18 ani si s-a adaptat aproape la fel de repede ca mine la noul meu corp si toate problemele de sanatate prin care am trecut nu au afectat in mod negativ relatia noastra si nici viata noastra sexuala
dar atunci cand m-a vazut cum vreau sa ies pe strada m-a intrebat ingrijorat daca sunt sigura ca vreau sa fac asta si tot timpul pana cand ne-am intors acasa l-am simtit ingrijorat fata de o posibila reactie negativa din partea celorlalti si cred ca in acelasi timp nu-i venea sa creada ca lumea nici macar nu prea observa asimetria bustului meu si ca nici nu s-a intamplat nimic tragic ca am mers asa pe strada
de asta, repet, nu trebuie sa fiu admirata, nu am nici un merit ca m-am nascut cu un „psihic beton” ( cum s-a exprimat medicul chirurg ce m-a operat cand l-a controlul de o luna i-am multumit pt. cicatricea frumoasa pe care o am )
eu daca te-as intalni, ti-as zambi cu cel mai sincer zambet si te-as imbratisa cu sufletul. Esti un exemplu si ai o abordare atat de frumoasa! Multa sanatate iti doresc!
ah, si off topic, de la H&M, e cumparata saptamana trecuta :) si e foarte, foarte racoroasa! a fost o alegere perfecta ieri.
Multumesc pentru raspuns! Adevarul e ca totul sta bine pe tine, ai un stil vestimentar genial. Mi-ar placea sa scrii un post cu/despre garderoba ta, preferintele tale vestimentare,magazinele tale preferate (inclusiv online). Avem multe de invatat de la tine in materie de stil si un anumit tip de eleganta. :)
Of, Sanziana, exact asta mi-as dori si eu sa fac, insa zau daca stiu de unde sa apuc pisica de coada :) vorbesc serios, mai mult am niste pitici personali legati de cat de fotogenica (nu) sunt, de cat de mult (nu) imi place sa ma expun. sunt constienta ca am un stil, ca stiu sa „vad” anumite trenduri si anumite combinatii, problema e ca nu stiu cum sa il materializez in articole si imagini
Problema clasica de’unde incep si incotro ma duc’ :)
In primul rand, mie mi se pare ca esti foarte fotogenica, frumoasa si sexy. Si cred ca feed-backul covarsitor pe care il primesti de la altii confirma acest lucru. :)
Ca sa iti dau cateva sugestii:
– poti scrie regulat postari gen ‘Link of love’ unde pui linkuri la diverse produse / haine pe care le imbraci tu, si care ar alcatui o tinuta. Scurt, frumos, pe bullet points.Poti sa le ilustrezi cu poze cu tine sau nu – asta e doar alegerea ta
– postari despre alegeri vestimentare inspirate pentru tinuta office, pentru iesiri in oras etc.
– rutina ta de beauty. Cum arata sifonierul tau etc. Ultimele tale descoperiri in materie de branduri. Ce pantofi iti plac?
Idei sunt multe, si sunt absolut convinsa ca feedback-ul ar fi grozav.
Esti o prezenta asa proaspata si inovatoare in peisajul mamicesc si nu numai ca e pacat sa nu iti exersezi si sharuiesti talentul asta pentru fashion.
Ca sa nu mai zic ca privezi atatea femei de sfaturile tale despre cum se pot simti mai bine in pielea lor… :)
Wow, m-ai facut sa rosesc, Sanziana :) si multumesc pentru idei, si iti promit, solemn si foarte serios ca ma pun pe treaba! Daca nu eram 100% convinsa, ultimul argument mi s-a dus direct la inima! Te imbratisez!
Poate printr-o postare zilnica pe Fb sau o rubrica separata, aici in blog, cu tinuta zilei :). Si eu ti-am admirat vestimantatia de multe ori.
stereotipuri – da.. am uitat sa fim naturale, multumite de noi, calme, vesele. Umblam dupa cosmetice si stam 1 ora la oglinda in loc sa citim 1 ora in plus, pierdem 3-4 ore saptamanal la mall proband si aproband, si nu gasim 3-4 ore saptamanal pt un jogging cu prietenele….
Ne pierdem in detalii si uitam sa ne bucuram de vara care incepe.
Deseara ies cu bicicleta!