„Te asiguri mereu că îmbrăcămintea copilului e adecvată vremii de afară, pentru că nu vrei să răcească. Îi spui de fiecare dată când treceți strada să nu uite să se uite în stânga și în dreapta, pentru că nu vrei să se rănească. Îi spui să nu se bată, să nu umble noaptea pe străzi întunecate, să nu plece din fața blocului și să nu vorbească cu străinii, pentru că îi vrei mereu binele. Din păcate, în secolul internetului de mare viteză, al jocurilor video, al rețelelor sociale și al tentațiilor online, nu mai este suficient să faci aceste lucruri pentru ca cel mic să fie în siguranță. Cu toate că sfaturile de mai jos nu vor garanta că cel mic va avea parte numai de experiențe plăcute și educative în online, poți să te gândești la ele ca la o centură de siguranță. Nu ai pleca la un drum cu un copil fără să te asiguri că are centura pusă, nu?”

Sursa

În articolele trecute am încercat, cât de cât, să fac un rezumat şi o descriere cât mai realistă a situaţiei în care ne aflăm în acest moment în ceea ce priveşte felul în care copiii noştri accesează şi utilizează internetul şi lumea virtuală. Îmi este dificil să abordez aceste subiecte, fiindcă de multe ori nici eu nu respect regulile de siguranţă că la carte, şi sunt sigură că am lăsat în urmă mea destule firimituri virtuale în ultimii şapte ani, firimituri pe care acum nu le-aş mai lasă. În fine, nu despre asta e vorba, nu de judecat, nici ce fac alţii, nici ce fac eu.

Nu vreau să mă erijez nici în lupul moralizator, nu doresc să scot în evidenţă “best practices” şi “worst practices”, nu am căderea de a judecă cât de mult sau puţin îşi expun unii copiii îmi doresc însă să creez un catalizator al schimbării, şi să încercăm, noi toţi, să ne ajutăm copiii să navigheze cât mai în siguranţă şi să aibă parte cât mai mult de de zona funny şi luminoasă a internetului, nu de cea dark.

Copiii, la fel că în orice altă zona a vieţii lor, nu doresc, nici conştient şi nici măcar inconştient să se pună pe ei, sau pe cei dragi (familie, prieteni, colegi) în pericol.

Însă la fel cum noi, părinţii, nu i-am lasă în apă, la mare, nesupravegheaţi, fără un minim de protecţie şi fără un set de reguli şi limite comunicate, la fel nu ar trebui să îi lăsăm să folosească device-urile mobile fără să existe acest cadru de siguranţă. Şi e cea mai banală analogie pe care aş putea să o fac, însă poate cea mai puternică, fiindcă scopul principal este să va fac să deveniţi conştienţi de faptul că integritatea lor fizică şi psihică poate depinde de acest cadru, şi pe internet, la fel ca în apă.

Am discutat de multe ori despre ceea ce încearcă să transmită la unison toţi specialiştii în parenting, psihologii şi cercetătorii din ultimele decenii, şi anume faptul că un copil, pentru a se simţi în siguranţă şi pentru a avea acea doză de încredere îndeajuns de mare care să îi dea curajul de a explora, are nevoie de cadrul în care el se poate manifestă. Va testa limitele acelui cadru, over and over again, dar nu pentru că l-ar simţi intruziv şi limitativ, ci pentru că vrea să verifice că el este acolo, că funcţionează şi că în caz de ceva, îl protejează.

De exact acelaşi lucru are nevoie şi în ceea ce priveşte tehnologia. Iar în această zona, cuvântul de ordine este “îndrumare” şi nu control.

Copiii şi adolescenţii nu îşi doresc să fie înşelaţi sau să îşi pună familia sau prietenii în pericol mai mult decât ne-o dorim noi. Iar una din direcţiile în care ne putem concentra eforturile este să încercăm să îi ajutăm să îşi dezvolte aptitudinile şi principiile morale necesare pentru a face faţă unor astfel de situaţii.

Ne putem ruga copiii să ne arate în mod regulat site-urile pe care le vizitează, paginile pe care le creează, jocurile pe care le joacă, despre ce discuta şi cu cine.

Dacă dorim să utilizăm un program de monitorizare pentru siguranţă familiei, cel mai fair şi cel mai ok ar fi să îi anunţăm şi pe ei. Gândiţi-va doar cum v-aţi simţi în locul lor, dacă aţi află că cineva va monitorizează activitatea online, indiferent de motivele pentru care această persoană ar face-o.

De exemplu în windows aveţi la dispoziţie câteva instrumente utile:

Funcţionalitatea Kid’s Corner, disponibilă pe Windows Phone, îţi permite să creezi mai multe conturi pe acelaşi dispozitiv. În acest fel, poţi controla aplicaţiile pe care le poate accesa copilul tau, asigurându-te în acelaşi timp că datele tale personale, că e-mail-ul şi lista de contacte sunt în siguranţă.

Un PC sau tabletă cu Windows te ajută să monitorizezi mai uşor activitatea copilului tău cu opţiunea Family Safety prin:

• setarea de filtre de navigare pe Internet şi limite de timp;
• monitorizarea şi restricţionarea accesului la anumite aplicaţii din Windows Store;
• acces la rapoarte care îţi arată traseul copilului

O altă direcţie ar fi negocierea unor reguli clare privind utilizarea Internetului adaptate maturităţii copilului şi valorilor familiei. Este necesara inclusiv o discuţie despre tipurile de site-uri care sunt interzise, precum site-urile sociale care nu sunt adecvate copiilor sub o anumită vârstă, despre informaţiile care nu trebuie împărtăşite cu străini şi despre limitele de respect în comunicarea cu alte persoane.

Nu ştiu care sunt opţiunile pentru device-urile cu Android sau iOS, dar dacă le ştiţi, insight-urile voastre ar fi de mare ajutor şi v-aş fi recunoscătoare pentru ele.

Fiţi atenţi la semnalele hărţuirii online (de exemplu un copil supărat când este online sau reticent să meargă la şcoală). Discutaţi cu copiii despre cum să trateze această problema şi cum îi puteţi ajută. De asemenea, explicati-le că hărţuirea online nu este permisă şi aratati-le în mod clar care sunt consecinţele (pentru asta voi dedica un articol separat).

În ultimii ani, utilizarea reţelelor sociale de către copiii cu vârste mai mici decât cele admise a crescut, ajungând la 65% în 2013. Este o realitate pe care nu o mai putem nici nega, dar nici nu ne mai putem lupta împotriva ei, aşa că singură alternativă reală, viabilă, sigură şi constructivă este să le putem oferi copiilor, ÎNAINTE de a porni în aventură virtuală atât “know-how-ul” necesar pentru a face faţă diverselor situaţii ce apar pe internet, dar şi siguranţă că pot veni la noi, atunci când se întâmplă ceva, fără să fie judecaţi, certaţi sau pedepsiţi.

Procentul copiilor care au peste 100 de contacte pe o astfel de reţea a crescut de la 8% la 66% în intervalul 2010 – 2013. 18% dintre copii acceptă toate ‘cererile de prietenie’ pe care le primesc, procent dublu faţă de eşantionul European (7 ţări care au fost incluse în studiul Microsoft) ceea ce îi face cei mai expuşi riscurilor online legate de comunicare.

Ce ar trebui să ştie şi ei, dar şi voi, că părinţi?

Să verificaţi setările de localizare. Inclusiv în ceea ce priveşte camera foto a telefonului şi fotografiile care se fac cu ea. În exif data, dacă localizarea este “ON” se salvează, alături de alte informaţii despre tipul camerei cu care s-a făcut fotografia, viteză de declanşare, deschiderea, sensibilitatea senzorului etc daaar şi localizarea geografică din momentul declanşării, cu longitudine şi latitudine. Verificaţi şi treceţi în “OFF”, atât camera, cât şi alte aplicaţii conexe, şi chiar şi aplicaţiile pentru reţelele sociale.

Explicaţi-le copiilor care pot fi consecinţele afişării adresei exacte şi a altor informaţii despre “locurile de socializare”, de la parcuri, la numele şcolii. Explicaţi-le că nu le interziceţi să îşi afişeze anumite informaţii sau anumite destinaţii, ci doar dacă aleg să o facă, să o facă informaţi şi conştienţi şi de riscurile ce pot veni la pachet cu asta.

De fapt cam această ar trebui să fie strategia. Fără judecaţi de valoare, fără scandaluri, ameninţări ci printr-o cooperare şi un dialog autentic, în care fiecare, pe rând are rolul de vorbitor, dar şi de ascultător. Copiii nu se nasc “ştiuţi”. Însă copiii au o imensă capacitatea de a absorbi informaţii, singură condiţie este să fim în stare să le oferim. Şi ulterior să fim acolo să îi ajutăm atunci când o mai dau în bară.

Nu ştiu ce va fi şi la noi. Pe de o parte, perspectiva mă sperie, însă e normal. E o zona încă necunoscută, neaccesata. Nu am nici măcar experienţa mea proprie, de fosta adolescenta pe care să mă bazez şi în aceeaşi situaţie este toată generaţia mea. Şi cea de dinaintea mea şi cea care vine imediat după. Mă pot baza însă pe capacitatea mea de evoluţie, că şi părinte şi, de ce nu, mă pot baza pe capacitatea copiilor mei de a se avăntă conştienţi în aventurile virtuale.

Microsoft a reali­zat un întreg manual al bunei utilizări a internetului de către orcine și la orice vârstă, care cuprinde sfaturi cât se poate de utile și necesare. Sper sa va fie de ajutor.