Marsul Prematurilor

Marsul Prematurilor

image1În poză aveţi un piciorus, cu condurul aferent (crosetat anul trecut cu fondurile stranse in urma campaniei Fire de Dragoste!), al unei viitoare zgâtii de fetişcană, care s-a născut la 24 de săptămâni. Au trecut 4 săptămâni de la nastere, domnişoara are deja 940 de grame împlinite şi e pe drumul cel bun fiindcă, desi nu se vede in fotografie (insa credeti-ma pe cuvant ca asa este) respiră singurică şi îşi vede de treaba fără niciun aparat de suport :)

Ea este una din multe poveşti zilnice. Că ea sunt mulţi, şi pot spune că ea este varianta fericită şi norocoasă.

Nu sunt mamă de prematuri, deşi toţi trei s-au născut înainte de termen, şi primii doi au poposit câteva zile în încăperea de terapie intensivă, împreună cu prematurii. Am spus de multe ori poveştile lor, emoţiile, dramele şi bucuriile trăite acolo. Este o lume paralelă, nu are nicio legătură cu lumea de afară. Acolo în câteva secunde treci de la agonie la extaz sau înapoi.

Oricât de bună ar fi evoluţia unui prematur, ceea ce trăiesc părinţii, atât tatăl, dar mai ales mama în acele zile, săptămâni şi de cele mai multe ori luni, sunt nişte experienţe mai mult decât traumatizante şi susţinerea lipseşte de cele mai multe ori.

De aceea anul asta, Asociaţia Unu şi Unu şi-a propus să pornească un proiect, nu ambiţios, ci nebunesc de ambiţios. Vor să facă primul call center dedicat prematurităţii şi acesta este proiectul pentru care voi înota la Swimathon, pentru al doilea an la rând. Echipa noastră e aici, îi am alături că şi anul trecut pe Ana Maria Mitrus şi pe Silviu Alecu, şi două noi aditii, care mă bucură tare-tare: Kamara şi last, but not least, Lucian Bădescu. Ne vor susţine de pe margine, dar cu foarte multă energie şi cele două ambasadoare ale Asociaţiei: Tily Niculae şi Dana Rogoz. Dar despre asta vom mai vorbi, e abia începutul :)

Eu de fapt voiam să ajung la acţiunea care da şi numele acestui articol: Primul marş dedicat bebeluşilor născuţi prematur şi familiilor acestora.

Astfel, în data de 10 iunie, 2015 incepand cu orele 10:45 va invită într-un număr cât mai mare la eveniment alături de reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, Ong-uri, Vip-uri, medici, autorități, părinți, prieteni. Punctul de întâlnire este pe Șoseaua Aviatorilor (direcția de mers de la metroul Victoriei spre Parcul Kiseleff).

Scopul acestui Marș al prematurilor este de a atrage atenția societății civile asupra fenomenului prematurității, aflat ȋntr-o continuă crestere, atat la nivel internaţional, cât şi la nivelul României.

Ne propunem ca prin acest marș să tragem un semnal de alarmă într-o manieră diferită asupra fenomenului de prematuritate. 1 din 10 copii se naște înainte de termen la nivel internațional și trebuie să semnalăm acest aspect îngrijorător, să determinăm întreaga societate să lupte și să ajute ca numărul de copii prematuri din România să se micșoreze. Așadar, prezența într-un număr cât mai mare va ajuta la diseminarea acestui subiect. În plus, vom avea activități interesante și optimiste pentru toate vârstele. Pe ultimii 50m se va merge, pe cât posibil, cu respiraţia oprită, pentru a întelege situația prin care trece prematurul de când se naște până ajunge la terapie intensivă și este resuscitat. Vom purta maști de oxigen (ca cele din terapie intensiva), pentru a semnaliza că aceasta este principala problemă la nașterea copilului prematur și de aici rezultă majoritatea problemelor de sănătate ulterioare”, spune Diana Gămulescu – vicepreședinte Asociația Unu și Unu

Marșul prematurilor se va organiza anual și va aduce în atenție câte o problemă a prematuritatii: anul acesta, tema centrală va fi RESPIRAȚIA și neputința acestor bebeluși de a respira singuri.

Naşterea reprezintă momentul de acces la autonomie prin adaptarea nou-născutului la viaţa extrauterină, realizată în mod specific fiecărui aparat sau sistem: cardio- respirator, digestiv, sistem nervos central”, declară Doina Broscăuncianu- Dr. Medic primar pediatrie şi specialist neonatologie, doctor în medicină Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu” Bucureşti – Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Polizu”, citandu-l pe Lequien Pierre. „Le nouveau-ne”.

Cei interesati pot sa fie la curent cu evenimentul pe pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/asociatia.unusiunu.

Respirația este viață!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pic cu pic | Ozzy - […] Tot Asociatia Unu şi Unu mai are un proiect – primul call center dedicat prematuritatii- pentru care inoata la Swimathon Bogdana si…

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *