Poc. Zdrang. Buf. Bum.
De când a venit vara, lungimea zilelor a crescut şi cea a pantalonilor a scăzut direct proporţional, am mai avut parte de un fenomen.
Dacă nu e zgârietură, e lovitură. Dacă nu e lovitură, e tăietură. Avem o pleiadă de variante şi opţiuni, oricât de vigilenţi am fi şi oricât de mult ne-am strădui să evităm aceste mini accidentări. De altfel, la fel de zgubilitica eram şi eu la vârstă lor, şi de la căzături din nuc şi până la făcut genunchii fernenita după ce m-am împiedicat în timp ce alergăm într-o zona cu pietriş, nu am ratat nimic. Borduri, colţuri, spini de trandafiri, pe toate le-am bifat şi copiii mei nu sar departe de trunchi.
Nu e nimic, îi las să se desfăşoare în toată splendoarea lor, face şi asta parte din farmecul copilăriei, cred, fiindcă pentru mine sunt amintiri care mi s-au întipărit adânc şi pe care le preţuiesc. Le preţuiesc şi pentru că, săracă bunica-mea venea mereu într-un suflet să mă cureţe, să-mi spele rănile şi să mă oblojească şi le asociez şi cu sentimentul acela de linişte pe care reuşea să mi-l transmită şi care îmi ştergea lacrimile de pe obraz, odată cu durerea. Urma operaţiunea de pansare şi avea mâinile atât de uşoare şi de rapide, încât eram gata într-o clipă, curată, dezinfectată şi bandajată.
Ce am primit în copilărie dau acum mai departe. Acum sunt eu cea care da “pupicii-care-iau-durerea-că-prin-minune” şi este printre cele mai intense momente din viaţă mea de mama, dincolo de durerea pe care inclusiv eu o resimt la nivel emoţional atunci când ei comit câte o boacănă din care ies un pic şifonaţi.
Sper să fiu iertată dacă am dat-o prea în poezie, însă să ştiţi că pupicii aia sunt aproape la fel de importanţi că şi trusa de prim ajutor ☺.
Anyway, ce va pot spune este că niciodată nu uit să iau cu mine un pachet de URGO. Fie că plecăm în parc, sau la piscină, până la Comana sau până la Salina, cum am fost acum câteva zile, aproape mereu se întâmplă câte un mic accident. Şi este absolut normal, sunt copii, sunt zburdalnici, repeziţi, dornici să exploreze şi să se aventureze, noi suntem doar doi, ei sun trei şi odată cu aventurile vin şi “auch”-urile.
La fel şi la mare, în vacanţă. De la zgârieturi în scoici, înţepături, întâlniri nedorite cu câte o coadă de lopeţica, o muchie de găletuşa, “mângâieri” ale unor pisici mai temperamentale sau chiar interacţiuni cu câte un peste pofticios (they all happened to us, yes!), pe toate le-am acoperit cu câte-un plasture.
Şi avem de toate pentru toţi, însă evident că cei mai “apreciaţi” sunt cei cu Transformers. Şi dacă-s cei mai apreciaţi, trebuie să îi avem în cantitate triplă, să fie pentru toată lumea, deoarece cum se loveşte unul dintre ei, automat vrea şi celălalt “getet cu pasamet”.
Puteţi alege dintr-o grămadă de variante, noi le avem aproape pe toate la îndemână (după cum am zis, şi atragem o varietate foarte mare de “bube”), tot ce pot să va spun este că pe oricare le-aţi alege, la un moment dat va veţi felicita pentru inspiraţia de a le pune în trusa de plimbare.
Cum arată la noi această “trusa de plimbare”? Cam aşa:
Crema cu factor de protecţie
Un balsam de buze
Minicrema de faţă (pentru mine)
Deodorant
Şerveţele umede
Şerveţele uscate
Gel de curăţare
Soluţie dezinfectantă/antiseptică (eu prefer rivanolul)
Un pachet de comprese sterile
Pansamente
Nu uitaţi, indiferent de tipul rănii, întotdeauna să dezinfectati înainte de toate mâinile voastre, după aceea rana şi abia la final să aplicaţi pansamentul.
Sunt sigură că se vor găsi câteva voci care să spună că nu e nevoie să am atâtea la mine, pentru o simplă plimbare, că poate sunt prea prevăzătoare, well, fiecare decide pentru el şi pentru propria familie, la noi aşa merg lucrurile ☺.
