De cand nu am mai scris aici, am facut doar patru lucruri:

• am fost la Robbie, indeplinindu-mi un vis vechi de vreo 18 ani,
• am fost in Thassos, de unde nu as mai fi plecat,
• am facut 38 de ani si am mixed feelings about it, de fapt nu prea am niciun fel de parere despre cum ar trebui sa se vada viata la 38 de ani
• si, in sfarsit, am reusit si noi sa ajungem pentru prima oara la Summer Well, dupa ce incepusem sa credem ca nu ne este scris sa traim si noi atmosfera de acolo.

Despre Robbie, ce sa mai zic, l-am trait la maxim, din prima, dar prima linie, iar pentru mine a fost concertul vietii, so far si ca sa inchid discutia inca din fasa, da, am vazut destule concerte la viata mea. Experienta si opiniile sunt pur subiective, asa ca sa o lasam exact asa cum e. Discutand cu Radu de un top personal pe drumul spre casa dupa concert, mi-a zis si el ca l-ar baga intr-un top 3 al lui, imediat dupa un concert U2 cu Keane in deschidere, vazut de el cu ani in urma la Nisa. Apai daca as fi ajuns sa vad si eu un U2 cu Keane, cred ca ar fi fost si pentru mine acela number one (sorry, Robbie!).

Despre Thassos nu am ce sa povestesc, v-am povestit deja de prea multe ori si cred ca devin plictisitoare. Insula aia te leaga cu niste fire invizibile odata ce ai pasit pe ea, si dincolo de asta, e indeajuns sa privesti doua secunde marea si sa iti doresti sa te pierzi in ea. Poezie sau nu, am tot reflectat asupra acestor lucruri, poate chiar e de neinteles sa afirm ca Egeea din jurul acestei insule este mai senzationala pentru mine decat apele blande din Seychelles, si totusi asa e. De fapt pentru mine, pentru noi, e vorba de stare. Starea pe care o ai si in inima muntelui, printre casutele parasite din Kastro, starea pe care o ai si pe cea mai mica si ascunsa plaja, starea pe care o ai bantuind printre maslini si as putea continua la nesfarsit.

Despre cum e 38 de ani… Pot spune doar ca am ajuns sa fiu extrem de constienta de fiecare alegere pe care o fac, ceea ce ma sperie putin. Simt ca apasa pe umerii mei o reponsabilitate, pe care inca nu stiu cum sa o categorisesc, daca si cat de reala e, daca vine din presiunile pe care eu singura mi le pun adeseori fara sa fie nevoie. Cand ii vad pe copii simt ca totusi, chiar am facut ceva fantastic de bine in viata asta, iar sentimentul e de nepretuit. Nu proiectez nimic, pur si simplu sunt fericita si mandra de ei, chiar daca sunt inca mici, dar foarte puternici, si de faptul ca am privilegiul de a fi alaturi de ei, zi de zi, clipa de clipa.

Despre Summer Well, am doua experiente complet diferite. Prima zi le-a fost dedicata copiilor, i-am luat pe toti trei cu noi si a fost o experienta mai consumatoare de resurse decat toate cele multe zile petrecute in Thassos laolalta. Glumesc :) Pentru ei a fost prima intalnire cu ideea de festival si au fost, cred, coplesiti de tot ceea ce au vazut si au experimentat. Daca i-as mai lua? Fara doar si poate, sper sa fie doar inceputul. Nu ne-am dus cu nicio asteptare, chiar daca in adancul sufletului fiecare dintre noi a sperat sa prinda macar cateva acorduri de muzica (Radu pe Maccabees, iar eu pe La Roux). Am reusit, le-am prins, insa pe Radu l-a costat spatele (a avut, alternativ, cate un copil pe umeri cat a tinut concertul Maccabees), iar eu am prins cam jumatate din La Roux.

Este cel mai fain eveniment la care am fost, din punct de vedere al deschiderii catre oamenii cu copii. Am vazut cea mai mare concentratie de bebelusi/toddleri purtati si m-am bucurat enorm. Am vazut oameni fara copii care zambeau vazand copiii, am vazut multa intelegere in jur. Din cate am inteles au fost si experiente nefericite si comentarii destule legate de „bai, dar chiar nu isi pot lasa astia copiii acasa?” si alte aberatii pe subiect, fiindca da, in realitate suntem un popor foarte intolerant fata de copii. Repet, noi nu am simtit/experimentat, insa am vazut pe la alte persoane, mai ales in feed-ul din facebook ca au fost discutii aprinse pe aceasta tema. Singura bila neagra o dau pentru zona Finlandia, unde erau niste leagane, si copiii mei cum le-au vazut au sarit direct pe ele, si la fel de direct a venit o promoterita la mine sa imi spuna, fara pic de tact, ca „este zona doar pentru adulti peste 18 ani si sa copiii nu au ce cauta in leagane”. I-am dat jos, cu protestele de rigoare si-am plecat cu coada intre picioare. Evident ca a doua zi zona dedicata doar adultilor era plina de copii. Altfel, cred ca toti organizatorii de concerte si evenimente cu muzica ar trebui sa vina cu carnetelele si sa ia lectii de la cei care au adus Summer Well la viata. Felicitari si pentru mix-ul de branduri, sponsori si participanti la foodcourt, nu cred ca am avut atatea branduri preferate adunate la un loc, de la Orange, Calif, Origo, Fru Fru, French Revolution, Sunny Shoes si pana la Pepsi (da, mai pacatuiesc si eu din cand in cand, iar Pepsi chiar e slabiciunea mea).

Cam atat. Urmeaza multe alte povesti si o gramada de chestii interesante.

Bine v-am (re)gasit!