Azi am mai bifat o premiera. Mi-am condus fiica la autocarul care o duce in prima ei tabara. Daaa, stiu, sunt copii care sunt a la treia, a patra tabara din viata lor, unii au fost trimisi de la 4 ani in tabara, nu discutam pe aceasta tema, fiecare face ce crede si cum crede de cuviinta cu copilul/copiii din dotare.

Parerea mea este ca unii sunt cam mici sa fie trimisi singuri, sa isi poarte de grija, sa fie atenti. Ok, ii responsabilizeaza, insa poate la fel de bine ii putem responsabiliza si acasa, nu e nevoie de o tabara pentru a-i cali si/sau a-i invata despre asumare.

Drept care, azi am dus-o catre prima ei tabara, cu emotiile de rigoare. O saptamana voi sta ca pe ace si evident ca acum am inceput sa inteleg si toata gatuirea mamei mele de fiecare data cand am plecat singura de acasa. Si incet-incet ajung la vorbele ei, atunci cand era nervoasa pe mine: „Lasa, mama, ca o sa vezi si tu, cum o sa fie cand o sa fii mama. Atunci o sa intelegi”.

Mamicule, inteleg acum si mi-ai dat-o cu varf si indesat, ca ma ia cu fiori cand ma gandesc cum va fi cand voi avea trei copii in trei tabere diferite sau pe drum catre trei destinatii diferite.

Acum vreo doua saptamani, pe cand eram inca in paradisul din Thassos, dupa ce Rebecca m-a tocat marunt vreo jumatate de ora pe niste teme cu potential exploziv (she’s perfect at it!), intr-un acces de suparare, i-am zis-o si eu: „Lasa ca o sa vezi si tu cand o sa ai copii!”. Eu vrand sa ii transmit ca uneori ma doare ce face/spune ea si ca va intelege durerea asta cand va avea si ea copii. Insa a sunat, nu stiu cum, mai degraba a amenintare, fiindca am vazut-o facand ochii mari a nedumerire si in secunda doi mi-a venit sa imi musc buzele si limba si creierii aia ai mei tampiti care au debitat prostia. Insa porumbelul a scapat, asa ca inca un sfert de ora am dat explicatii ca la DNA.

Altfel, dupa cum zice si titlul, am un dor de duca, de nu ma vad.

PS: de maine dau startul unei campanii foarte, foarte faine, una din cele mai apropiate inimii mele de cand am blogul. Lucram la ea de cateva luni bune si ma bucur ca, in sfarsit, vede lumina online-ului. Un preview aveti deja pe Instagram (poate reusesc si eu, cu ocazia asta, sa sar de 1000 de followers :P)

Pe asta am facut-o, sa vedem acum cum o rezolvam si cu dorul de duca. Ma mai uit la poza, mai oftez nitel….