Inainte ca septembrie sa numere din nou bobocii

Inainte ca septembrie sa numere din nou bobocii

De anul acesta avem doi copii la scoala. Unul in sistemul de stat, in clasa a patra pe care o vad ca un fel de „calmul dinaintea furtunii” si unul in sistemul privat, in inutila clasa zero.

Decizia cu inscrierea in sistemul privat a fost luata inca din februarie, este o povara pentru noi, din punct de vedere financiar, insa pe de alta parte simt ca nici nu as avea de ce sa pun in balanta eforturi vs rezultate, deoarece castigurile (pentru David) nu pot fi cuantificate. In acest moment sunt noua copii in clasa, fata de 35 cati ar fi fost in clasa de la „stat”. La fiica-mea sunt 36 in acest moment (cine stie ce „surprize” ne rezerva ziua de luni, cand poate aflam ca sunt 40, who knows…), iar calitatea este invers proportionala cu cantitatea. Doamna, pe care de altfel o admir deschis, este depasita. Este cumplit de greu nu numai sa tii in frau 36 de copii, ci aproape imposibil sa ii faci in cele patru ore zilnice de scoala sa deprinda tot ce este de deprins. Se duce astfel pe apa sambetei interactivitatea, discutiile pe marginea subiectului, ca sa nu mai zic de feedback. Facand un calcul simplu, cinci minute de feedback unu la unu cu fiecare copil ar dura 200 de minute, adica undeva spre patru ore, deci o zi intreaga de scoala. Si vorbim de cinci minute de feedback, pe o tema, sau o nelamurire a copilului sau imaginati-va voi orice alta situatie. Si cum se simte un copil a carui tema nu a mai fost verificata de nici nu mai stie cand, si care nu primeste niciun feedback din partea invatatoarei? Pai intr-o prima faza, ca e mic si nu stie nimic, va fi debusolat, ulterior dezamagit si la un moment dat isi va baga picioarele, ca oricum nimeni nu i le verifica. Si atunci care este rostul lor? Este o intrebare pe care mi-o pun zi de zi, de peste trei ani de zile. La extrema cealalta sunt parintii care comenteaza mereu ca trebuie mai multe teme, ca sunt prea putine, ca „ce e aia, copilul trebuie sa stea minim inca trei ore acasa sa faca teme!”. Imaginati-va un copil care sta 4 ore la scoala in banca, dupa care vine acasa unde mai sta inca trei ore. In doi ani, copilul ala este terminat. O idee mai buna ar fi sa il ducem direct sa ponteze la fabrica, zau. Sunt ironica si a naibii, insa nu stiu cum sa reactionez altfel in fata unei astfel de gandiri.

Ma gandesc sincer sa cumpar un teanc de exemplare din cartea lui Alfie, Mitul temei pentru acasa, care se lanseaza pe 18 septembrie, si sa le fac cadou in clasa la sedinta cu parintii. Si-asa imi deschid larg baierile buzunarului la fiecare inceput de an scolar, de ce nu le-as deschide un pic mai mult de aceasta data. Rad eu rad, dar parca nu e rasul meu, pentru ca pe cat de constienta sunt de inutilitatea acestor teme, pe atat de debusolata sunt, fiindca nu prea stiu ALTFEL. Nu stiu ce sa pun in loc, nu stiu ce si cum sa schimb, nu stiu cum sa fac in asa fel incat sa o scap de corvoada asta, dar in acelasi timp sa tinem steagul sus, fiindca sistemul nu te valorizeaza pe tine ca individualitate, prin prisma calitatilor si abilitatilor tale native, ci te valorizeaza prin prisma unui sistem de notare, de multe ori complet arbitrar, inutil si pe alocuri, degradant.

Peste un an nu o va mai avea pe doamna, va avea cate un profesor la fiecare materie, si fiecare va avea asteptarile sus de tot la propria materie, fara sa se gandeasca vreo secunda in afara propriei cutiute. note maxime pe linie, ca sa ne batatorim calea spre liceul cel mai cel, sa nu cumva sa facem de rusine nici scoala, care si ea trebuie sa tina coada sus si sa raporteze zece pe linie la hectar. O competitie care nu e a copiilor. Este a parintilor, a profesorilor, a inspectoratului, a oricui altcuiva, numai a copilului nu.

Da. Se vede ca incepe scoala, ca ma apuca depresia anuala.  Si ce este cel mai frustrant este ca doar imi plang de mila, fiindca nu reusesc sa ies din propriile-mi limitari si dileme si in timpul asta copilul creste, in fiecare zi are teme, sute de inmultiri si impartiri, adunari si scaderi, reproduceri, totul mecanic, cat se poate de mecanic.

Cum va fi oare si cu David, numai timpul ne va spune daca experimentul scoala privata a reusit sau nu.

6 Comments

  1. Bafta la scoala, Bogdana. Catre ce scoala privata v-ati orientat? Baiatul meu incepe in sistem de stat, sunt foarte increzatoare ca va fi bine, pe de alta parte, I keep the opportunities open…

    Reply
    • Andreea, discutam in privat, daca doresti. Altfel, la fel cum nu am spus nici la ce scoala invata rebecca, nu voi spune nici la ce scoala e david. e o chestiune de intimitate, nu vad de ce ar trebui sa stie tot poporul la ce scoli invata copiii mei.

      Reply
  2. Exact asta e si dilema mea. Ca vom afla daca a fost sau nu alegerea potrivita dupa ce vor termina scoala. Ganduri bune!

    Reply
  3. Si noi l-am inscris pe Tudor la privat, dupa ce am oscilat mult intre privat si stat, dupa ce am primit comentarii cum ca privatul nu e cu nimic mai breaz, ba, dimpotriva, e mai permisiv (caci traieste in logica profitului, chipurile), ca il creste pe copil intr-o „bula” securizanta la mediul asta mainstream de la noi. Ma rog, pentru mine, asta, nu e neaparat o problema. Si dupa ce chiar era inscris la stat.
    M-am codit, m-am dus si m-am intors, scoala nu e aproape de casa, nu e aproape de birou, nu-i va fi nici lui usor, dar m-au lasat nervii anii astia din urma citind despre rateuri peste rateuri, despre experiente negative, ascultand cunostinte si colegi nedumeriti de ceea ce se intampla. Am oboist sa ma lupt, in mintea mea, cu atitudini, cu probleme, cu angoase. Cica sa schimbi de jos in sus. Si cu cine sa schimbi, cand parintii vor teme de la gradinita, cand prefer o educatoare mai dura (despre care copilul meu zice „I-o fi parand rau ca a tipat la mine?), pentru ca „are rezultate” cu unii de 5 ani!
    Evident, cel mai tare ma dezarmeaza ideea ca ei nu sunt elevi, ci victime ai macro- si micro-sistemului: de-o parte, desinteres, lipsa de viziune, politici proaste (sau inexistente), de partea cealalta, in realitatea imediata, frustrarile profesorilor si, fara sa generalizez, infiltrarea unora cu rezultate din ce in ce mai slabe la catedre (vezi subiectul articolului tau de acum cateva zile, sau exemplul unei domnisoare „de engleza” care nu prea le avea cu limba romana).

    Reply
  4. Iti multumesc pentru ideea pe care mi-ai dat-o: voi propune sa facem o biblioteca pentru parinti in clasa si voi aduce eu primele carti, putem astfel face schimb de informatii, in beneficiul tuturor, dar mai ales al copiilor nostri! Incerc sa ajung si eu la lansare, mi-ar placea sa te cunosc.

    Reply
  5. As vrea sa stiu si eu numele scolii private, daca se poate, te rog! Sunt in cautari pentru copilul meu, insa chiar si scolile private din zona noastra au peste 20copii in grupa.

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *