De anul acesta avem doi copii la scoala. Unul in sistemul de stat, in clasa a patra pe care o vad ca un fel de „calmul dinaintea furtunii” si unul in sistemul privat, in inutila clasa zero.

Decizia cu inscrierea in sistemul privat a fost luata inca din februarie, este o povara pentru noi, din punct de vedere financiar, insa pe de alta parte simt ca nici nu as avea de ce sa pun in balanta eforturi vs rezultate, deoarece castigurile (pentru David) nu pot fi cuantificate. In acest moment sunt noua copii in clasa, fata de 35 cati ar fi fost in clasa de la „stat”. La fiica-mea sunt 36 in acest moment (cine stie ce „surprize” ne rezerva ziua de luni, cand poate aflam ca sunt 40, who knows…), iar calitatea este invers proportionala cu cantitatea. Doamna, pe care de altfel o admir deschis, este depasita. Este cumplit de greu nu numai sa tii in frau 36 de copii, ci aproape imposibil sa ii faci in cele patru ore zilnice de scoala sa deprinda tot ce este de deprins. Se duce astfel pe apa sambetei interactivitatea, discutiile pe marginea subiectului, ca sa nu mai zic de feedback. Facand un calcul simplu, cinci minute de feedback unu la unu cu fiecare copil ar dura 200 de minute, adica undeva spre patru ore, deci o zi intreaga de scoala. Si vorbim de cinci minute de feedback, pe o tema, sau o nelamurire a copilului sau imaginati-va voi orice alta situatie. Si cum se simte un copil a carui tema nu a mai fost verificata de nici nu mai stie cand, si care nu primeste niciun feedback din partea invatatoarei? Pai intr-o prima faza, ca e mic si nu stie nimic, va fi debusolat, ulterior dezamagit si la un moment dat isi va baga picioarele, ca oricum nimeni nu i le verifica. Si atunci care este rostul lor? Este o intrebare pe care mi-o pun zi de zi, de peste trei ani de zile. La extrema cealalta sunt parintii care comenteaza mereu ca trebuie mai multe teme, ca sunt prea putine, ca „ce e aia, copilul trebuie sa stea minim inca trei ore acasa sa faca teme!”. Imaginati-va un copil care sta 4 ore la scoala in banca, dupa care vine acasa unde mai sta inca trei ore. In doi ani, copilul ala este terminat. O idee mai buna ar fi sa il ducem direct sa ponteze la fabrica, zau. Sunt ironica si a naibii, insa nu stiu cum sa reactionez altfel in fata unei astfel de gandiri.

Ma gandesc sincer sa cumpar un teanc de exemplare din cartea lui Alfie, Mitul temei pentru acasa, care se lanseaza pe 18 septembrie, si sa le fac cadou in clasa la sedinta cu parintii. Si-asa imi deschid larg baierile buzunarului la fiecare inceput de an scolar, de ce nu le-as deschide un pic mai mult de aceasta data. Rad eu rad, dar parca nu e rasul meu, pentru ca pe cat de constienta sunt de inutilitatea acestor teme, pe atat de debusolata sunt, fiindca nu prea stiu ALTFEL. Nu stiu ce sa pun in loc, nu stiu ce si cum sa schimb, nu stiu cum sa fac in asa fel incat sa o scap de corvoada asta, dar in acelasi timp sa tinem steagul sus, fiindca sistemul nu te valorizeaza pe tine ca individualitate, prin prisma calitatilor si abilitatilor tale native, ci te valorizeaza prin prisma unui sistem de notare, de multe ori complet arbitrar, inutil si pe alocuri, degradant.

Peste un an nu o va mai avea pe doamna, va avea cate un profesor la fiecare materie, si fiecare va avea asteptarile sus de tot la propria materie, fara sa se gandeasca vreo secunda in afara propriei cutiute. note maxime pe linie, ca sa ne batatorim calea spre liceul cel mai cel, sa nu cumva sa facem de rusine nici scoala, care si ea trebuie sa tina coada sus si sa raporteze zece pe linie la hectar. O competitie care nu e a copiilor. Este a parintilor, a profesorilor, a inspectoratului, a oricui altcuiva, numai a copilului nu.

Da. Se vede ca incepe scoala, ca ma apuca depresia anuala.  Si ce este cel mai frustrant este ca doar imi plang de mila, fiindca nu reusesc sa ies din propriile-mi limitari si dileme si in timpul asta copilul creste, in fiecare zi are teme, sute de inmultiri si impartiri, adunari si scaderi, reproduceri, totul mecanic, cat se poate de mecanic.

Cum va fi oare si cu David, numai timpul ne va spune daca experimentul scoala privata a reusit sau nu.