De un deceniu, de cand viata mea graviteaza in jurul maternitatii, si aproape toate resursele mele, aparent inepuizabile, si cele fizice, dar mai ales cele emotionale si psihice si-au concentrat eforturile exclusiv in aceasta directie, nu exista zi sa nu ma minunez de miracolul pe care il reprezinta. Dincolo de lungile momente de introspectie (noptile lungi, albe si nedormite sunt un prilej perfect pentru asemenea fitness mental), inca mi se pare extraordinar ceea ce imi este dat sa traiesc in fiecare zi si sunt extrem de recunoscatoare pentru asta.
Incerc sa dau mai departe cat pot mai mult, incerc ca tot ceea ce am invatat bun de la mama mea sa ii transmit si fiicei mele, astfel incat sa ii creez acel cadru puternic si increzator care sa ii ofere aripi sa zboare cand va fi mare.
Relatia cu mama este una din cele mai delicate si, spun multi, este punctul central, punctul zero, punctul din care noi pornim, baza peste care construim totul ulterior in viata.
Dincolo de propriile frici si neincrederi, mai sunt experientele traite pe cand eram copii, relatiile cu parintii nostri, vazute si resimtite chiar si acum la maturitate tot prin ochii copilului si toate acestea pot construi un esafodaj adeseori nesigur si infricosator. Una din temerile mele cele mai mari a fost nu daca ma voi putea descurca, ci daca ii voi putea oferi fiicei mele increderea ca poate face orice isi pune in cap sa faca. Si nu stiu cum e la voi, dar la capitolul acesta ma simt adeseori ca si cum as merge pe sarma, fara plasa de protectie ☺.
De la bogatia de trairi primita de la mama si pana la cele mai valoroase momente traite alaturi de bunicile mele, fiecare moment are cate o poveste frumoasa in spate si povestile acestea merita sa fie transmise mai departe si de ce nu, sa fie impartasite cu cat mai multa lume. De la fiecare din ele am invatat cate ceva despre feminitate, maternitate. Fie ca a fost vorba despre o minuscula cochetarie, fie un ritual de ingrijire, toate trei si-au pus iremediabil amprenta pe cea care sunt eu acum.
In acelasi timp, maternitatea m-a ajutat sa infloresc si mi-a oferit acel “glow” care se simte si se si vede. M-a ajutat sa imi apreciez frumusetea, sa imi iubesc corpul si sa il respect, si vad din ce in ce mai des acest lucru si in jurul meu. Fac parte din acea generatie care, cred eu, a invatat nu sa isi jertfeasca o latura pentru alta, ci sa le faca sa lucreze amandoua impreuna. Nu pot spune si daca am gasit cu toatele acel echilibru perfect, insa cred ca, in mod realist, “we try to do our best” ☺.
Marionnaud cauta sapte dintre noi, sa isi spuna propriile povesti, intr-un manifest emotionant al frumusetii maternitatii traite din perspectiva de fiica si apoi de mama, un fel de salt printre generatii, o istorisire vie a acelor povesti despre frumusete si ingrijire care se dau mai departe de la mama la fiica.
Nu pot sa dezvalui mai multe in aceasta etapa, este o surpriza :) Tot ce pot sa spun este ca va fi un filmulet emotionant, si m-as bucura sa stiu ca aveti atat de multa incredere in mine incat sa mergeti pe mana mea chiar si cu un minim de informatii la indemana si sa va inscrieti la o „calatorie” atat de frumoasa.
Va astept mesajele aici pana saptamana viitoare, pe 24 septembrie, iar in caz ca sunt mai multe inscrieri, vom efectua o tragere la sorti. Din pacate accept inscrieri doar din Bucuresti, fiindca suntem conditionati de filmarea cu pricina. Pentru mamele care nu sunt din Bucuresti, sa stiti ca mai aveti o sansa, daca va inscrieti fotografia „look alike” in aplicatia Marionnaud Romania de Facebook.
Foarte frumos! In aplicatie am bagat si eu poza :)
am vazuuuut! e cea mai misto si nu-s subiectiva <3
Mersi :) Poate avem noroc si castigam. Vechile rochii nu prea mai imi vin :)))))))
Cred ca nu inteleg…se pot inscrie doar cele cu fete?
Aaaaa…daca am baiat si mama mea nu mai traieste..ma pot inscrie?
Scuze, poate-s eu mai aburita azi si nu-nteleg..:))
Violeta, nuuuu, se poate inscrie oricine, doar sa se respecte ideea de „look alike”, care poate sa ia forma unei pozitii asemanatoare, a unui tricou, coafuri, sepci, whatever :) si mamicile de baieti sunt la fel de misto! :*
Am crescut în casă cu un creion verde pentru conturat ochii. Nu cred că-l cumpărase cineva din familie, pentru că mama nu se machia aproape deloc. Cred mai degrabă că-l primise cadou. Acest creion vede a fost toată educația mea în materie de machiaj până pe la 14 ani când într-o vacanță de vară petrecută la bunici (ah, ce vremuri), o verișoară mi-a dat cea mai bună veste pe care aveam să o primesc vreodată legată de make-up: exista o pastă (am aflat că-i zice “fond de ten” ) care îți colorează fața uniform. A fost pentru mine o chestie extraordinară, mai mult teoretică, pentru că deși am atins atunci minunata pastă, mai mult de a o întinde pe pielea de pe mână, n-am avut curaj. Nici atunci, nici în anul care a urmat, nici…
Primul produs de machiaj pe care l-am cumpărat a fost un rimel. Nu vreți să știți, era solid, într-o carcasă pătrată de plastic, nu știu de ce, dar am impresia că sunt singura femeie din lume care a folosit vreodată așa ceva. Puneam pe el o picătură de apă și cu peria care se găsea în carcasă încercam să-mi dau pe gene. Bineînțeles că mi se părea că-s maxim de frumoasă. Spre surpinderea mea mama m-a incurajat. Eram deja o domnișorică și nu se cădea să nu știu ce și cum în materie de produse cosmetice.
A urmat apoi un ruj roz sidefat care mi se părea că se potrivește excelent cu ochii mei verzi-albăstrui. Dacă azi fetele mele ar folosi un astfel de ruj le-aș sfătui să renunțe. Nu-mi mai place deloc.
Norocul lor că, deși au început ușor-ușor să iasă și machiate din casă (mâine-poimâine fac 16 ani)sunt mai educate ca mine în materie de make-up. Și da, mă sfătuiesc cu ele în unele alegeri. Si suntem foarte mândre. Și ele de mine, dar mai ales eu de ele.
Nu esti singura femeie din lume care a folosit asa ceva, sa stii :) partea nasoala e ca incep sa ma gandesc ca suntem noi prea babe :))))
Nu suntem inca babe, dar eu stiu sigur ca vom fi cele mai cochete bunici din lume.
Vreau si eu sa particip, dar cu amandoua. Imi amintesc de bunica mea, care avea o sticla de parfum (Figi) si ne parfuma pe sora mea si pe mine cand mergeam la evenimente de familie. Mi-o amintesc pe mama care ne punea sa mergem in fata ei si ne corecta tinuta. Eu , la randul meu, sunt din ce in ce mai constienta de responsabilitatea mea fata de fetele mele inclusiv in privinta acestor aspecte.
E musai sa incarc poza sau e suficient mesajul aici?
Madeleine, deocamdata e indeajuns, dupa ce ne adunam in formula completa vom face un filmulet fain de tot. abia asteeept!
In adolescenta, relatia cu mama din punct de vedere al aspectului exterior si al cochetariei nu a fost una chiar pe placul meu. Am suferit cateodata din cauza ca ea nu punea pret prea mare pe farduri, coafat, pe a arata ca scoasa din cutie, in sensul clasic. Desi a fost si este o femeie ingrijita, curata, cocheta chiar, a fost tot timpul adepta naturalului. Pentru ea, parul meu rebel, caruia i se tufleau si cele mai elaborate bucle cand dadea de umezeala, era mult mai de efect decat o coafura studiata sau tapata. O haina mai lejera era preferata unor tinute incomode, dar in trend, un pantof cu talpa joasa prima in fata tocurilor stiletto, iar lista poate continua. Nu ma oprea, dar nici nu ma incuraja sa ma fardez. Chiar si acum, la aproape 35 de ani, imi spune sa imi mai las fata sa respire, ca sunt frumoasa cum m-a lasat Dumnezeu, nu cu atatea „smacuri” pe chip.
Cu toate astea, mama ma insotea cu stoicism la cumparaturi de haine, atunci cand nu aveam cu cine sa merg si o rugam sa ma ajute. O caram biata de ea prin standurile din raposatul pavilion H sau IDM, sursele de haine accesibile in adolescenta mea. Nu ii placea defel, ma bombanea, dar rezista eroic pana ma suceam de o mie de ori, ma gandeam si razgandeam si nu intelegea ce e asa greu sa iei o hotarare, oricum sunt doar niste haine si mie imi sta bine in aproape orice.
Ii spun deseori ca am suferit in copilarie, ca mi-as fi dorit sa fie mai orientata spre aspect, ea spune in continuare ca asta e o superficialitate, fiecare cu a ei :-)
De cand am devenit mama, nu pot spune ca fac ceva special in ceea ce priveste zona aceasta. Ma comport normal, adica ma machiez, ii arat Anei la ce folosesc fardurile, ii explic cand va fi cazul sa le foloseasca, o invat regulile fundamentale de igiena si mai departe ma bazez ca isi va forma propiile gusturi. Cu siguranta am de gand sa o sustin in preocuparile legate de frumusete si sper sa am deschiderea necesara sa ma adaptez trendurilor.
Amuzant este ca acum mama este cea care are foarte mare grija de aspectele estetice legate de nepoata ei. Ii cumpara tot felul de clamite, fundite, briz briz-uri de par, are mereu grija sa o pieptene (cu asta ma teroriza si pe mine, cum ma prindea, jap cu peria in par), i-a luat gloss pentru buze, o aprovizioneaza cu tot felul de geluri, sampoane si spumant de baie, care mai de care mai fructat, mai sclipicios, mai atragator. As putea spune chiar ca din acest punct de vedere mama este mai implicata in cochetariile nepoatei decat mine :-). Usor paradoxal sau poate nu, avand in vedere ca se spune ca bunicii traiesc cu nepotii ceea ce nu au putut/apucat/stiut sa traiasca cu propriii copii
Vin cu drag, Bogdana, să povestesc despre bunica și mama și fiica :)
yuppy!!!
mă bag și eu :))