Vineri am avut o zi haotica. Cam asa e cand raman singura, si in program am si copii de luat de la scoala/gradinita, de dus la diversele activitati, care in parti diferite si de pregatit tot felul de feluri de mancare pentru weekend. In consecinta, nu am inteles mai nimic din ziua cu pricina, pana spre seara, dar nici nu m-am agitat prea tare, avand in vedere ca a doua zi urma sa fac live blogging la Puterea Relatiilor. Pentru cine nu a mai facut si se intreaba „ce o fi atat de greu si complicat la toata treaba asta?”, treaba sta cam asa:

Este foarte consumator de resurse, mai ales daca vorbitorul este strain si conferinta se tine in engleza, de exemplu. Relatand, trebuie sa te asiguri in primul rand ca mesajul pe care il scrii, atat de repede cat poti tu, este cat mai aproape de mesajul pe care il transmite vorbitorul, ca tu asta faci, pui in cuvinte, in limba romana, ceea ce vorbeste omul din fata ta in engleza. Si ca mai trebuie sa fie, pe cat posibil corect scris totul, din punct de vedere gramatical. Si fara typos, coerent, fidel si cat mai complet, fara sa sari peste idei (mai ales cand vine vorba de o suita logica sau de enumerari). Imi amintesc ca dupa prima zi cu Michael Thompson eram lesinata de oboseala, insa dupa a doua zi am fost vlaguita si stoarsa ca o lamaie. La Otilia si Gaspar aveam macar avantajul limbii romane si al faptului ca era doar de 4 ore, nu full day. De ce ma mai supun la asa consum? Pai in primul rand pentru mine si in al doilea rand, pentru masa mare a oamenilor care nu au reusit sa ajunga la eveniment.

Prima parte a zilei de sambata a trecut pe nestiute. Live bloggingul s-a dovedit a fi mult mai dificil decat estimasem eu initial, subiectul abordat – trio-ul vina-rusine-vulnerabilitate – fiind extrem, dar extrem de greu. M-am bucurat foarte mult sa vad atatia barbati in sala si m-am bucurat ca toti au avut ocazia sa il auda pe Gaspar vorbind din perspectiva masculina despre niste sentimente pe care societatea noastra si normele noastre culturale le indeparteaza din start de ideea de masculinitate.

Rusinea/vina/vulnerabilitatea sunt adevarate tabuuri daca le aducem in raport cu barbatii, tabuuri puternic impregrate in mentalul colectiv (le vad inclusiv acasa la mine in actiune). A fost frumos si intens. Poate putin prea intens, mai ales cand si bagajul propriu este destul de incarcat si el.

M-am racorit ulterior cu o sesiune fulger de shopping, fiindca dupa conferinta am fugit direct la „Half is free”, unde am mers pe sistemul „punct ochit-punct lovit” si m-am imbogatit cu doua rochii de la Happy Friday, Arctic Blue si Universe within dress, pe care de altfel le pandeam de mult, dar pandeam si o oferta de reduceri, asa cum a fost cea de sambata. Aveti liber la invidie, la asa ocazie va permit :).

Am dat o raita si in piata (primisem de la copii comanda de batoane de la Brot Manufaktur si bineinteles ca am plecat si cu o bucata zdravana de branza, si cu niste sorici, si niste carnati cruzi de vita – ce mai, chestii light) si am realizat, undeva spre ora 16:30 ca nu pusesem in gura nimic pe ziua respectiva, cu exceptia unei cafele si a doua mini strudele cu mere furate de pe un platou in pauza dintre cele doua parti ale conferintei.

Ajunsa acasa, am reusit sa ma asez la masa abia dupa giugiuleala aferenta, doar lipsisem aproape toata ziua de acasa si dupa tot show-ul cu mini surprizele facute de baieti (si-au luat ei garaje si masinute de la Ikea, dar nu ne-au uitat pe mine si pe Rebe si ne-au luat si noua cate o Kalanchoe, mie una de culoarea piersicii, Rebeccai una rosie ca focul ).

Radu mi-a facut si el un cadou, asta dupa ce s-a luptat cu vanzatoarele de la MAC-ul din Baneasa si a reusit sa imi cumpere un ruj pe care il caut prin toate MAC-urile din Europa de mai bine de opt luni. Spun ca s-a luptat, pentru ca doamnele au refuzat initial sa i-l vanda, argumentand ca toate sunt rezervate, asta la o zi dupa ce eu sunasem, mi se confirmase ca sunt pe stoc, si fusesem asigurata ca „stati linistita, sunt destule, doamna, nu trebuie sa va rezervati niciunul” – totul fiind spus pe un ton care mai ca ma facea nebuna ca indraznesc sa solicit rezervarea unui ruj. Vezi, Diana, nimic nu se obtine fara lupta!

Au urmat cate o joaca cu copiii, o baie fierbinte, inca niste giugiuleala, masa de seara, tolaneala pe canapea la un film, chestii normale pe care le fac oamenii cu copii intr-o seara tipica de sambata.

Overall, o zi plina, intensa, dar tare-tare frumoasa. Terminata la ceas de seara, dupa ce am adormit si bestiile, cu o jumatate de pahar de Feteasca Neagra.

Dupa care s-a dezlantuit si sufletul din mine. Pana dimineata am reusit sa dorm vreo doua sau trei ore, din bucati, restul petrecandu-le in niste dureri crancene si cu un rau care imi acaparase si ultima celula din mine. Ziua de duminica a trecut ca prin ceata, cu mine alternand patul si canapeaua, intr-o stare de semi-febrilitate, care desi nu a sarit de 38, a fost printre cele mai nasoale experimentate. Daca nu aveam frisoane si nu dardaiam din toate incheieturile, simteam cum ma iau valuri de caldura si fiecare centimetru patrat din carne transmitea semnale dureroase. Am zacut si nimic nu mi se pare mai frustrant si mai enervant ca gandul ca propriii copii ma vad in starea asta. Urasc asta, urasc sa le explic, eu sau Radu, ca „mami are nevoie de liniste/lui mami ii e rau/pe mami o doare burtica/lasati-o pe mami sa se odihneasca”. Pentru mine este cel mai insuportabil aspect din toata panoplia de manifestari. Si ma emotioneaza de fiecare data, cat de empatici se dovedesc a fi, si cum vin si ma pupa si ma mangaie si ma intreaba daca sunt mai bine.

Am privit cu inima stransa si la pozele de la intalnirea organizata de Adele si Andreea, am privit cu inima stransa si la toate fetele adunate la marsul roz, mars la care mi-am dorit sa ajung enorm de mult. Mi-am adunat toate puterile de care mai dispuneam si am mers impreuna cu Radu la o filmare, care era programata si nu mai putea fi amanata, si cred ca acela a fost highlight-ul zilei, fiindca pentru mine a fost o surpriza placuta, plecand de acolo cu un alt tonus (mental, cel putin, ca fizic tot la pamant eram), dar despre asta o sa povestesc atunci cand va fi gata materialul.

Azi sunt bine. Deocamdata. Atat de bine incat am facut gulas….