Prima platforma de e-learning cu adevarat desteapta

Descoperirea inceputului de an este pentru mine, ca părinte, MyKoolio. Caut de mult alternative de e-learning pentru Rebecca mai ales, dar alternative construite logic, prietenoase ca şi mod de utilizare (usability) şi mai ales, utile. Cu Rebecca suntem într-un punct în care volumul de materie a crescut brusc, la clasă e din ce în ce mai complicat să aprofundeze tot ceea ce se predă, dincolo de asta se pregăteşte de “marele” salt în clasa a V-a, de care nu prea am auzit de bine, fiind resimţită ca o clasa “şoc” pentru marea majoritate a copiilor. Nu mai spun de faptul că generaţiile astea nu sunt făcute să stea la un birou şi să facă dintr-o culegere zeci de exerciţii. Este obstacolul de care mă lovesc din ce în ce mai des şi rezultatul începe să devină previzibil (şi este absolut firesc): după o oră de teme devine frustrată, nu înţelege “DE CE?”, fiindcă nu vede o finalitate a acestor teme, începem discuţiile şi recunosc că uneori rămân fără argumente şi mă împotmolesc în tristeţea lui: “pentru că aşa trebuie”. Generaţiile acestea care vin puternic din spate se definesc în primul rând prin acţiune şi interactivitate şi de aceea materiile şi programele trebuie regândite, astfel încât să poată fi adaptate acestei realităţi. Nu încerc în momentul de faţă nici să critic sistemul, nici să îi scot în evidenţă minusurile, de astea suntem cu toţii conştienţi şi deşi am vorbit de multe ori despre ele, rareori am găsit şi o soluţie. Platforma de care vă spuneam mai sus că e descoperirea începutului de an pentru mine poate fi parte a soluţiei....

IKEA se joaca cu mine

Totul a inceput de la fotografia de mai jos si de la urmatoarele cuvinte ce o insoteau acum doua luni, la final de noiembrie: „Mami, tati, viau sa melgem la supelmalketul ala cu schis galben si albastiu, sa imi cumpaiati un iechin de pliush.” Dupa ce ne-am strofocat jumatate de dimineata sa ne dam seama care e supermarketul cu pricina, ca Lidl nu era, am elucidat misterul. Asa ca la ora 12:30 ne-am alaturat unui convoi urias de pelerini si am cumparat doua bucati de rechini de la Ikea. Pierdut litera „r”. O declar nula.” Iar ieri am primit de la IKEA filmuletul de mai jos :)   http://bogdanadobre.ro/wp-content/uploads/2016/01/IKEA_gatesti-usor.mp4   Acum intrebarea mea este: ce parere aveti despre plitele cu inductie? Asta ca tot m-am dus pe link si plita a fost primul lucru care mi-a sarit in ochi. Aveti careva? Care e experienta comparativ cu vechiul aragaz? IKEA, nu incetezi sa ma surprinzi...

Cum sa supravietuiesti unei petreceri cu multi copii

Vin dupa ultimul „hei-rup” al sezonului, petrecerea Rebeccai, organizata in buna noastra traditie, acasa, cu multi copii invitati, cu homemade food and drinks, naturale, sanatoase, blablabla. Va pot spune urmatoarele, foarte „la cald”: nu s-a distrus nimic, nu s-a daramat casa, totul este in picioare. Cred ca de multe ori ne facem prea multe griji legate de capacitatea copiilor de a distruge :) si cu mana pe inima va spun ca nu am facut deloc pe politistii cu ei. am fost admirata de catre ceilalti parinti pentru curajul de a ma aventura din nou intr-o asemenea actiune, insa jur, meritul nu este deloc al meu, ci al copiilor si numai al copiilor. Sunt la varsta la care stiu la perfectie sa isi organizeze joaca si sa creeze un scenariu din nimic si sunt la varsta la care nu mai au nevoie de inputul nostru al adultilor sau al unor animatori. Dimpotriva, intruziunea unui adult mai mult ar face rau. Astia ai nostri s-au jucat in 90% din timp de-a spitalul. S-au organizat cabinete de consultatii, sali de operatii, ambulante, cabinete de recoltare a analizelor, un intreg sistem cu microscop, cu retetare, fise de consultatie, tot-tot-tot. S-au emis bonuri de ordine, s-au facut anestezii, operatii complicate, s-au nascut copii pe banda rulanta (din cate am vazut pe un biletel s-a si divortat, dar asta e, e fact of life, ca sa zic asa). S-a iscat scandal in sala de asteptare, cu unii veniti mai tarziu si bagati in cabinet pe pile, jur, era o placere sa ii asculti. Reality level: 100, si-au colorat inclusiv fasele cu carioca rosie, pentru a...

Big, bad raceala!

Și nu doar o banală gripă! Maternitatea a venit la pachet cu frica. Nu am stiut ce inseamna aia frica pana nu am experimentat primele boli la copii. E ceva ce iti face sangele sa iti inghete in vene, chiar daca afara sunt 30 de grade, iar faptul ca sunt situatii pe care nu le poti stapani sau controla uneori pe mine ma darama. Momentele in care copiii incep sa aiba anumite semne de boala parca dilata trecerea timpului, astfel incat fiecare clipa uneori mi se pare dureros de lunga. Am ajuns sa ii cunosc, sa ii simt si sa ii citesc si de cele mai multe ori sa stiu inca de la primele semne ce are sa urmeze, insa am ajuns la acest nivel “avansat” dupa destul de multe experiente si si mai multe nopti de framantari, griji si stress. Stiu ca framantarile nu se vor duce niciodata, frica asemenea, eu doar am invatat sa traiesc cu ele si sa le accept existenta. Acum ca au mai crescut si copiii este putin mai usor, nu numai in ceea ce priveste severitatea formelor pe care le fac, dar si in privinta felului in care suporta si ei disconfortul care vine la pachet cu o viroza. Uitandu-ma in urma, pot spune ca am parte si de niste copii foarte intelegatori si cooperanti si un rol important cred ca il are si faptul ca am fost, atat eu, cat si Radu, sotul meu, foarte deschisi si sinceri cu ei mereu. Nu i-am mintit si nu i-am dus cu zaharelul (in privinta analizelor, de exemplu, care sunt cel mai mare bau-bau din cati...

Intro la 2016

Pisoiul cel mic, cel care e lipit (inca) non stop de mine, caruia i se lumineaza tot chipul cand apar in raza lui vizuala, a implinit cinci ani. Cat a fost in carantina cu varicela si eu am fost singura cu acces nelimitat la el (s-a dovedit ulterior ca degeaba am instaurat carantina) a fost cel mai fericit copil. Dormea cu ma-sa, manca cu ma-sa, se juca cu ma-sa, se uita la televizor cu ma-sa. Eu eram ca un satelit ce gravita in jurul lui, iar lui i-a convenit de minune acest aranjament, si mie de asemeni, fiindca rar am luxul de a petrece atata timp cu un singur copil, oricare ar fi el. Noaptea ma „cauta” prin pat, se lipea de mine si isi planta bratul in jurul gatului meu, imi impingea fata in  perna si si-o instala pe a sa deasupra. Si dormeam asa pana haaat, a doua zi, tarziu de tot. Si cand ne trezeam lipeala si giugiuleala continua si mai pierdeam inca o ora, dar nici nu conta, era atat de bine incat nu mi-as fi dorit sa fiu in alta parte. In una din serile trecute, la culcare, s-a uitat serios in ochii mei si  m-a intrebat: „Mami, acum ca am facut cinci ani, am crescut mare?” si tremuriciul pe care l-am simtit in vocea lui, m-a facut sa ii spun ca nu.  A scapat un oftat de usurare si s-a intors cu spatele la mine. A urmat randul la aniversare al sora-sii. Care ieri, de ziua ei, si-a primit cadoul mult dorit si mult visat: un pian (care de fapt e pianina). Nu mai zic...