Omul sfinteste locul

Acum un an va povesteam ca am fost la ski intr-un loc din Romania care semana cu ceea ce exista in Austria. Ne-a placut proiectul, ne-a convins entuziasmul celor doi campioni, Andy si Martin. Tot ce exista la Arena Platos a fost posibil datorita unor oameni pasionati si indragostiti de schi, snowboard si de Paltinis, doi campioni – Martin Freinademetz si Andy Fazekas. De la bun inceput totul a fost gandit si partial conceput respectand standardele austriece. Dupa experienta de atunci am promis ca vom reveni si impreuna cu copiii. Pentru a ne tine de cuvant ne-am facut rezervarile pentru Ianuarie la Arena Platos din Paltinis inca din luna noiembrie, achitand integral si tot sejurul. Am profitat de faptul ca Brylu ne-a recomandat-o pe Anca Andries, directoarea de marketing a complexului din Paltinis, am discutat pornind de la pachetele propuse de ei si intr-un final am ales cazarea la Pensiunea Rafael pentru a doua saptamana a lunii Ianuarie. Din pacate, varicela prin care am trecut toti, mai putin Bogdana, ne-a dat planurile peste cap si am fost nevoiti, cu ajutorul Ancai, sa reprogramam vizita noastra pentru saptamana ce incepea din 14 Februarie. Dupa cum stiti deja din postarile Bogdanei, o noua surpriza neplacuta ne-a facut sa nu ajungem pana la urma la Arena Platos decat in formula restransa, adica eu impreuna cu David si Rebecca. Acest articol este scris la cald chiar de la Paltinis, in timp ce urmaresc ultimele lectii de ski prin zapada amestecata cu multa apa si ceva noroi la care participa David si Rebecca. Am ajuns la Paltinis plini de entuziasm, desi in privinta cazarii am fost...

Nu ai niciodata indeajuns de multe rujuri mate

De mai bine de patru ani, de cand am (re)inceput sa ma dau cu ruj in mod constant, am cautat o textura cu care sa ma inteleg si care sa imi vina ca o manusa. O intreaga viata am avut o obsesie pentru rujul rosu purtat in perioada anilor 30-40, de fapt am o obsesie pentru tot ceea ce a insemnat acea perioada ca si stil, insa niciodata nu am gasit acel rosu pe care il cautam eu. Am testat zeci de nuante de rosu clasic, mereu mi s-a parut ca nu ma reprezinta, pana a aparut cineva care m-a luminat si mi-a explicat ca nuantele reci de rosu nu se potrivesc cu tenul meu si ca ar trebui sa merg pe nuante „calde”. A doua problema a fost ca nu m-am inteles deloc nici cu nuantele satinate, nici cu cele lucioase nici cu cele cremoase, you name it. Asta pana am dat peste primul ruj mat si atunci am inteles si eu ce cautam de atata timp. Nu stau sa enumar cate rujuri am acum, toate mate, nu trebuie sa ajunga lucrurile astea la urechile lui Radu :) In primele zile din ianuarie Avon mi-a trimis o invitatie in mansarda Simbio, fara se mentioneze vreun scop anume, in afara de acela de a socializa intr-o ambianta placuta la inceput de an si de a o cunoaste pe noua make-up artist Avon, Roxana Minea. Cand am ajuns acolo, intr-o goana nebuna, plecata in fuga de acasa si cu parul inca umed pe alocuri (eram cu o zi inainte de petrecerea fiica-mii, iar eu eram intr-o fierbere totala si gateam de pe la...

In loc de concluzii, dupa spital

Ulterior publicarii povestii noastre, a venit un val de incurajari plin de compasiune si de sustinere pentru care sunt foarte, foarte recunoscatoare. De fapt, ca sa fiu complet sincera, in momentul asta simt enorm de multa recunostinta din foarte multe motive. Am fost norocosi ca am ajuns la Marie Curie. Contextul a fost de asa natura incat am fost norocosi si ca am petrecut nici zece minute in sala de asteptare de la UPU de cand ne-a fost facuta fisa si pana am fost chemati inauntru. Am fost norocosi ca am ajuns in grija dr. Gica Maria si a dr. Stanciu. Niste oameni extraordinari, de dr. Stanciu oricum stiam deja ca este divinizat de multi parinti, insa nici dr. Gica nu e mai prejos. Poate daca ar fi ceva de imbunatatit la ea ar fi felul in care interactioneaza cu parintii, fiindca este mai tacuta si nu ofera multe informatii, insa o pot pune pe seama tineretii si a unei lipse firesti de experienta in acest domeniu. Stiu ca este extrem de dificil si ca o poate scoate din zona de confort o discutie deloc comoda cu parintii, in care uneori nu dai deloc vesti bune, asa ca am inteles-o din plin, mai ales ca noi ne-am concentrat mai mult pe actiune si ceea ce trebuie facut nu pe communication skills. Am fost norocosi ca a fost doar atat. La ce cazuri am vazut pe acolo, similare, recunosc, am fost norocosi. Norocosi si ca a inceput sa raspunda la cea de a doua varianta de tratament. A fost un dus rece. Nu ca as fi avut nevoie de vreun...

Povestea ultimelor doua saptamani

Vad ca iarasi s-au facut doua saptamani fara sa scriu nici macar un articol si de data asta chiar nu mi-am dorit sa se intample asta. Bine, nu mi-am dorit absolut nimic din tot ce s-a intamplat in aceste doua saptamani, dar asta este o alta poveste. O sa o scriu aici, in primul rand pentru mine, drept dovada ca chiar s-a intamplat si in al doilea rand, nu stiu, poate altcineva va trage vreo invatatura din ea, daca e ceva de invatat din ea.   Miercuri, pe 27 ianuarie, ne-am trezit cu totii, ca de obicei, pe la 7, pregatiti sa ne impartim iarasi in cele 4-5 zari obisnuite, care la scoala, gradi, birou si asa mai departe. La o jughineala, Radu mic mi s-a parut mai cald de cat de obicei, i-am luat temperatura, avea putin peste 38. Ne-am uitat unul la celalalt, si eu si Radu, si am decis sa ramana acasa impreuna cu mine sa vedem ce mai urmeaza. Nu a urmat nimic, fiindca nu a mai avut absolut nimic toata ziua, ba dimpotriva, pofta de mancare cat cuprinde si pofta de distractie la fel. Dupa amiaza a fost cu suparare, fiindca trebuia sa mergem in formula completa la o zi de nastere la una din colegele lui David. El a ramas acasa cu matusa noastra de la Sinaia, asta dupa ce i-a „cumparat” Radu supararea cu un avion. Pe la noua jumate – zece am adus eu copiii mari acasa de la petrecere, o petrecere tinuta intr-un loc de joaca la capatul Bucurestiului, pe la Aurel Vlaicu, unde am avut parte si de un moment...